marți, 15 martie 2011

Să te bag în pizda mă-tii, slavă Domnului!



Laszlo Borbely, despre el e vorba în înjurătura din titlu, o tot ţine cu slavă Domnului şi vine la o emisiune la A 3 cu cocarde cu tricolorul maghiar în pieptu-i de aramă, el fiind ministru în Guvernul României! Sigur, poate face fix ce vrea pula lui într-o democraţie, doar că este demnitar al statului român, şi mai are nişte obligaţii suplimentare în calitatea asta, e drept, tot mai dubioasă.


Sigur că ni se pare firesc că alţi trei demnitari ai statului român(ei bine, da, preşedinţii de Consilii Judeţene sunt asimilaţi secretarilor de stat şi plătiţi în consecinţă!), din Harghita, Covasna şi Mureş au depus azi jurământul de fidelitate faţă de statul maghiar, la dobândirea cetăţeniei. Foarte bine!


Trec peste demenţa gestului unui funcţionar public, etnic maghiar, care a spânzurat un manechin cu chipul lui Avram Iancu, pentru că şi autorităţile statului au trecut. Şi cine sunt eu să contrazic organili? 


Mă gândeam că poate o apucăm şi noi pe calea deschisă de maghiari. Uite, eu sunt îndrăgostit de madam Merkel. Vreau un referendum, să devenim şi noi un land german. E singura soluţie care ne poate scoate din căcat! Şi nici nu i-ar costa prea mult pe nemţi să ne ia sub aripa lor: doar o autostradă până la graniţa cu Ungaria! Şi nişte vameşi, poliţişti de frontieră şi birocraţi detaşaţi în noul land. Au dat ei peste 1500 de miliarde de euro pentru reunificare? Pot da vreo zece miliarde şi pentru noul land.


Hai, tanti Merkel! Ia-ne de suflet! Zău că merită! Şi aşa eşti în budă la alegeri! Ia fă-ţi socoteala: cel puţin zece milioane de voturi le ai din Românica! Câştigi detaşat! Scapi şi de băse, nu trebuie să-l scoţi pe Sarkozy din ghearele marinelului, o rezolvi şi cu ţiganii! Fii culantă! Şi să vezi ce supuşi fideli ai să ai!


Şi ne scapi şi de pacostea asta de UDMR, care crede că poate face orice în România! Dacă tot e să redesenăm Europa, apoi s-o facem lată! Să gândim di granda, nu aşa, provincial! 


Iar cu Laszlo Borbely rămâne cum am stabilit: îl bag în pizda mă-sii, slavă Domnului! 


PS: eu, unul, dacă PSD şi PNL nu declară că, indiferent ce s-ar întâmpla, nu vor guverna cu UDMR, intru iar în secta "Vot canci!" Curva asta politică trebuie să dispară de pe scena politică!

6 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Nu stiu cum se spune in ungureste "marsh afara!", dar le-as spune si lipitorii de Borbely si prostovanului cu spinzuratoarea si altora ca ei un cordial "fuck off!". Nu-i tine nimeni pe-aici, sa se duca la ai lor (am indoieli mari ca aia ii vor), sau aiurea, cu actele lor de cetateni maghiari, si sa ma lase o data in pace, ca m-am plictisit ingrozitor de astia. N-am pomenit oameni mai obsedati de sine decit ungurii... Ah, "baszd meg!" parca se zicea pe la mine pe strada...

Adrian Teacă spunea...

Eu mi-am propus să-l spînzur pe Sandor Petofi. Crezi c-o să le placă? http://bit.ly/g9HycB

Karakas spunea...

UDMR asteapta intotdeauna dupa colt, sa profite de-o imprejurare ca sa poata santaja.

Nu stiu de ce tace opozitia, parca nimeni nu i-ar mai reprezenta pe romani! Ce naiba, chiar ne-o trag astia si noi zicem, hai mai dati-ne o tura...Chiar nu e nimeni sa stea vertical? Al cui Guvern e asta, al basbuzucilor? Imi vine sa vars...

ciprian teodorescu spunea...

ii transmit functionarului maghiar care a spanzurat un manechin cu chipul lui Avram Iancu sa suga pula.

cristi spunea...

Sunt de acord în legătură cu ungurii dar nu şi cu "vot canci" şi am îndoieli că ar fi bine ca USL să facă asemenea angajamente acum. Asta cu declaraţia USL e discutabilă, se pot aduce argumente pro şi contra, însă "vot canci" e o greşeală cumplită. Electoratul român ar trebui să transmită un mesaj la următoarele alegeri clasei politice, şi anume că dacă faci ca portocalii atunci plăteşti. Ar fi bine ca PDL sa nu mai intre în parlament, de asemenea ar fi bine să dispară UDMR. Dar asta se poate numai dacă românii se prezintă masiv la vot. Udemeriştii au intrat în parlament în 2008 doar pentru că jumătate dintre români au stat acasă; dacă era prezenţa la vot pe la 70% UDMR ar fi devenit un ONG. Băsescu a câştigat în 2009 tot de aia. Votul canci e de fapt vot portocaliu, chiar dacă fără intenţie!

clerc spunea...

Cristi, ai dreptate 100%, orice raminere acasa, la mititei si berica, pe motiv de vot canci inseamna vot in favoarea oranjgutanilor, care oricum vor fura pe scara industriala scrutinele urmatoare, cit mai sint la putere!
Iar daca totusi USL cistiga alegerile, asa cum ar fi normal, si obtine un scor ce-i va permite sa guverneze singura, zau ca ar trebui sa legifereze un nou statut pentru UDMR (asociatie civic-culturala, nu partid politic!) si minoritati. Au trecut 20 de ani de la schimbarea regimului politic, gata cu experimentul si toleranta excedentara. Vor minoritatile in parlament, foarte bine, sa candideze ca toti ceilalti, sa stringa zeci de mii de voturi, ca drepturi au tot obtinut, mai dihai ca restul lumii.
Dar vorba ta Cristi, cretinismul patent al romanilor, care stau si se onanizeaza at home din scirba fata de politichie, a determinat ca niste cacaciosi gregari si penali care, impreuna, nu fac mai mult de 6-7% din populatie, sa hotarasca, prin santaj si smen politic, soarta a 18 milioane! In conditiile astea, in care nimeni nu face nimic, e coerent si rational tot cacatul pe care-l traim zilnic de citiva ani incoace si pe care, probabil, daca vot canci, il vom tot trai! Sictir amin!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...