sâmbătă, 7 aprilie 2012

Mult zgomot pentru nimic!



Circoteca de partide întrunite s-a terminat. Mult zgomot pentru nimic! Să nu mă înţelegeţi greşit: dacă nu se întâmplă ceva foarte, foarte, foarte nasol, care să mă determine să mă întorc în secta "vot canci!" sunt votant USL. Şi, spre exasperarea unora, îl votez pe Sorin la Primăria Generală. Doar că nu-mi plac acţiuni de genul celei de azi, care nu demonstrează nimic: nici capacitate organizatorică, nici forţă,  nici altceva. Ne ducem ca să avem de unde veni!

USL mai are până să ajungă o maşinărie politică perfect funcţională. Ce a făcut până acum e, totuşi, de remarcat. Doar că greul abia acum vine, şi există în continuare multe lucruri nerezolvate, multe tensiuni, multe probleme. Iar în teritoriu PNL stă mizerabil cu organizarea, PC este ca şi inexistent, iar PSD îi duce dorul lui Cosmâncă.

Faptul că la vârf există o coerenţă relativă a acţiunii şi a mesajului nu înseamnă că în restul construcţiei lucrurile stau la fel. Motivul este simplu: fragmentarea puterii. Toate trei partidele sunt atinse de această fragmentare, de autonomizarea extremă a liderilor locali, care, nu de puţine ori, au cozile îmbârligate cu ăia de la PDL, UNPR, şi chiar UDMR, pe unde se poate. Şi se poate!

Poate că azi era cazul să se vorbească şi de subiecte delicate, precum cele de mai sus, şi despre valul de migranţi ce vine de la putere. S-a ales ipocrizia. Foarte bine, doar că problemele rămân. Şi există mari şanse să explodeze în cele mai nepotrivite momente. În plus, să nu uităm că, în PNL, Crin Antonescu este sub presiune, există un grup de nemulţumiţi care-l aşteaptă la cotitură. Asta nu e tocmai bine pentru nimeni. 

Să vedem ce ecou va avea paranghelia asta de azi. Dacă a impresionat "audienţa" din coaliţia guvernamentală, vom afla cu ocazia Moţiunii de Cenzură, de la sfârşitul acestei luni. Ştiu şi eu, poate vor mai fi dezertări, fie de la PDL, fie de la UNPR. Depinde şi ce vor face udemeriştii, şi vom şti asta după numele celui numit la Ministerul Mediului, în locul lui Laszlo Borbely. 

Adevărul este că actuala putere nu mai există, e blocată, iar guvernul funcţionează în virtutea inerţiei. Toată lumea, la putere, încearcă să se pună la adăpost şi să-şi amenajeze viitorul. România nu este administrată, practic. Sunt doar insule de bună gestiune, înţelegând prin asta o minimă coerenţă a actului administrativ. 

Primul ministru are experienţă zero în materie, preşedintele e dus bine cu pluta, practic nu există puncte de reper, nu există o persoană de ultim recurs, un arbitru onest. Confruntarea este generalizată, nimeni nu mai discută cu nimeni. Miza? Controlul resurselor, indiferent de natura lor. Românii lipsesc din preocuparea politicienilor, chiar dacă totul se face în numele "binelui comun". De unde şi lehamitea faţă de politică, lehamite care la mulţi s-a transformat în ură. 

Tensiunile extreme din societate trebuie descărcate cumva. Bine era dacă aveam alegeri parlamentare anticipate. Acum e prea târziu. Nu ne rămâne decât să ne rugăm să nu se lase cu violenţă socială... 

Un comentariu:

Fluieratorul spunea...

He, he! In cadrul parangheliei generale, PNL mi-a dat un mar verde astazi in parcul Sub Arini in Sibiu, "pentru ca PNL promoveaza un stil de viata sanatos". Prin mina unei fete dragute, inbracata intr-un tricou prazuliu. Primavara la Sibiu, ce mai...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...