joi, 6 ianuarie 2011

Reindustrializarea României




De mai bine de un an şi jumătate scriu un lucru: anume că principala lecţie a acestei crize este aceea că naţiunile care au menţinut o puternică bază de producţie industrială(vezi Germania) sau îşi construiesc una(China, Brazilia, India, deşi într-o proporţie mai mică, chiar şi Rusia) au rezistat mai bine la criză. Îmi amintesc şi cât au fost de înjuraţi Ion Iliescu şi Adrian Năstase, când vorbeau despre reindustrializarea României. Deşi doar dacă nu erai total imbecil nu-ţi puteai da seama că oricâte bunuri "simbolice" ai produce(şi mă refer şi la o serie de sevicii, printre altele), ele nu pot compensa pierderea capacităţilor de producţie de bunuri industriale şi de consum, dar mai ales pierderea deprinderilor necesare unui bun lucrător în industrie.


Deprofesionalizarea lucrătorilor şi tehnicienilor din industrie este cea mai mare pierdere. S-a rup un lanţ, s-a dezmembrat un întreg mecanism de pregătire, care presupune transmiterea de cunoştinţe între generaţii. Este vorba despre acumularea de cunoştinţe şi de abilităţi, de o anumită disciplină a muncii.  Şi acum, după două decenii de eşercuri, mai sunt dobitoci, mulţi în funcţii de conducere în stat, dar şi prin universităţi, prin presă şi prin societatea civilă, care cred că cel mai bun lucru care i s-a întâmplat României a fost dezindustrializarea. Nu pot uita nici acum ura lor împotriva inginerilor şi muncitorilor.


Uite că acum roata se întoarce şi coana Europa descoperă ce tâmpenii a făcut stimulând dezindustrializarea şi visând la cai verzi pe pereţi. Vreţi o dovadă? Editorialul de ieri, din "Le Monde", "Europa şi revenirea în graţii a industriei", "L'Europe et le retour en grâce de l'industrie."


"Ces dernières années, la thèse selon laquelle le basculement d'une économie basée sur l'industrie vers une économie de services était inéluctable a fait florès. Comme, en géopolitique, certains annonçaient la fin de l'histoire, d'autres anticipaient une économie sans usines. Considérée comme polluante, sale, associée à des luttes sociales d'un autre âge et à des conditions de travail difficiles, l'industrie s'est vue, ces deux dernières décennies, affublée de tous les maux. Les politiques industrielles qui avaient accompagné les "trente glorieuses" - de l'après-guerre à la fin des années 1970 - ont été mises entre parenthèses.



Elites politiques et économiques se sont mises à croire que l'industrie n'avait plus réellement sa place dans la création de richesse d'une nation moderne.

La crise provoque aujourd'hui un réveil douloureux. La réalité s'impose : sans industrie, difficile de créer de l'emploi, de nourrir la croissance et, finalement, de maintenir son rang économique à l'échelle de la planète. "La France ne sera pas un grand pays si elle n'a pas d'industries", martèle, avec raison, Nicolas Sarkozy dans ses discours.

Cette prise de conscience est tardive, et les dégâts provoqués par la consécration de la société "postindustrielle" sont considérables. En quinze ans, la France a perdu 500 000 emplois industriels. Sur les vingt-cinq dernières années, le poids de l'industrie dans notre économie est resté stable en volume (à 17 %), mais a reculé en valeur (de 21 % à 12 %).

On a cru un temps que la perte serait compensée par la croissance des services. Mais on a un peu vite oublié que l'industrie constituait le premier client des services et que, si l'on faisait disparaître la première, on ne pourrait pas faire prospérer les seconds.


Le discours est le même aux Etats-Unis et dans toute l'Europe : vive l'industrie ! L'Europe économique s'est largement construite ces dernières années au travers du prisme du droit de la concurrence et de la protection du consommateur - au détriment d'un renforcement des champions nationaux et d'une politique industrielle à l'échelle européenne. Pendant ce temps, la Chine, la Corée ou l'Inde s'éveillaient, tandis que l'Allemagne, le Japon et les Etats-Unis consolidaient leur stratégie industrielle."


