sâmbătă, 13 septembrie 2008

De ce o fi înjurat Lavrov?
Stau şi mă întreb: ne mai facem bine? Prostia se poate vindeca? Mai avem o cât de mică şansă, în nebunia asta generală, să începem să gândim cu capul nostru?
Vreţi să ştiţi ce mi-a venit aşa, dintr-o dată? Nu cine ştie ce, în fond. Dar orice lucru are o limită! Citeam comentariile unor cretini pe HotNews, la ştirea că Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse i-ar fi zis câteva de dulce lui David Milliband, ministrul britanic de externe. Prostia indivizilor care "comentează" nu este depăşită decât de ignoranţa lor în materie şi de ura lor împotriva ruşilor. Despre ce judecată sau spirit critic mai poate fi vorba?
Între Marea Britanie şi Federaţia Rusă există, nu de ieri, de azi, relaţii încordate. Guvernul laburist a sprijinit frenetic firmele britanice care investeau în sectorul extracţiei de petrol şi de gaze din Rusia, după prăbuşirea URSS. Asta nu ar fi fost o aşa de mare problemă. Numai că pe britanici i-a pus dracu' să-şi închipuie că pot manipula, direct sau prin intermediari, politica internă rusă. Unii dintre oligarhii ruşi agreaţi şi susţinuţi de Londra erau în anturajul lui Boris Elţîn, şi făceau jocurile la Kremlin.
Vladimir Putin a venit la putere cu câteva obiective simple şi clare, printre care şi scoaterea oligarhilor din jocul politic, concomitent cu întoarcerea banilor lor în Rusia. Discuţia dintre Putin şi oligarhi poate fi rezumată simplu: "băieţi, rămâneţi cu ceea ce aţi furat pe vremea lui Elţîn. Dar în nişte condiţii. Aduceţi banii în ţară. Plătiţi TOATE dările către stat, şi pe alea din urmă. Vă cumpăraţi ce vreţi voi: iahturi, cluburi de fotbal, amante, tot ce vă tună! Numai deputaţi în Dumă şi influenţă la Kremlin, nu! Cine nu ţine cont de astea, suportă consecinţele!"
Băieţii au înţeles mesajul, cu excepţia lui Boris Berezovsky , care şi-a găsit azil la Londra, şi a lui Mihail Hodorkovsky, şeful Yukos, care şi-a găsit un loc de muncă nu tocmai pe măsura pregătirii lui, pe undeva prin Siberia. Cei doi sunt puternic susţinuţi de Londra, inclusiv prin intermediul unor ONG.
Londra a devenit un soi de cartier general al tuturor oponenţilor actualului regim de la Kremlin, ceea ce nu are cum să nu ducă la degradarea gravă a relaţiilor ruso-britanice. Să declari, cum a declarat Berezovsky, că la nevoie Putin trebuie înlăturat printr-o lovitură de forţă, să finanţezi cu 23 de milioane de dolari "Revoluţia Portocalie" din Ucraina, să ai legături cu rebelii ceceni, să călătoreşti în Gruzia sub un nou nume, Platon Elenin, fără ca englezii să zică nici pâs, e prea mult pentru Moscova. Nici vorbă de extrădare în Rusia, deşi au existat o serie de cereri în acest sens.
Au mai fost şi alte motive de scandal între cele două părţi, în care se vede, mai mult sau mai puţin, şi coada lui Berezovsky, ca în cazul Alexander Litvinenko. Litvinenko este, în opinia mea, un caz tipic de manipulare a unui transfug dintr-un serviciu secret de către serviciile secrete ale statului în care s-a refugiat. În cazul de faţă Marea Britanie. Care l-a folosit în jocuri de imagine: Putin a fost acuzat de Litvinenko ba că este pediofil, ba că este cel care a ordonat asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaya, ba că FSB ul sprijină terorismul internaţional, ba că şefii comandoului terorist care a luat ostateci spectatorii unui teatru moscovit erau agenţi ai FSB, etc.
Multe dintre cauzele conflictului dintre Londra şi Moscova trebuie căutate în bătălia pentru controlul resurselor energetice şi al rutelor de transport. Un recent scandal este legat de compania TNK-BP , dar nu sunt singurele aventuri aventuri ale BP în Rusia. Iar conflictul din Georgia i-a dus pe britanici în pragul isteriei, pentru că ruşii practic au sub control şi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, care este construită cu banii celor de la BP.
Mai sunt şi alte episoade controversate: expulzări reciproce de funcţionari ai ambasadelor, şicane, campanii de denigrare în presa britanică, etc.
Acum să revenim la gura spurcată a lui Lavrov. După cum arată "evenimentul", el este un nou episod din războiul mediatic orchestrat de Londra. Sunt curios ce ar mai scrie tembelii care îi înjură pe ruşi ca la uşa cortului pe forumul HotNews dacă ar şti şi cine a fost tatăl lui David Milliband, profesorul Ralf Milliband. Deşi parcă nu aş avea mari emoţii: există marxişti buni şi marxişti răi. Dacă le-o trage ruşilor, orice marxist e bun!
Şi încă ceva: laburiştii au ceva experienţă în materie de luat şpagă. Scandaluri au fost destule, cum este acesta, care implică un nume cunoscut şi deloc drag nouă: Mittal. Nu m-aş mira să găsesc pe lista donatorilor ceva nume ruseşti pomenite pe aici. Şi atunci înjurăturile lui Lavrov, dacă au existat, încep să aibă sens.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Ca de obicei,
Clar, limpede si concis...la obiect, despre probleme stringente... :-)

N. Raducanu spunea...

Scurta complectare depre tatal ministrului laburist de externe: Ralph Milliband a fost profesor de stiinte politice la Leeds University, fruntas radical al New Left, autor al cartilor "Parlamentary Socialism" si "The State in Capitalist Society", editor al revistei "Socialist Register". Suficiente date deci pentru a putea aprecia cum a evoluat "stanga" britanica in ultimii 30-40 de ani...

Anonim spunea...

Rusii au promis ca, incalcand uzantele, vor da publicitatii inregistrarile audio ale convorbirilor. Si uite-asa se fasaie iar masina de propaganda occidentala.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...