Capitalism la Davos: faza demenţei furioase

N-am scris nimic despre Davos, pentru că a devenit o expresie a capitalismului ajuns în faza demenţei furioase. Oricum, la ce să te aştepţi de la nişte indivizi dispuşi să plătească între 75.000 şi 150.000 de euro pentru câteva zile, doar pentru a-şi afirma egoul supradimensionat. Ce a rezolvat Forumul, în afară de a fi trompeta capitalismului furios? Ce soluţii pot da crizei oamenii vinovaţi de ea?

Un nene, nu contează numele ipochimenului, îl găsiţi aici, propune drept soluţie la şomajul ridicat din rândul tinerilor obligarea acestora să lucreze fără să fie plătiţi până la doi ani, pentru a câştiga...experienţă! Şi în ăia doi ani din ce trăiesc amărâţii ăia? Din ajutorul de şomaj, plătit din bani publici. Adică noi, săracii, plătim mâna de lucru gratuită, pe care capitalistul isteţ o foloseşte pentru a scoate profit fără să investească nimic. Bă, mai sunteţi mulţi d'ăştia p'acolo? Că poate o rezolvăm cu un obiect zburător bine ţintit. Imbecililor!

Da, şomajul este o problemă, nu doar pentru tineri. Pentru că capitaliştii lu' peşte vor tot mai mulţi bani, fără să plătească forţa de muncă nici măcar cât să nu moară de foame! Viaţa activă a individului creşte, viaţa sa profesională scade. Oriunde un om poate fi înlocuit de o maşină, va fi înlocuit. Capitalismul a ajuns să urască profund oamenii, pentru că îl încurcă. Are nevoie tot mai puţin de ei, pentru ce vrea el să facă: bani, foarte mulţi bani. 

Acum atacă salariul minim. Vezi Doamne, distruge locuri de muncă pentru tineri! Evident, desfiinţarea salariului minim nu va aduce scăderea şomajului în rândul tinerilor. Nu, va duce la creşterea profiturilor unor indivizi pe care doar lăcomia îi ţine în viaţă şi îi motivează. Desfiinţarea salariului minim va duce doar la scăderea generală a preţului forţei de muncă.

Veţi spune că ar fi ilogic, că capitaliştii(sic!) vor să-şi vândă marfa, că scăderea puterii de cumpărare îi dezavantajează. Greşit! Vor avea cui vinde: creşte populaţia. Cât de puţin ar câştiga, vor fi mereu mai mulţi cumpărători. Cerere va fi. Şi proştilor li se vor vinde lucruri tot mai proaste, calitativ vorbind, manufacturate pe salarii de nimic.

Va exista o concentrare tot mai mare a averilor în mâna unui grup închis de indivizi, şi o pauperizare generală a celorlalţi. Este reţeta perfectă a unei uriaşe explozii sociale, care va avea drept motor nevoia echităţii. Că redistribuţia se va face prim mecanisme reglementate, în cadrul unui contract social reînnoit, sau cu parul, ea se va face. Mai devreme decât cred ciumeţii strânşi la Davos. Poate pun mâna şi citesc "Scânteia Capitalismului", să înţeleagă teama de consecinţele lăcomiei şi neomeniei lor asupra capitalismului.

"Au coeur de l'acte d'accusation dressé par le FT, il y a ce constat : le capitalisme est en crise parce qu'il produit, massivement, de l'inégalité. Il n'est pas censé être moral. Il est, jusqu'à preuve du contraire, le meilleur système connu pour créer de la richesse. Et, dans sa version pré-1980, il avait la réputation de répartir cette richesse de façon relativement acceptable. En langage d'économiste, on dirait que le marché favorise une allocation intelligente des ressources.

C'est fini. Depuis trente ans, en Amérique du Nord comme en Europe, les inégalités se creusent. Au point, dit l'enquête du FT, qu'elles menacent les fondements de nos démocraties, sociétés de consensus, ancrées dans des classes moyennes majoritaires. Les Etats-Unis connaissent une inégalité de revenus sans précédent depuis presque un siècle. De passage à Paris, le politologue Norman Ornstein relevait récemment que la structure des revenus aux Etats-Unis était celle d'un pays du tiers-monde. Depuis 1980, le 1 % d'Américains les plus riches ont vu leur richesse s'accroître de 300 %.

Dans le même temps, le revenu médian d'un foyer américain n'a progressé que de 40 %, indiquent les statistiques du ministère du travail à Washington. Encore, précisent-elles, que cette hausse n'est atteinte que parce que nombre de femmes sont entrées sur le marché du travail. Si l'on enlève cette deuxième source de revenu dans un foyer américain, la réalité est brutale : en trente ans, le revenu médian d'un homme aux Etats-Unis n'a connu aucune progression. L'Europe suit la même pente, en un peu moins accentuée.

L'honnêteté imposerait de compléter les statistiques du ministère du travail en étudiant l'évolution du pouvoir d'achat : il a progressé dans certains secteurs du fait de la pression que la mondialisation exerce sur les prix. Mais, très largement fondée sur l'implacable réalité des chiffres, la perception reste la même : "L'économie moderne paraît comprendre deux pistes, l'une très rapide pour les super-riches, une deuxième bloquée pour tous les autres", écrit John Plender, l'un des commentateurs du FT.

La colère contre les inégalités a pris "la finance" pour cible. La richesse qui est dénoncée, comme imméritée, n'est pas celle des créateurs d'entreprise. C'est celle des pontes d'un secteur financier gonflé aux amphétamines de la spéculation et qui a pris une ampleur sans précédent - il a notamment pour fonction de financer l'endettement d'une classe moyenne qui, en ces temps de globalisation, ne maintient son niveau de vie que par l'emprunt. Le vilain canard est Lloyd Blankstein, le patron de la banque Goldman Sachs, et le héros Steve Jobs, le fondateur d'Apple."

Înţeleagă fiecare ce vrea din astea...