vineri, 1 octombrie 2010

Eu mă bucur!



Trei zănghiţi din Cluj, printre care şi eternul Sabin Gherman, au înfiinţat Partidul Ardelenilor. Unul dintre ei, Aluaş pe numele lui, dirijor de meserie, a declarat: “Nu dorim să destrămăm România, dorim doar ca ardelenii şi bănăţenii să se auto-administreze economic şi financiar. Administraţiei centrale de la Bucureşti i-am da 7%, să se ocupe de politica externă, de politica monetară, iar în rest, să ne lase să ne administrăm singuri. Sunt convins că ne-am descurca mult mai bine economic. Cu siguranţă că noi n-am fi luat 25% din salariile oamenilor. Am discutat cu foarte mulţi mari oameni de afaceri din Cluj şi mi-au spus că nu mai vor să plătească impozit Bucureştiului, pentru că Bucureştiul nu face nimic pentru ei, nu se vede nimic. Bucureştiul nu se va schimba nici peste 1.000 de ani”. El susţine că auto-administrarea Ardealului şi Banatului ar fi în avantajul României. “Am umblat mult prin lume şi am mai văzut asemenea partide şi pot spune că o astfel de mişcare duce ţara înainte, pentru că generează concurenţă între regiuni. Noi suntem o mişcare de orientare liberală, nu suntem conservatori şi considerăm că progresul este generat de competiţie”.



Eu mă bucur! Să se administreze singuri! Că de când ţara asta e condusă de ardeleni ca Boc şi de mafia ardelenească de la Cluj  o ducem din rău în mai rău. Să ne lase pe noi în prostia noastră de regăţeni. Să plătească ei căcatul ăla de autostradă Bechtel! Să-şi asume şi partea lor din datoria publică şi privată, că ăia 7% nu acoperă toate obligaţiile. aşa, cam la vreo 30 de miliarde de euro. Şi când le va veni nota asta de plată, să vedem, le mai arde de auto-administrare economică şi financiară? 


Dar e bine! Ca de obicei proştii găsesc cele mai originale metode de a-şi promova prostia! 

8 comentarii:

cristi spunea...

Sabin Gherman ăla a mai avut iniţiative din astea, şi atunci ca şi acum nu l-a luat nimeni în serios. Cum zice Badea, se vede din altă galaxie că tipul gândeşte în stereotipuri grosolane, că e o minte îngustă obsedată de nişte fantezii. Mai sunt şi alţi "anti-miticişti" din ăştia, norocul lor că nenea Iancu nu s-a ocupat deloc de ardeleni. Scriu astea în cunoştinţă de cauză, sunt ardelean şi trăiesc în Ardeal. Şi mi se pare absolut bizar să te apuci să glorifici imperiul austro-ungar, o aberaţie antimodernă depăşită doar de Rusia ţaristă, ca forţă civilizatoare.

Da, există nişte particularităţi culturale care rezultă în ceva mai multă civilizaţie aparentă, iar ăsta e un motiv de mândrie. Dar după aia mă uit la procentele de la ultimele alegeri şi îmi trece mândria...

Anonim spunea...

Dragă Gheorghe, mă tem că iarăşi ai comentat pripit, sub impulsul emoţiilor şi nu sub cel al raţiunii. NU pe toţi ardelenii îi cheamă Boc, nu pe toţi bănăţenii îi cheamă, de pildă, Ilie Sîrbu. Oricât ar vrea politicienii, obiceiurile, nevoile, speranţele şi visele celor din locurile pe care ei spun că le reprezintă, nu sunt dictate la microfon, pe sticlă, sau pe hârtia vreunui trust de presă. Am văzut în ultimii câţiva ani graffiti în zona în care stau, gen "Republica Banat". Dar ştii de ce? Pentru că oamenii s-au săturat de mocirla sudistă. Sunt bugetar. Orice rahat ar trebui să rezolv la "centru" se presupune că trebuie să deschid uşa cu capul la minister: vin de Recaş, carne de miel de la Sibiu, brînză de la gugulanii caransebeşeni, ţuică de la Teregova. Altfel treaba nu merge.
Şi credeam că ştii şi matale cum stă treaba şi cum merge treaba. Alte comentarii sunt de prisos.

