miercuri, 5 ianuarie 2011

Vadim la cremenal




Îmi tot propun să nu-i mai dau atenţie Pulimii Sale, şi nu ştiu cum se face că tot la tâmpeniile lui ajung. Nu'ş ce dracu are, e nevorbit, i-a căzut greu şpriţu' băut la Predeal cu Generalul Izmenelor, are viziuni, dar de la începutul anului o ţine tot în declaraţii.

Ar fi de apludat "asumarea răspunderii politice" pentru eşecul aderării la Spaţiul Schengen(asumare care confirmă faptul că Germania şi Franţa şi-au impus deja voinţa în faţa celorlalte ţări membre ale UE, şi nu ne rămâne decât să ne dăm corigenţa undeva la anu', eventual şi la mulţi ani!). Dar de ce o face în şedinţa CSM? Crede că aşa poate trece neobservată, şi apoi se poate el dezlănţui împotriva duşmanilor de clasă? "Uite, bă, eu mi-am asumat partea mea de vină, dar voi sunteţi şi mai vinovaţi ca mine!" Mie cam aşa mi-a sunat discursul de azi, din faţa unor membri ai CSM uşor abulici, care, dacă e să ne luăm după lege(dar de ce să ne luăm după lege în România? Dă-o dracului de lege!), nu prea mai aveau ce căuta acolo, mandatul lor expirând de ceva săptămâni.


Poate sunt eu prea pretenţios, dar "asumarea răspunderii politice" pentru acest eşec ar fi trebuit să rimeze cu o demisie, ceva, altminteri e doar un gest demagogic, menit să-i prostească pe proşti, care sunt legiuni în ţara asta. Şi care tot mai pun botul la spectacolul de doi bani oferit de un cabotin decrepit.


Şi dacă suntem la capitolul "Hai să-i prostim pe proşti!", nu pot trece peste superba demonstraţie de curaj, promptitudine şi intransigenţă a başchetbalistei, care l-a şi trimis pe CVT în faţa procurorilor, pentru că s-a opus evacuării din sediul partidului său şi nu a respectat o hotărâre a justiţiei. Şi ne asigură că această cauză va fi rezolvată cu celeritate.



 Aş fi aplaudat gestul dacă madam ar fi avut coaie pentru a face un gest asemănător şi împotriva guvernului României, care nu respectă mormane de hotărâri judecătoreşti şi nu plăteşte ce datorează nici judecătorilor, nici profesorilor, şi, în general, se cam pişă pe Constituţie şi pe legi. E bine şi cu Vadim la Procuratură, dar şi mai bine ar fi cu boc, Nuţica, derbedeul ăla de Berceanu(pe care nu-l deranjează nimeni nici după ce colega lui de partid îl acuză de toate cele), şi cu alţii ca ei, din tribul oranjgutanilor.


Dar la fel de bine era dacă madam başchetbalista făcea oarece pentru a pune cât de cât la respect mafia retrocedărilor şi a "drepturilor litigioase", unde oamenii din justiţie, din poliţie,  din administraţie, din politică,  constituie coloana ei vertebrală. Sau cu ăştia nu te pui, că nu sunt ca Vadim, doar gura de el? Ăştia umblă cu glonţ pe ţeavă, madam? Intri pe un teren minat, madam? Te zboară ăştia de nu te vezi?


Sigur, Vadim dat pe mâna Justiţiei(eventual şi arestat preventiv, că i-a spălat executoarei fardul!) e o binecuvântare pentru presă, un dar de la Dumnezeu. Dar el nu ţine de foame, şi nu rezolvă problemele de fond ale României. Doar le aruncă în derizoriu...

2 comentarii:

Béranger spunea...

Lătrăul ca lătrăul (nu cunosc valoarea şi importanţa sediului PRM, şi nici legitimitatea revendicării, nu ştiu dacă sentinţa, executorie, era definitivă, fără căi de atac, nu se ştie dacă toate entităţile juridice din clădire au fost parte în proces şi somate fiecare în parte, căci Rudotel pretinde că nu, etc. etc.), dar întreb şi eu:

Minunatele conace ocupate cu neruşinare şi nesimţire de partidele mari -- Aleea Modrogan 22 pentru PDL, respectiv Şos. Kiseleff 10 pentru PSD, şi or mai fi şi altele -- cum de nu-s revendicate de nimeni, fir-ar scula calului să fie?

Chiar şi nerevendicate, ele ar fi trebuit să fie muzee, biblioteci, sau orice altceva, nu loc de şmenuri şi şuşanele făcute de nişte jigodii de politruci!

stefan jianu spunea...

S-a trecut la punctul 3. Inchis gura celui care are curaj sa vorbeasca de rau marele carmaci.
Punctul 4 Urmeaza presa
Punctul 5 Suntem noi clevetitorii
Apoi: adunarea nationala, aplauze cand apare Zeus si inmormantari la gropi comune pentru vulg.
Conasule, poate raman singuri sa se conduca intre ei.