marți, 8 martie 2011

O lege inacceptabilă


S-a băgat ajutor social!


Azi a fost adoptată, în dezinteresul general, o lege scelerată, care anulează caracterul laic al statului: legea parteneriatului stat-biserică în materie de asistenţă socială. După lumânări, colive, slujbe pentru vindecarea amărâţilor care sunt lăsaţi de izbelişte de un sistem de sănătate subfinanţat şi mizerabil, Biserica ajunge acum şi furnizor de servicii sociale, care se va bate, pe principiul liberei concurenţe, pentru banii publici cu instituţiile statului, special înfiinţate şi plătite pentru aşa ceva.


Are Biserica lucrători specializaţi, are experienţă, a demonstrat că face ceva semnificativ în domeniu? Sigur, sunt câteva iniţiative, dar în comparaţie cu nevoile sociale, ele sunt egale cu zero. Care dintre voi a văzut vreun popă să bată la uşa cuiva, să-l întrebe de sănătate? Eu, unul, n-am văzut! Îi văd 30 de secunte, în jurul Bobotezei, când vin cu şfeştocul şi-şi iau darul de la părinţii mei. Care sunt bătrâni şi bolnavi. Dar popa nu i-a intrebat vreodată: "Aveţi nevoie de ceva? Să vă ajutăm cu ceva?" Şi atunci?


Eu înţeleg să plătesc taxe şi impozite pentru programe sociale. Ba, mai mult, sunt de acord să plătesc mai mult, dacă e nevoie. Dar nu vreau ca banii mei să fie daţi Bisericii, iar cei care au nevoie să cerşească la uşa bisericii şi să fie la mila popilor! Vreau ca instituţiile statului să funcţioneze şi să facă ce trebuie. Iar dacă la asta se adaugă ONG uri, foarte bine! Dar din banii colectaţi de ei, nu din bani publici. Pentru că, în fond, nu ar fi decât un soi de externalizare a unor servicii ale statului, care ar însemna costuri mai mari şi beneficii îndoielnice. Cei care au nevoie de asistenţă socială devin un soi de marfă, purtătoare de valoare, pentru care se bat Biserica, fundaţii, ONG uri. Cât de departe mergem cu demenţa asta a pieţei?


Iar Biserica, dacă are bani şi oameni, n-o împiedică nimeni să facă acte de caritate sau să îngrijească amărâţi. Dar nu prea am văzut sutane alergând după oamenii străzii, când au fost gerurile alea de acum câteva săptămâni.


Evident, Legea a fost creaţia PDL. În numele reformei serviciilor sociale. Se pregătesc băieţii de câştigarea alegerilor. Nu mai întreb ce-a păzit opoziţia la faza asta. Ştiu deja: cârduri de lebede cu pictorial... 

5 comentarii:

Fluieratorul spunea...

BOR este un instrument de propaganda formidabil. Si pun pariu ca-si imprumuta talentele PDL-ului cu mai mult de 6% dobinda. Dementii sintem noi, ca suportam aberatii din astea. BOR a fost si este un instrument politic.

incognito spunea...

chiar nu stiu cum sa fac sa-mi retrag cei 2% din impozit, ce am cerut initial sa fie directionati catre biserica, biserica ce se dovedeste la fel de javra ordinara ca pe vremea comunismului.

cristi spunea...

Nu sunt jurist dar am impresia că dacă bani publici sunt folosiţi la ajutorarea doar a unor creştini ortodocşi asta încalcă şi ceva legi. Bineînţeles că BOR nu va ajuta pe nimeni altcineva. Din păcate însă suntem un popor de habotnici şi nu cred că opoziţia se va opune unei asemenea legi. Ba chiar s-ar putea să supraliciteze: vă amintesc că ministrul educaţiei care a scos evoluţionismul din programa de liceu a fost un liberal.

Karakas spunea...

Statul nu ar trebui sa finanteze biserica ortodoxa sau altele de la buget. Cine vrea sa participe la activitati religioase sa plateasca ei din banii lor.

Karakas spunea...

Man, opozitia tace mai tare decit puterea pe subiectul asta. Cred ca se insala daca spera sa mai vina la putere odata ce biserica doarmen in acelasi pat cu gasca PDL. Ma mira tare ca trag pe Codul Muncii ( si e corect ) dar nu sufla o vorbulitza despre ce va insemna intrarea bisericii din nou in afacerile statului.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...