Se deschide o fereastră de oportunitate. Dar fără politici industriale, România cel mult se va lovi cu capul de toţi pereţii, şi se va alege doar cu cucuie! Dacă aşteptăm să dea buzna "investitorii", în condiţiile în care vom concura cu Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia sau Spania, Polonia, dar şi cu Ucraina şi Rusia, pentru investiţii în industrie, ne vom alege doar cu praful de pe tobă. Şi va trebui să aşteptăm alt val de "delocalizări", cam peste vreo două decenii de aici încolo.


7 comentarii:

Shadow spunea...

Absolut de acord cu tema articolului sunt dar nu sunt deloc de acord cu treaba cu iliescu si nastase. Cine a lasat de exemplu ior-ul de izbeliste dupa revolutie? La IOR se facea sisteme de ochire pt tancuri recunoscute in lume. In timp ce in toata lumea occidentala la slefuitul "robotizat" sau "manual" al lentilelor rebuturile depaseau 70% slefuitorii de la IOR se mentineau in rata de rebut de 50%.
Somaj tehnic, somaj, distrugere, doar unitul dentar, etc a dus la deprofesionalizarea completa in domeniu. Iar formarea noii generatii a fost abandonata. De vina pt astea cine a fost? Nu cumva iliescu, roman, stolojan, votcaroiu si nastase?

Cat costa "reindustrializarea" dupa distrugerea industriala pusa la punct de fsn? In cat timp se facea? De catre "cine"? De catre "politruci" sau de catre cei deprofesinalizati de cativa ani deja si someri ?

Cand s-au distrus "scolile de meserii" dle Gheorghe? In ce ani? Mai sunt multi "cizmari" care sa repare pantofi in bucuresti? Ce varste au? Dar reparatori de televizoare, frigidere, fiare de calcat? Era proasta "cooperativa" aia ca era inventie comunista deh.

In Romania politicile industriale nu mai pot viza decat parcul extrem de redus industrial. In conditiilea astea ar trebui multumit francezilor si americanilor sau celor de la nokia si ericson pt investitiile lor de la pitesti, craiova, cluj. Fara ei eram in "galeata".
Romania nu are "oportunitati", are doar "inapoiere". Pantaloni in vine. Macar daca am conserva existentul industrial dar ma indoiesc. Si ar putea incepe cu Sidex-ul a carui privatizare indiana a fost o prostie enorma.

Anonim spunea...

http://www.pressreleasepoint.com/first-approval-worldwide-fungicides-initium®-wine-and-vegetables

traiasca vestul iubit!

Karakas spunea...

Cred ca UE va trebuie sa gindeasca in planuri (de citiva ani, nu neaparat cincinal). Reducerea disparitatilor intre regiuni - daca mai este un tel al UE - nu se poate face decit prin re-distribuirea mijloacelor de productie astfel incit si tari ca Romania sa beneficieze de industrializare. Politicul va trebui sa ghidoneze economicul acolo unde pietele libere produc dezechilibre majore. Nu putem avea doar Germania ca singura tara industriala, e nevoie de echilibru.

Alex Nicolin spunea...

De acord, daca nu ai industrie care sa produca nu ai cu ce cumpara servicii. Principalele cauze pentru delocalizarea industreiei europene sunt:
- reglementarea excesiva, mai ales in domeniul mediului, defapt un alt pretext pentru protectionism;
- fiscalitatea ridicata, necesara mentinerii pe termen scurt a unui model economico-social nesustenabil pe termen lung;
- incurajarea cartelizarii pe piata muncii, care a transformat sindicatele in forte politice insemnate;
- salariul minim stabilit la un nivel mult prea ridicat, care condamna la somaj angajatii mai putin calificati, in special cei entry level;
- orietnarea gresita a invatamantului, cu crearea de sperante nerealiste pentru elevi/studenti;

