luni, 7 martie 2011

NATO în Libia?



Obama evocă intervenţia NATO în Libia. Bine, ştim: Gadaffi e nasol, deşi până mai ieri toţi se pupau în bot cu el, îi luau banii, că n-au miros. Dar de ce NATO? Suntem noi jandarmul lumii ăsteia? NATO este o organizaţie de securitate colectivă cu caracter defensiv. Ne-a atacat Libia şi nu ştim noi?


Ce facem, repetăm experienţa din fosta Jugoslavie? Că în Libia avem acum un război civil, nu o revoltă populară. Acolo au fost permanent mişcări secesioniste, sunt tot felul de triburi cu brişca-n dinţi! Şi pentru nişte paşnici luptători pentru democraţie, sunt al dracului de bine înarmaţi, de la artilerie antiaeriană, la rachete sol-aer portabile, unul dintre cele mai sever supravegheate tipuri de armament, care nu se găseşte pe toate drumurile. Dacă nu mă credeţi, aveţi dovada aici.


De partea cui intervenim?  Dacă "rebelii" cei buni, care sunt fugăriţi de Gadaffi cel rău, se dovedesc a fi "băieţii răi", împotriva cărora acelaşi NATO luptă pe coclaurile Afganistanului? Suntem nebuni? E adevărat, acolo este şi o problemă umanitară. Dar nu cred că nişte bombe în plus o să-i aranjeze pe amărâţii ăia.


Şi încă ceva: cum un eventual vot în Consiliul de Securitate, care să autorizeze intervenţia NATO este exclus, ţinând cont de vetoul Rusiei şi Chinei, care vor fi baza juridică şi legitimitatea intervenţiei?  

4 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Pentru Obama orice pretext e bun. Cred ca e disperat ca n-a iesit pasentza in Egipt, si ca Iran-ul nu da semne de nimic. Obama se pare ca are nevoie de un razboi ca de aer. Sounds like somebody I know, faimosul Bush Jr., si in afara de culoare si de pretinsa apartenenta la celalalt partid, nu cred ca mai difera cu ceva.

cristi spunea...

Mai bine nu ne grăbim cu concluziile. O operaţiune din asta se pregăteşte mult, până şi lui Bush i-a trebuit un an. Asta e mai curând o ameninţare menită să-l mai potolească pe Gadafi (care e chiar nebun de legat). Afirmaţia e cu "dacă" şi "s-ar putea", iar de la NATO un oficial a şi zis "numai cu mandat ONU". Nu cred că Obama nu s-a consultat înainte şi doar aruncă cu vorbe, nu e stilul lui.

Fluieratorul spunea...

Dar nu se poate sa nu observe chiar nimeni pina acum cit este de meserias Obama la vorbe!Mie mi s-a parut, si sa fiu scuzat pentru partialitAte, ca mestesugul la vorba e singurul lui atu, si ca nu-i tare in fapte. Si daca i- ar lua o viata sa pregateasca de un nou razboi, pentru mine tot prea devreme ar fi. Cind or sa inteleaga "potentatii" de ocazie, persoane sau state, ca lumea poate si trebuie sa traiasca si fara ei?

Béranger spunea...

Libia ca Libia, dar observ că situl Ministerului de Justiţie al României se supune legii americane!

Ia citiţi aicea, mai la coadă:

Pursuant to Title 17, United States Code, Section 512(c)(2),...

Măcar de la ruşi ştiau să copieze şi să adapteze mai bine...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...