marți, 2 septembrie 2008

Reanimarea unui cadavru politic
Cât de jos poate să cadă un partid, care până acum se prezenta ca un soi de fecioară neprihănită a politicii româneşti, conştiinţa vie a întregului popor! Să te aliezi cu PRM, să-i cedezi un post de vicepreşedinte al Senatului, după ce i-ai demascat cu mânie proletară pe cei "322", care ţi-au suspendat liderul mult iubit şi adulat, după ce CVTudor l-a umplut de căcat pe acelaşi Iubit Conducător într-un mod de-a dreptul incalificabil, dacă e să ne amintim doar de şedinţa din Parlament dedicată condamnării comunismului, este semn de disperare. Şi mai ales de izolare pe scena politică.
Oricât de disperat ai fi, dacă mai ai un dram de ruşine şi dacă mai crezi cât de cât în morală, e de preferat să stai în izolare, dar pe un piedestal moral, decât să te bălăceşti cu porcii în noroi, doar pentru a arăta că ai cu cine face alianţe. Jalnic!
PD-L face al doilea pas către extrema dreaptă, după alianţa de la Capitală cu PNG. De altminteri, natura extremistă a PD-L se devoalează tot mai mult, pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Traian Băsescu şi bocii din dotare nu fac niciun bine României reanimând un cadavru politic, pe CVT. Unde sunt intelectualii Romavia, de ce nu protestează? Unde e Liiceanu? Unde e Pleşu? Unde e GDS? Unde e Alianţa Cinică? Unde e mama motanului Arpagic?
Unde e Cătălin Avramescu? Îşi dă demisia de la Cotroceni, în semn de protest faţă de curvăsăria partidului al cărui membru şi candidat pentru Parlament este? Sau va face ciocul mic, că Vadim nu e oracolul din Bălceşti? Unde e Sever Voinescu, alt moralist portocaliu? Lor nu le e ruşine să defileze alături de CVT? Sau au învăţat deja să mănânce rahat cu linguriţa, dacă aşa cer interesele lui Zeus?
Ceea ce s-a întâmplat astăzi demonstrează cum nu se poate mai clar că Tăriceanu a avut dreptate: PD-L nu este un partid, ci o adunătură, fără identitate ideologică, fără trecut, dar şi fără viitor, care trăieşte doar în prezent.
România politică nu mai are nevoie de PRM şi de CVT, dacă a avut vreodată nevoie de aşa ceva. De fapt, existenţa PRM mai mult ne-a încurcat în relaţiile cu UDMR, cu Ungaria şi cu UE. Fără PRM am fi negociat mai uşor şi am fi scăpat mai ieftin. Fără PRM ne-am fi putut afişa naţionalismul şi patriotismul ca orice altă naţiune normală. Dispariţia sa de pe scena politică ar fi una dintre cele mai bune veşti din ultima perioadă.
Sper doar că imprevizibilul CVTudor îi va face pe PD-L işti să regrete amarnic târgul de azi, după principiul: " pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!"

7 comentarii:

Anonim spunea...

??? Pai nu era scandal cu retragerea decoratiei, cu suspendarea, cu lipidaul vaxuit la premiera lustratiei samd? Pupat toti Piata Endependentii! Si paraferna i-o da inapoi?

Anonim spunea...

Ce circoteca! Imi aduc aminte de scena din parlament, cind CVT zbiera la Presedintele care infiera comunismul. Amu' se pupa de zor in public pentru avantaje reciproce. Halal!

Din treaba asta pare ca liberalii culeg cele mai multe puncte.

Anonim spunea...

"Unde e mama motanului Arpagic?"
intrebati dumneavoastra...
SI-o creste pisoii, pardon, nepotii.

Anonim spunea...

Doua intrebari: chiar asa de rau stau baietii in sondaje? atat de mare este frica jucatorului ca nu mai prinde un nou mandat?

Anonim spunea...

Nu ştiu, dar este clar că există o tectonică subterană, de care anumite zone din servicii nu sunt străine. Mai degrabă e vorba de o trompetă în plus, una care ştie câte ceva despre unii şi alţii dintre duşmanii lui Zeus şi ai PD-L.

Anonim spunea...

E posibil, CVT avand pe langa el cativa dintre "fosti", doldora de informatii sensibile despre multe persoane publice. Dar nu cred ca jucatorul n-are informatii updatate despre toti: amici si mai ales inamici. Sa ne amintim numai scandalul Coldea. Iar cu tectonica, absolut. Sunt "tabere" si "tabere". Si in curand vom vedea si eficienta acestora.

Anonim spunea...

De data asra avem pareri diferite si chiar imi pare rau.
Lasand la o parte tot ce s-a intamplat, am o intrebare: ce a fost in capul PC? Daca nu se agatau cu disperare de fotoliul de vicepresedinte nu se intampla asa ceva! Nu-mi spuneti ca a fost un scenariu pentru ca nimeni nu s-ar fi asteptat la asta, in ciuda unei "relative" apropieri Vadim-basescu din ultima vreme.
Cat despre "deontologi", vor sari in sus, fiti fara grija!
ruxi

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...