A murit profesorul Romul Munteanu, un om căruia îi păstrez o frumoasă amintire. L-am cunoscut în anii 80, la Cumpătu, într-o toamnă blândă, mai mult vară indiană. Trecusem prin nişte momente grele, şi un un soi de recluziune, la Sinaia, departe de agitaţia Bucureştilor, şi de orice probleme, era obligatorie. Întâmplarea face să fi fost vecini de cameră, şi ne întâlneam pe coridorul întunecat al unei vile decrepite, care ţinea de Ministerul Culturii, parcă, iar ca să nu stea goală în extra-sezon, o mai închiriau şi altora, ca mine. Am intrat în vorbă aproape firesc. Nu ştiam cine este. Avea deja probleme şi cu mersul, se deplasa greu pe drumul pavat cu bolovani care ducea spre restaurantul Casei de Creaţie de la Cumpătu, dar şi cu vederea. Am aflat, în urmă cu ceva vreme, că orbise, el, care era un cititor vorace.
Era un om fermecător, şi în cele două săptămâni am discutat, cum altfel, despre literatură, mai precis despre roman. Eu, amator de Faulkner, el, de Thomas Mann. Cred că lucra la volumul "Clasicism şi baroc", asta se petrecea prin '83 sau '84. Eram cu maşina, şi am fost împreună de vreo două-trei ori la Mânăstirea Sinaia. A suportat cu zâmbetul pe buze naivităţile unui inginer iubitor de literatură, şi nu tocmai în relaţii bune cu critica literară. Pentru mine au fost două săptămâni magice.
Cele două săptămâni de concediu au trecut repede. L-am lăsat pe profesor să se lupte cu manuscrisul şi cu demonii săi, şi eu m-am întors la Bucureşti, să mă lupt cu demonii mei. Cu unii mă lupt şi acum. Ne-am mai întâlnit de câteva ori pe Calea Victorie, sau la Casa Scânteii, unde îşi avea sediul Editura Univers, al cărei director a fost până în 1989. El este cel care a scos minunata colecţie "Romanul secolului 20". După plecarea(alungarea?) lui, s-a ales praful de editură şi de colecţie. După revoluţie l-am văzut tot mai rar.
A murit azi, cu o zi înainte de a împlini 85 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!
3 comentarii:
Sa-l odihneasca D-zeu! Era un mare carturar si un om cumsecade! Spre deosebire de marea majoritate a super-criticilor literari mioritici, chiar stia psihanaliza si intelegea care sint mecanismele relatiei dintre biografie si opera.
L-am cunoscut in 1996, i-am luat un interviu, vizitindu-l acasa, linga Parcul Carol. Aproape ca nu mai vedea, dar era destins si impacat.
Mintile mari se duc, cretinii sint din ce in ce mai numerosi, impostorii fac legea in ce a mai ramas din cultura romana...
imi pare rau...
Dumnezeu sa-l odihneasca.
Va raman recunoscatoare pentru evocarea tatalui meu, Romul Munteanu. In aceste saptamani scurse de la plecarea lui dintre noi descopar cat de multi oameni - multi mai multi decat el insusi credea - isi amintesc cu placere intalnirea cu el. Pentru mine, fiica lui, este este important. Este important si pentru spiritul lui. Marti, 3 mai, la orele 14,30, la Muzeul National al Literaturii Romane, va avea loc IN MEMORIAM ROMUL MUNTEANU. Prieteni, colaboratori, colegi sau oameni care l-au intalnit intamplator vor putea sa-i adreseze un gand, acum cand s-au implinit 40 de zile de cand s-a desprins de lumea noastra.
Trimiteți un comentariu