duminică, 3 octombrie 2010

A doua Revoluţie Căcănie



Gheorghe Flutur, aflat pe aripile entuziasmului azi, la realegerea sa în funcţia de mafiot-şef al PDL Suceava, ne promite o a doua Revoluţie Căcănie. De parcă nu ne-a ajuns una! "Domnule preşedinte Emil Boc, în 2004, de aici pornea prima revoluţie portocalie. Dacă mai e nevoie de una, spuneţi-ne, că o pornim. Suntem pregătiţi. Şi eu simt că trebuie", a spus Flutur. "Avem un mandat şi populaţia are aşteptări. Noi nu trecem printr-un moment uşor acum. Trecem pe o cărare şerpuită, înapoi podu-i rupt şi prăpastia-i aproape, pentru că am fost nevoiţi să luăm măsuri dure. (...) Dacă n-am merge înainte, am risca să fim asimilaţi PDL-ul cu criza, nu şi cu rezolvarea crizei. (...) Eu cred că PDL-ul nu trebuie să tragă doar ponoasele, ci şi foloasele electorale ale acestor vremuri. Mă refer la foloase electorale, pentru că trebuie să finalizăm lucrurile bune pentru populaţie".  


Acum, nu zic nu, sunt şi lucruri bune pentru populaţie, dacă prin populaţie Flutur se referă la sine, la băsescu, boc, Nuţica, Falcă, şi toată crema politică şi de afaceri a oranjgutanilor. Pentru restul românilor, vai mama lor!  Cât despre soluţiile anti-criză, dă-le în pizda mă-sii de soluţii! Totul este unitatea haitei în jurul masculului alfa! "Criza nu se combate nici cu puncte anticriză, ci cu iniţiativă şi cu reformă şi cu curaj. Acest lucru ar trebui să-l învăţăm, şi cred că unii trebuie să-l mai învăţăm de la Traian Băsescu cu care am fost, suntem şi dorim să rămânem în parteneriat. (...) Ne trebuie unitate. Unitatea este cheia. Dacă avem de criticat, avem ce critica: 150 de parlamentari PSD, avem aproape o mie de primari PSD, avem unde să criticăm de numa-numa. Nouă ne trebuie unitate. Unitate şi în jurul Guvernului şi mai mai mult optimism." Minunat, nu?

Sigur, Flutur are soluţii şi pentru ăi de-i sâcâie cu criticile lor, în special pentru opoziţie, că tot suntem într-o democraţie europeană: "Haideţi să le dăm funia şi săpunul!" Dar poate vreţi şi voi ceva: o cărămidă în dinţi v-ar aranja?


Acum, apelul la o nouă Revoluţie Căcănie n-ar fi fost întreg fără contribuţia inestimabilă a postacilor din pivniţele sediului din Modrogan al PDL. Care comentarii trebuie şi ele citate, pentru că dau imaginea întreagă a unui partid fascistoid, mafiotizat şi condus de o gaşcă de jigodii ordinare.


Aşadar:

  • " Pentru un analist politic si militar situatia va deveni interesanta pe la noi : fortele moskovite in alianta tacita cu U.E. si tradatorii interni se vor confrunta cu fortele patriotice nationale si cu S.U.A. Daca S.U.A. nu tradeaza.....ceea ce sper din toata inima, se va fauri aici un bastion indestructibil al democratiei de tip occidental, antisovietica prin definitie !

  • Penelistii si pesedistii nu pot fi vindecati decit cu zeama de glont : la arme, romani, tara e in primejdie!

