În ţara noastră multe jogodii sunt!

Eu, unul, m-am săturat de idioţii savanţi, care-mi recită din manualul de "Economics", fără cel mai mic efort de evaluare critică. Acum se întorc "constrângerile tari", care, alături de "faliment", au fost obsesia acestor boi cu patalama de mari economişti în deceniul trecut. Credeam că s-au mai vindecat de iluzii. Ţi-ai găsit!

Ce scrie azi un dobitoc, despre preţul gazelor naturale din producţia internă: "Pe termen lung, costul mai mare al resurselor va obliga consumatorii industriali sa se modernizeze, sa se restructureze, sa-si controleze mai bine costurile si, in final, va duce la cresterea productivitatii si eficientei sectoarelor industriale. O resursa ieftina, per a contrario, nu creeaza nicio motivatie in acest sens. Din contra, cu o industrie moderna, adaptabila si productiva (de ce oare toti acesti comentatori nu scriu despre modelul industrial german, preferand sa se vaite pentru subventii si conservarea ineficientei?), Romania creeaza mult mai natural premisele unei cresteri economice sanatoase, care, in ultima instanta, poate face mult mai suportabila cresterea preturilor la gazele naturale. Conservarea unor practici interventioniste, in care pietele sunt tinute artificial in echilibru de vointa politica, amana restructurarea, intarzie dezvoltarea economica si creste decalajul intre Romania si celelalte state ale UE. Iar cand va fi prea greu ca acest echilibru sa fie mentinut, buba se va sparge precum in Grecia, Portugalia sau Spania, state ale caror probleme sunt, in fond, unele de productivitate. Din pacate, e mult mai usor, si uneori mai profitabil, sa ataci o corporatie."

S-o luăm pe deşte. Preţul gazului este o constrângere tare. Bun. Singura industrie în care preţul gazelor constituie un cost semnificativ este cea a îngrăşămintelor chimice. Care nu din motive tehnologice nu face faţă concurenţei, ci din cauza faptului că firmele competitoare, cele din Ucraina, mai ales, au acces la gaze ruseşti cu preţuri de "favor". De asta i-a acordat statul preţuri preferenţiale la gazele din producţia internă. Sigur, putem trăi şi fără industria asta. Oricum, "constrângerile tari" au produs, începând cu 1990, peste patru milioane de şomeri, şi distrugerea a aproape două mii de unităţi productive. Ce mai contează câteva combinate chimice? Va creşte producţia de fier vechi. Tot e un succes. Oricum, la noi restructurarea a fost sinonimă cu distrugerea.

A, că o s-o luăm în bot de la preţurile altor produse, e o altă poveste. Cât de mare trebuie să fie progresul tehnologic în industria de panificaţie, spre pildă, pentru a compensa creşterea preţului gazelor? Ce drac de restructurare să facă ăştia? Şi aşa n-au scăpare: cresc şi preţurile la energie electrică. pot da suficiente exemple de acest gen, în care nu intră în discuţie tehnologia, ea fiind la zi. Alţii sunt factorii care afectează profitabilitatea şi productivitatea.

Încă ceva: ce dacă vom avea o creştere economică "sănătoasă"? Nu vom avea, dar să zicem că am avea. Cu ce mă ajută asta să compensez creşterile de preţuri la gaze şi la energie electrică? Germania este un stat infinit mai egalitar decât România, mai puţin polarizat şi mai redistributiv. Aici fructele creşterii economice vor fi confiscate de o mână de indivizi, români, dar mai ales străini, şi nouă ni se va arăta pula! Aşa că pledoaria pentru creşterea preţului la gaze, făcută de boul citat, nu este decât un lobby jegos pentru ăia de la OMV. 

Jumătate din România se întoarce încet, încet, în Evul Mediu. Nu vă lăsaţi amăgiţi de "prosteritatea" Bucureştilor şi a câtorva mari oraşe. Ea este falsă, şi se va duce şi ea. Dar România rurală, România micilor oraşe este realitatea pe care nu vrem s-o luăm în calcul. Se poate şi muri de frig în casă, se poate face focul şi cu tizic(dacă mai are după ce se bălega vaca!), şi cu coceni de porumb(dacă nu-i modifică genetic ăia de la Monsanto, să nu mai ardă!), se pot cheli munţii încă împăduriţi. Se poate orice, numai să-i scoatem din priză pe economiştii idioţi, nu.  Ghinion de neşansă!