Marea ipocrizie şi linşajul mediatic

Se zice că Mutu ar fi fost depistat pozitiv la un control anti-doping cu o substanţă care taie foamea, sibutramina. Care, apropo, de azi nu se mai prescrie pe nicăieri în UE, pentru că ar da grave probleme cardiace. Nimic din ceea ce scrie în prospect nu te duce cu gândul că ar putea îmbunătăţi performanţele unui sportiv, dimpotrivă. De ce a ajuns pe lista substanţelor interzise pentru sportivi, nu ştiu. Ştiu că din pricina unui Nurofen, o remarcabilă gimnastă română a pierdut o medalie de aur, şi după aceea substanţa "dopantă" a fost scoasă de pe listă.

Nu mă miră linşajul mediatic la adresa lui Mutu. Este în buna tradiţie a românului, care n-ar judeca nici să-l pici cu ceară! La el totul este visceral, vorbesc întâi ura şi invidia. Dar există ceva şi mai grav decât linşajul: ipocrizia. Este cineva atât de cretin să nu înţeleagă că fără "chimicale" niciun sportiv normal nu ar rezista să facă performanţă în câteva sporturi, cum este fotbalul. Ritmul de joc este infernal. Perioadele de recuperare tot mai scurte. Stresul tot mai mare. Vedetele şi chiar şi jucătorii din echipele de top funcţionează doar cu apă plată? Sau cicliştii din Turul Franţei?

Este greţos să vezi ce măsuri iau organizatorii "Turului Franţei": fac percheziţii în camerele de hotel ale cicliştilor, cu poliţia şi procurorii după ei, îi aleargă pe ciclişti peste tot, îi obligă să declare pe unde îşi petrec vacanţele, pe unde se antrenează, şi în acelaşi timp programează etape lungi de peste 200 de kilometri, cu sosirea la altitudine, pe care niciun sportiv normal nu le-ar putea termina fără ceva "stimulente". Cine poate rezista de la început la sfârşit unei curse care durează trei săptămâni şi acoperă peste trei mii de kilometri?

În aceste sporturi foarte vizibile, pentru că trebuie să pomenim şi de atletism, alt domeniu în care se consumă tot felul de drăcii, consecvent şi en gros, banii au stricat totul. Miza este atât de mare, pentru sportivi, pentru sponsori, pentru organizatori, pentru televiziuni, încât dopajul este aproape obligatoriu.

Mercantilizarea sportului a născut foarte multe drame. Publicul vrea mereu supraoameni, eroi, care să-i aprindă imaginaţia şi să-l facă să se simtă bine. De altminteri, sunt tot mai multe cazuri în care sportivi dopaţi nu au fost sancţionaţi de public. Publicul vrea spectacol.

Aşadar, ori recunoaştem că şi sportivii de înaltă performanţă sunt oameni şi au limite fizice şi psihice, şi reducem presiunea aupra lor, nu le mai cerem mereu mai multe performanţe, sau vrem spectacol cu orice preţ, şi atunci permitem creşterea performanţelor cu ajutorul diverselor medicamente, sub control medical, şi în mod legal, pentru a nu le pune viaţa în pericol. Altminteri, dacă lăsăm lucrurile ca acum, medici şi laboratoare farmaceutice vor continua să ofere sportivilor substanţe dopante, tot mai sofisticate şi mai greu de depistat, care pun viaţa sportivului în pericol mai mult ca oricând.