vineri, 28 noiembrie 2008

Un colac de salvare pentru un zevzec
O să ziceţi că am o obsesie cu Traian Băsescu. Greşit! Omul îmi este, ce-i drept, profund antipatic. Asta se trage de pe vremea când îmi câştigam existenţa din scris, şi când individul umbla să-şi cumpere, prin redacţii, prietenia jurnaliştilor. E drept, a reuşit! Aşa a avut, multă vreme, un soi de imunitate şi chiar impunitate în presă. Ca să nu mai vorbim de susţinerea unor fanatici.
Am urât la el, şi urăsc în continuare, făţărnicia, falsitatea, cameleonismul, faptul că nu respectă pe nimeni şi nimic. Veţi vedea cum îi va trata pe Boc şi pe Stolojan după anunţul rezultatelor alegerilor! Am mai spus asta: el nu are parteneri, ci slugi sau subordonaţi!
Acum începe să dea seamă pentru modul mizerabil în care a făcut politică în aceşti ani. Acum începe să conştientizeze faptul că politica nu este un lung şir de hăhăieli şi de crize de nervi, de improvizaţii, de trădări şi de scene lacrimogene. Şi nici de agape prin cârciumi cu Jiji. Sau de plimbări pilit la volan, sau de insultat jurnalişti.
A crezut că poate juca pe degete partidele, că poate schimba lideri, că poate face ce vrea muşchii lui. A insultat, a umilit, pe scurt, a uitat să-şi lase un loc de "bună ziua!" Toată România era a lui!
Doar că a venit vremea să arate că este un lider, un şef. Asta se dovedeşte în furtună, adică în vremuri de crize reale, nu de operetă, ca răpirea din Baghdad sau podul de la Mărăcineni. Un lider uneşte, nu dezbină. Ar vrea s-o facă, pentru că e groasă, şi eşecul viitoarei guvernări se va sparge în capul lui.
Ar vrea să facă o guvernare de succes, pentru că este vitală pentru realegerea lui în 2009. Dar nu are cu cine. Şi atunci ideea refacerii FSN i s-a părut salvatoare, poate. Şi de ce să nu încerce marea cu deştu'? Să vadă cum ar reacţiona lumea.
Şi aşa apare scrisorica asta, care dă detalii despre "viitorul" guvern. Viitor guvern ce, într-un fel sau altul, ar însemna refacerea FSN. Şi a dominaţiei sale asupra vieţii politice. Una cu mult mai nesănătoasă decât în primii doi ani de democraţie.
Nu cred că trebuie să ne întoarcem acolo de unde am plecat în urmă cu 19 ani. Atunci FSN îşi avea sensul lui, acum nu are niciun sens! Nici măcar ca expresie a "unităţii naţionale", şi cu atât mai puţin ca o "mare coaliţie" , după model german. Nu, ar fi doar un colac de salvare pentru cariera politică a unui zevzec, până la urmă! Şi nu despre asta e vorba, când descriem interesul naţional.
În rest, dezminţiri de genul ăsta din partea lui, indicăţii preţioase, toate sunt teatru ieftin. A venit decontul, şi omul nostru trebuie să plătească. Doar că el n-a jucat fair niciodată, ci doar la cacealma. Acum nu mai ţine!
Cu sau fără noul FSN, cu sau fără Băsescu, problemele rămân. Întrebarea este: vor avea liderii politici tăria de a fi demni de speranţele pe care mulţi români şi le pun în ei, pentru a-i conduce prin furtună, sau se vor comporta şi ei ca şi zevzecul de la Cotroceni? Eu, unul, nu aş miza pe raţionalitatea şi responsabilitatea lor...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Din ciclul "Cu iaurt, cu gogosele, te facusi vornic, misele!"... Enjoy:

http://sebastian-corn.tapirul.net/insemnarea-72/

Duminica electorala placuta! :)

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...