In Romania au mai intervenit si factorii suplimentari:
- trecerea de la o economie planificata la o piata [partial] libera, tranzitie care pentru unele companii a fost imposibila datorita naturiiurii defectuase a structurilor de productie;
- atribuirea pe criterii politice (privatizari cu dedicatie) care au dus fabricile potential competitive, in schimbul unor preturi modice, in mainile unora care nu au avut capacitatea de a le exploata profitabil, ci doar de a le taia la fiare vechi sau a le folosi ca garantii pentru "credite neperformante";

Pana cand Europa in general, si Romania in special nu vor reusi sa rezolve aceste probleme, deindustrializarea va continua, si sperantele de re-industrializare vor fi cel mult iluzorii, mai ales in contextul scadererii proportiei populatiei active in toate tarile Uniunii.

Karakas spunea...

Despre dreapta si "solidaritate", la romani, la fel ca la americani:

"But isn't it curious that when it comes to sacrifice, Republicans don't include the richest people in America? To the contrary, they insist the rich should sacrifice even less, enjoying even larger tax cuts that expand public-sector deficits. That means fewer public services, and even more pressure on the wages and benefits of public employees.

It's only average workers -- both in the public and the private sectors -- who are being called upon to sacrifice."

http://www.huffingtonpost.com/robert-reich/the-shameful-attack-on-pu_b_805050.html

Constantin Gheorghe spunea...

Alex, mai uită dracului ce ai citit, şi priveşte în jurul tău! Ţara cu cele mai dure reglementări în materie de mediu, Germania, este atelierul lumii! Este cea mai industrializată ţară europeană! Alea sunt scuze tembele pentru o măsură care avea un singur scop: maximizarea profitului! Acum au ajuns în situaţia în care profitul rămâne în China şi o face prea puternică pentru oricine, inclusiv pentru multinaţionale, vezi Google. Şi vor să schimbe foaia. Restul sunt poveşti pentru proşti!

Alex Nicolin spunea...

Germania a fost intr-adevar printre primele tari care a introdus reglementari de mediu, si apoi le-a adus la un nivel inalt. Aceeasi tara le-a impus celorlalte, dintre care unele erau mult mai putin dezvoltate, aceleasi reglementari, fortand practic delocalizarea unor industrii. Acum, se incearca impunerea unor reglementari similare la nivel mondial, sub pretextul "limitarii emisiilor de CO2".

Pe politicieni ii doare la basca de viitorul omenirii, si de curatenia mediului inconjurator (ex. Al Gore are cateva SUV-uri si merge cu avionul privat de cate ori are ocazia). Marii industriasi sunt cei care le umplu buzunarele conationalilor politicienti pentru a impune astfel de reglementari altor state, in scopul de a le limita dezvoltarea economica, si a inabusi astfel concurenta. Ca orice masura politica, reglementarea emisiilor nu ajuta la salvarea planetei, ci la inabusirea pietei libere, cu scopul de a maximiza prin metode neortodoxe pozitia celor care fac parte din cartelurile ce au impus masura respectiva.

Mai mult, pentru sprijinirea industriilor care duc la scaderea poluarii producand "energie verde" (de multe ori la EROEI<1!) se aloca in prezent subventii masive. In comparatie cu "baietii destepti" de pe plaiurile iberice, cei autohtoni ar parea niste bieti amatori intr-ale rent seeking-ului. Mai mult, unii politicieni au incercat in mod clar sa saboteze independenta energetica (si implicit politica) a propriilor tari, sub pretextul "ecologizarii", iar apoi au primit de la adevaratii stapani functii inalte.

Iata de ce nu poti avea niciodata incredere in politicieni pentru a rezolva problemele. Ei stiu doar sa le creeze si sa le agraveze spre folosul propriu si al "camarielei".