sâmbătă, 7 aprilie 2012

Muţunache Labă-Tristă, DEMISIA!



Vai, ce şoc! Privatizarea CupruMin a fost anulată, pentru că ăia de-au câştigat licitaţia au fost neserioşi! Nu, zău? Neserioşi, sau ticăloşi? Şi chiar a fost vorba despre canadieni?

Una peste alta, Muţunache Labă-Tristă TREBUIE să demisioneze, pentru modul iresponsabil în care a susţinut privatizarea, în pofida faptului că era evidentă păcăleala, şi în dispreţul opiniei publice. Cum dădea el lecţii tuturor, cum le bătea obrazul celor care contestau această "privatizare". 

Vreau să văd şi o comisie de anchetă pe tema asta. Să ştim şi noi cine au fost, de fapt, cumpărătorii "canadieni", dacă nu cumva a fost o schemă de spălat bani pusă la cale de cetăţeni români,  cu complicitatea autorităţilor şi unora din serviciile secrete.

Trebuie mers până la capăt, indiferent de consecinţe şi indiferent despre cine este vorba. Iar reluarea privatizării să nu mai fie făcută de actualii guvernanţi. Iar programele de privatizare să fie prezentate transparent, să facă obiectul campaniei electorale, pentru ca românii să se poată pronunţa. Dacă ei vor să vindem tot, foarte bine. Dar s-o spună, să se aprobe asta prin vot. 

Până atunci statul să pună mâna şi să administreze cum trebuie bunurile publice. Că poate, dar nu vrea. Cine nu vrea, la mititica! 

PS: Danele, te mişti şi tu cu talent în cazul ăsta? Că de pârliţi care iau mită 400 de euro are cine se ocupa! 

4 comentarii:

Anonim spunea...

Dementa continua, aia dau comunicate de presa in care sustin ca s-a batut palma. :)))

http://www.newswire.ca/en/story/951805/roman-copper-agrees-to-acquire-romania-s-cupru-min

Karakas spunea...

Bun, eu nu imi faceam iluzii ca "investitorii" vor plati pentru mediu si ca vor pune covrigi in cozile cainilor locali. Astia vor profit maxim cu costuri minime. Clar. Dar ma mira entuziasmul lui Ungureanu de acumn citeva zile, cu "febra" economica din Romania, si mai ales, ma uluiesc declaratiile absolut ridicole despre cei care au ridicat semne de intrebare despre afacere, ca ar fi din cei care nu vor "sa-si vinda tara". Adica, un fel de comunisti, care nu inteleg din inteleciunea capitalistului oxfordist Ungureanu. Pentru aceasta aberatie, si pentru efectele ei, ar trebui sa isi dea imediar demisia.

Nu va fi nici o "febra" economica in Romania in viitorul previzibil. Investitorii straini nu vor investi in aceasta perioada nicaieri asa cum viseaza Ungureanu et comp.

Cit de iresponsabil poate fi acest PM! Uluitor, ce declaratii de pusti a facut! Mai vorbeste de Ponta...

Marea firma "canadiana". Cine stie ce e in spatele ei? Pai dupa cum vorbesc reprezentantii lor acum, par ca vor sa scoata biciul:

"Roman Copper a ajuns vineri la un "acord verbal definitiv" cu autorităţile române în privinţa preluării Cupru Min şi se aşteaptă la aplicarea acestei înţelegeri, susţine Bayfront Capital Partners"

Ce limbaj de Gestapo...

http://www.mediafax.ro/economic/roman-copper-avem-un-acord-verbal-definitiv-si-angajant-cu-autoritatile-romane-pentru-cupru-min-9491969/

Karakas spunea...

Un mare fiasco, asta a facut Ungureanu, dind dovada ca nu este in stare sa gestioneze un proces de asemenea magnitudine, cum este activitatea de relatii cu publicul ce o face orice Prim Ministru, prin declaratii publice.

Iata un alt exemplu:

"Ungureanu: Cupru Min este neprofitabilă şi izolată economic."

Oameni buni, nu te apuci tu, sef de guvern sa spui public despre o intreprindere de stat ca e intr-o stare jalnica. Lasa-le alora care fac negocierea din partea statului putin spatiu de manevra in interesul tarii. Altfel, pui presiune pe propria echipa si dai avantaj celei straine. Asta nu inseamna ca ascunzi ceva, dar pur si simplu nu te pronunti in chestii din astea tehnice.

Celelalte balbaieli din articol, cu teoria chibritului, despre cum ar fi pierdut statul daca nu privatiza, arata neincredere.

In final, statul roman inca nu a pierdut. Eu cred ca este un succes al echipei de negociere romane, dar un succes tardiv, si limitat de propriul PM, care a dezavantajat Romania.

Rezervele de cupru sunt inca acolo, si sunt o bogatie a poporului roman. Cine le vrea, trebuie sa plateasca un pret bun si avantajos pentru Romania.

http://www.adevarul.ro/financiar/Ungureanu-_Cupru_Min_este_neprofitabila_si_izolata_economic-redeventele_pe_care_le_va_incasa_statul_depind_de_planul_de_exploatare_0_676732641.html

Fluieratorul spunea...

Dl. Ungureanu este un pompous ass, care scoate plin de self-importance vorbe care suna din coada, si atit. A fost vizibil lucrul acesta de pe cind era ministru de externe. Worthless in viata publica. Sper ca e ceva de capul lui macar la catedra. Despre sefia de la SIE, numai de bine, ca toti stim ca astfel de posturi se dau numai in familie. De ce sa aiba omu' nevoie de competenta soi profesionalism, daca e de-al nost'?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...