Eu tot pun întrebarea din titlu cam din momentul în care Pulimea Sa ne-a anunţat că ne-am cumpărat o "plasă de siguranţă" de 20 de miliarde de euro. Acum văd că încep să şi-o pună şi alţii, prin presa economică. Cum ar fi Sorin Pâslaru, de la ZF.
"Încheierea misiunii lui Franks...lasă nelămurită o întrebare fundamentală, la care niciunul din înalţii oficiali nu a dat încă un răspuns clar: de ce a trebuit să împrumute statul român peste noapte cu 20 miliarde de euro, adică 15% din PIB, dacă datoria sa publică era de doar 20% din PIB în 2008? Cu numai 6-7 ani înainte, când se discuta despre un credit de la FMI era vorba de un miliard de euro, iar tranşele erau de 100-150 milioane de euro. Dintr-o dată, a trebuit să ne împrumutăm cu 20 miliarde de euro. Împrumutul luat în martie 2009 este cel mai mare împrumut din istoria României şi probabil cel mai mare împrumut din istoria lumii raportat la datoria existentă deja.
Adică statul român avea o datorie de doar 20% din PIB în decembrie 2008, ceea ce după orice standarde era foarte puţin, dar a luat un credit de încă 15% din PIB, adică aproape că şi-a dublat datoria publică. PIB-ul în 2008 a fost de 137 mld. euro, iar datoria publică, internă şi externă, era în decembrie 2008 de 27 mld. euro. În prezent, după trei ani şi trei luni, este de 50 mld. euro.
Datoria publică a României era mult mai redusă în decembrie 2008 decât a Ungariei - 80% din PIB, decât a Portugaliei - 90% din PIB sau Greciei - 120% din PIB. Şi totuşi, România a trebuit să se împrumute cu o sumă care, raportată la PIB şi la buget, este mai mare decât în cazul acestor state care a trebuit să fie salvate pentru că nu se mai puteau împrumuta pe pieţele financiare, fiind sufocate de ponderea mare a datoriei publice în PIB. Aceste state s-au împrumutat de la FMI pentru că sarcina de rambursare a datoriei devenise de nesuportat. Este de înţeles când datoria este 80% din PIB sau mai mare şi la scadenţă vin într-un an plăţi de 5, 7, 10% din PIB. Dacă dobânzile cresc brusc, povara mare a rambursării - rate plus dobânzi - depăşeşte capacitatea statului de a se ţine de plăţi faţă de creditori şi atunci, în loc să declare default, s-au refinanţat de la FMI cu dobânzi mai mici. În cazul României, deşi sarcina de rambursare în 2009 era foarte redusă raportată la veniturile bugetare - 0,5-1% din PIB - statul s-a împrumutat cu 15% din PIB. De ce?"
Eu vin şi cu alte întrebări: unde sunt plasaţi banii ăştia, la ce dobânzi, ce dobânzi plătim pentru ei, ce-am făcut cu ei pentru economie? Dar ce ştiu eu? Bine, în afară de faptul că trebuie să plătesc jocurile jegoase ale lui băsescu şi compania? Care ne-au dat o plasă de zile mari!
3 comentarii:
De ce? De sanchi. De-aia.Pentru că așa a vrut, atunci, Băse. De-al dracului. A zis și s-a făcut. Simplu, nu? Cu ce preț, asta chiar că nu (prea)mai contează!
Anonymus Magnus
Ca sa contribuim la mentinerea unui anumit tip de sistem international si sa tinem capitalismul corporatist globalizat la masina de respiratie artificiala.
Revenind la interesul Romaniei, imprumuturile alea au fost de tip "precautionary", adica asa, sa ne asiguram ca nu ne scad agentiile de ratingul pe tara. Adica, mai pe sleau, am luat banii de frica investitorilor privati, care, in ultimul timp, se joaca cu globul pamintesc (ca si Chaplin in rolul lui Hitler)
Pai de ce altceva sa ne fi imprumutat noi, daca nu pentru a contribui la bailout-ul bancilor grecesti, austriece, nemtesti, frantuzesti. Cred ca de banii aia nu s-a facut nimic altceva, daca nu e sa socotesc vreo mare avere, doua.
Trimiteți un comentariu