  • Oare este intamplator faptul ca zonele cele mai sarace, cu oamenii cei mai needucati si cu vicii majore de comportament sunt aceleasi zone in care pesedeaua castiga mereu alegerile ? Cum se face ca acesti moldoveni ( olteni cu alt accent) isi aleg de 20 de ani primari pesede ? Cum de intind mana scarbavnica facand semne obscene armatei care-i ajuta in timp ce ei sparg seminte ? Cum de in timp ce institutiile capitale ale statului lucreaza televiziunile tradatoare de tara distrug acest efort ? Este oare intamplator faptul ca dupa Ucraina, unde presedintele occidental a pierdut in fata unui filorus, in Polonia a fost inlocuit un presedinte patriot cu unul de paie, este intamplatoare presiunea rusa asupra republicii Moldova, este intamplatoare vizita lui geoala la moscova ? Vantu voiculescu si patriciu, rtv, a3, cotidianul.ro , marean si lupea de la evz.ro, oare n-au nici o legatura cu toate astea ???? Cine vrea distrugerea statului Roman ? Lepadaturile,
    oficinele sovietice lovesc in fiinta poporului, incurajeaza isteria asa cum au primit directive ! De ce a venit seful CIA la Bucuresti ????Nu este clar ca suntem in razboi pe zona asta de influenta ?????

  • Ce mai citim in presa lumii : Presedintele Basescu e considerat de Moscova ca fiind cel mai antirus presedinte din fostele tari comuniste. De aceea se cauta cu disperare o parghie pentru a-l rasturna de la putere, in primul rand cu ajutorul comunistilor romani din PSD, condusi de ion iliescu care e banuit serios de a fi avut relatii "intime" cu KGB-ul sovietic iar azi cu FSB-ul lui Putin. La miscare participa si alte partide, precum fidelii aliati ai comunistilor, PNL si PC. Miza, fiind extrem de mare, Moscova joaca tare, punind la cale in laboratoarele FSB-ului (fostul KGB) tot felul de scenarii apocaliptice, folosindu-se in special de criza care a lovit tara; astfel se pot explica anumita greve "ciudate" ca greva politistilor si greva anumitor sindicate precum sindicatele de gardieni de inchisoare ori anume privilegiati din sectorul bugetar unde se observa ca o serie de lideri, setosi de putere personala, au devenit o noua sperietoare pentru societatea romaneasca asa cum a fost cu cativa ani in urma celebrul sindicat al minerilor lui miron cozma ce reprezenta, de fapt, o forta de diversiune si atac a comunistului iliescu pentru a stapani protestele anticomuniste de la Bucuresti si din tara si pentru a facilita imbogatirea rapida a fostilor securisti ramasi de izbeliste. Comunistii de la Bucuresti nu mai respecta absolut nimic, ei si-au dat masca "de democrati" jos si arata poporului adevarata lor fata, hada, de insi lacomi de putere si plini de o crasa nepasare pentru suferintele romanilor pe care firavul si boicotatul guvern Boc incearca sa le diminueze, pare-se, in zadar. Democratia in Romania e intr-o mare primejdie iar Europa pare a asista cu mult prea mult calm la descompunerea unei tari care nu reprezinta ceva foarte important pentru Europa ca, de exemplu, Polonia. E CLAR, SITUATIA E DIN CE IN CE MAI GRAVA IN ROMANIA CARE PASESTE INAPOI SPRE EVUL MEDIU COMUNIST!

  • Evident, tuturor ne este greu in aceasta perioada. E nevoie de consens, mobilizare si solidaritate pentru a o putea depasi.

  • Udrea este un puternic agent al schimbarii atat in partid cat si in interiorul guvernului

  • Mogulii au inceput aceasta campanie de gherila impotriva presedintelui si a guvernului in speranta de a avea acces la putere. Asta le-ar asigura accesul la resurse si mai ales protectia justitiei.

  • Udrea este de departe cel mai activ si responsabil ministru al guvernului actual.

Multă lume sărmană! Ce face Revoluţia Căcănie din om! Şi vă imaginaţi ce-ar putea face din trepanaţii ăştia o a doua Revoluţie Căcănie! Se sparie gândul!

Un comentariu:

cristi spunea...

Mie agresivitatea asta îmi sună a frică şi disperare, şi cred că sunt foarte mulţi care gândesc aşa. Chestiile astea au fost folosite la campaniile din anii trecuţi şi s-au dovedit minciuni sfruntate. Primul punct de acolo e super-ridicol şi pare să fie un citat, cine draqu a scris aşa ceva?