marți, 25 ianuarie 2011

Vânând talibani cu stomacul gol



Priaprismul războinic al României continuă. Azi CSAT a aprobat trimiterea a încă 183 de militari în teatrele de operaţii, în special în Afganistan. Un război inept, care nu are cum fi câştigat de NATO şi de americani. Nu discut acum motivele pentru care acest război nu poate fi câştigat. Dar în timp ce alţii, care, ca şi noi, s-au dus acolo ca oile, urmând măgarul american, s-au vindecat de iluzii şi se cară discret, noi, rupţi în cur şi cu armata pe butuci, din lipsă de bani, mai trimitem nişte fraieri să se plimbe, ţinte vii, pe şuşelele din Afganistan, pentru a vedea ce le mai cacă mintea localnicilor în materie de DEI(dispozitive explozive improvizate). De fapt, nu lor, ci iranienilor, care-şi poartă micul lor răzbel cu americanii prin interpuşi, lucru pe care îl fac, în diverse forme şi mai subtile, şi ruşii, şi chinezii, dar şi mai grobian, ca să zic aşa, ăia din Pakistan.


Decizia CSAT vine în plin scandal al pensiilor militarilor. Un scandal care are efecte dincolo de ceea ce vedem acum. Dacă şi până acum Armata avea probleme grave cu recrutarea, după desfiinţarea serviciului militar obligatoriu, aceste probleme se vor accentua. Cine dracu se mai duce să se angajaze, când statul rupe contractul cu militarii când îi tună lui, şi te lasă cu curucucu în baltă când ţi-e lumea mai dragă? Iar dacă se aplică şi "reforma lui Igaş", aceleaşi probleme de recrutare le va avea şi Poliţia.   


Asta e "reforma" statului, atât de dragă lui băsescu? Ce vom face? Vom angaja mercenari, dacă românii nu vor mai vrea să aibă de-aface cu statul lor, care-şi bate joc de ei?  


Apropo: nu văd pe nimeni din "societatea civilă", altminteri foarte ageră în a număra băşinile parlamentarilor, să protesteze faţă de creşterea prezenţei noastre în Afganistan şi faţă de războiul ăsta cretin, care nu ne aduce nici mai multă securitate şi nici bărboşilor ălora de acolo mai multă prosperitate.


Dacă Occidentul vroia să demonstreze cât de ipocrit şi lipsit de morală este, nu putea alege o cale mai bună decât să se ducă în Afganistan. Şi să se sinucidă...Nu ştiu dacă realizaţi, dar operaţiunile militare au început în octombrie 2001. Adică durează de zece ani, şi va mai dura cel puţin patru. Deja a depăşit, ca timp, cele două războaie mondiale. Şi noi vom fi cei care vom stinge lumina acolo? Ca să ce? Să suplinim lipsa de performanţă internă cu astfel de atitudini slugarnice faţă de americani? Ca să ajungă şi Pulimea Sa să dea mâna cu Obamezul?

Mizerabile vremuri trăim!


PS: ce-or avea japonezii cu noi, de ne pun în capul listei celor care vor muri de foame în Europa? Ăsta n-ar fi trebuit să fie subiect de analiză în CSAT? Sau cei din CSAT sunt din gaşca importatorilor de alimente?

Un comentariu:

cristi spunea...

Japonezii ăia au multă dreptate să prevadă o criză alimentară. Tot mai mulţi chinezi, indieni, brazilieni etc. încep să renunţe la agricultura de subzistenţă pe care o practicau până acum şi să cumpere de pe piaţă pentru că mai nou au cu ce. Normal că preţurile cresc dacă apar două miliarde de noi consumatori. Exportatorii o s-o ducă bine, importatorii ca noi nu. Guvernanţii ar trebui să fie obsedaţi de producţia agricolă, dar nu-s pentru că asta dăunează clientelei (care include importatori de alimente). În schimb sunt obsedaţi de săli polivalente şi informatizare pentru că aici sunt paraîndărăturile.