luni, 8 septembrie 2008

Al dracului, Unchiul Sam!
Al dracului, Unchiul Sam! Cum reuşeşte el să baga frica de ruşi în oasele tembelilor din fostul "lagăr socialist", folosindu-se de prostia lui Saakashvili(dacă despre prostie este vorba!). După ce le-a luat banii saudiţilor, folosindu-se de sperietoarea Saddam, acum ne va lua banii nouă, polonezilor, cehilor, bulgarilor, ungurilor, băgându-ne pe gât tot felul de fiare vechi de prin bătătura lor.
Aflăm că defunctul proiect al elicopterului de atac AH-1W Super Cobra, cunoscut şi sub numele de Dracula, care a fost tăiat de pe lista de achiziţii de Daniel Dăianu, când era ministru de finanţe(de aici i s-a tras "remanierea"?)a înviat din morţi. MAp se gândeşte să cumpere doar 24 de F 16 la mâna a doua şi de restul banilor 24 de elicoptere de atac. Care să protejeze trupele româneşti aflate în teatrele de operaţii. Punem pariu că din schema asta nu poate să lipsească Israelul? Nu tot evreii au echipat Pumele Socat? De ce nu le-am trimis în teatrele de operaţii, să apere trupele româneşti? Sau sunt bune doar de zburat pe la parade?
Cum elicopterele atac ruseşti ies din discuţie, iar europenii nu sunt atât de "convingători" precum americanii, nu ai cum să nu te duci cu gândul la fostul "Dracula". Ce urmează să mai cumpărăm? Şi mai ales, prin ce noi războaie mai are de gând să ne târască după el Unchiul Sam? Că nu vânezi talibani călare pe măgari cu elicoptere antitanc. E ca şi cum ai trage cu tunul în vrăbii. Deci, pentru ce le cumpărăm?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Daca ar lua AH 64 inca ar fi o treaba (euro Tigerul in varianta britanica ar fi mai bun, insa deh...nu conteaza cine numara izmenele la manutantza ci de unde vin izmenele). Iar F16, buuun... la ce chixuri pe tractiunea vectorizata dau cu alte modele, F16 e chiar onorabil. Numai sa nu ne vanda unele care stiu Gaza de vreo doua`jdeani...

Anonim spunea...

Pentru ce le cumparam ?
Le cumpara ei de prosti si profitand de buna noastra crestere...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...