Constantin Gheorghe spunea...

E adevărat! E mai uşor să deschizi uşa în aceeaşi manieră la Cluj. E mai aproape, faci economie la transport...

Ștefan A. spunea...

Ei na . Eu sint clujean din nastere . Si 30 de ani am trait in acest oras. In general , cind o tara se destrama economic , social si moral, vor aparea mereu oameni dispusi a "proteja" o zona autohtona specifica . Asa cum in Italia , Lega Nord "protejeaza" nordul prin discursuri marete dar fapte 0 barat .
PS . Daca 3 prosti se aduna pentru a face un partid regional , nu inseamna ca toti din zona sint pe acelasi calapod . Un alt discurs daca vorbim de autonomie fiscala, administrativa ( si nu teritoriala ) care aplicata cu cap ar rezolva ceva probleme birocratice (dar nu toate ) .
Oricum, de 20 de ani sint pe alte meleaguri dar nu toti clujenii sintem batuti in cap (cu oua sau cu parul ) ! :)

N. Raducanu spunea...

Cred ca afland de initiativa celor trei indivizi care vor un partid al ardelenilor in Romania, se rasucesc in mormant de furie Iuliu Maniu, Vaida Voevod, Ion Ratiu si Corneliu Coposu. Parca vad ca acest partid va primi si binecuvantarea lui Marco Bela.

Anonim spunea...

Prietene, cred că te pripești un pic când îi numești pe toți trei „proști”... Unul din ei, profesorul Liviu Zăpârțan este chiar un om deosebit. Mi-a fost profesor la Facultatea de Drept a UBB, la disciplina „Doctrine Politice Contemporane”... Știu că a fost și reprezentant al României în Luxemburg, și a fost și profesor invitat la Universitatea din Limoges, dacă bine mă ajută memoria. M-a mirat și pe mine faptul că s-a alăturat acestei aventuri neinspirate, dar a avut, probabil, unele motive. Nu uita că există foarte mulți ardeleni care nu agreează Bucureștii, agitația de acolo, balcanismul, șmechereala, aglomerația etc. ... Bucureștii au adus Ardealului foarte multă dezamăgire, și, de multe ori, un sentiment de abandon (de exemoplu manifestările vădit antiromânești ale lui Tokes și ale UDMR din ultima perioadă au rămas fără un răspuns ferm din partea autorităților centrale de la București)
O mare parte din veniturile generate din Ardeal nu se întorc în Ardeal ca investiții, ci sunt direcționate de guvern în alte zone și scopuri.
De aceea, poate fi de înțeles dorința unor ardelenui de a se uni înmtr-un partid care să le apere interesele. (ideea nici măcar nu e nouă sau originală, ci a fost lansată sub formă de Partidul Moldovenilor, acum câțiva ani, la Iași...)

Constantin Gheorghe spunea...

Cu tot respectul, Arsulici, dacă individul crede că singura soluţie la problemele românilor este stârnirea egoismelor regionale, asta după ce a stat şi prin cea Europă, atunci sigur e prost. Toţi o dau cu Barcelona şi Catalunia. Uitând că mai există şi eşecuri ale modelului, chiar alături: Ţara Bascilor.
Cum am mai spus, eu de tâmpenii de astea m-am săturat. Vor să se despartă de România? Liber! Vor să facă nu'ş ce autonomii, liber. Dar orice ar face, nu se va întâmpla nimic. Pentru că e iluzoriu să crezi că mai depinzi de tine. De globalizare nu scapi. Iar alternativa este izolarea, ca în cazul Coreii de Nord. Eu le urez succes!

BladHaund spunea...

Sunt haioși în prostia lor, dacă au impresia că ei sunt creditori ai restului țării (și al lait-motivului București). In realitate, ei sunt debitori, căci, din nefericire pentru ei, încă se dă ora exactă la Bucrești(+Ilfov), cu vreo 25% din PIB.
Dar deh, prostul nu e prost destul pana nu e si fudul, capra raioasa cu coada pe sus, etc.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...