vineri, 8 octombrie 2010

Greaţa!



Prieteni, se pare că prezenţa în România a Hertei Muller i-a ars tare la biografie pe intelectualii noştri "rezistenţi" de pe vremea ceauşismului. Dar rău de tot! Să le fie de bine! Dar să fim sinceri: în afară de Paul Goma, şi în ultimii ai ai ceauşismului, de Dorin Tudoran, nu am auzit de gesturi spectaculoase de "disidenţă" în România. Şi, cu tot respectul pentru memoria lui Gheorghe Ursu, nu-mi aduc aminte vreun gest public de disidenţă al omului. Cum, iar să fim serioşi, nici de disidenta Herta Muller n-a auzit nici dracu în acei ani.

Aşa că "rezistenţa prin cultură" e cel mult un alibi moral. Hai să n-o mai dăm după copac: nu ne stă în fire contestarea puterii. Dovadă că şi în libertate, în democraţie, ne căcăm pe noi de frică şi ne ţinem gura, deşi nişte derbedei politici ne calcă în picioare, îşi bat joc de noi cu aroganţă. Păi, în felul lui tembel şi agramat, Ceauşescu a arătat românilor mai mult respect decât ceata de oranjgutani care-şi face de cap acum. Şi ăia de rezistau prin cultură în vremea lui ceaşcă ciugulesc sinecuri din mâna lui băsescu. Şi să nu-i bagi în pizda mă-sii?


Cel mai comic dintre toţi este, ca de obicei, Cărtărescu. Ce se transformă într-un soi de Gâgă al comentatorilor politici, care dă şi bâlbe memorabile, dovadă că l-au interesat disidenţii din Est mai mult de-o groază: "Mai întâi, că dictatura comunistă din România nu a fost asemănătoare cu cea din Cehia, Ungaria sau Polonia. A fost o dictatură abjectă, primitivă, asiatică. Havel nu şi-ar fi putut scrie cărţile în închisoare la noi, cum a făcut-o în Polonia, căci ar fi fost băgat la criminalii de drept comun şi la homosexuali sau ar fi fost omorât în bătaie ca Gheorghe Ursu".

Jupâne, nu-mi aduc aminte să se fi făcut turism carceral pe vremea când Havel era la mititica. Cărţile şi le-a scris la Praga, sau unde o fi fost închis în Cehoslovacia. Dar ştii de ce a stat liniştit la bulău, cu maşina de scris pe masă, nu cu homosexualii în pat? Pentru că ştia lumea că există, că asupra guvernului cehoslovac făceau presiuni guvernele occidentale, că era o problemă în negocierile Est-Vest. Cine a auzit de Gheorghe Ursu? Ce guverne occidentale au făcut presiuni la Bucureşti pentru el? 


Acum se încearcă rescrierea istoriei, inventând o realitate a ceauşismului monstruoasă, care să justifice laşitatea celor care acum vor să ne fie far călăuzitor. N-a fost aşa, deşi nu ne-a fost moale niciunuia dintre noi. Dar dacă nu voiai să faci pactul cu diavolul, nu-l făceai. Şi nu era nicio nenorocire.  Dar se pare că l-au ars tare la ficaţi pe Cărtărescu vorbele Hertei Muller, de vreme ce scrie astea: " Ieşit din adolescenţă, comunismul m-a găsit student la Litere, apoi, până la revoluţie, profesor de română la o şcoală generală de la marginea Bucureştiului. N-am colaborat cu Securitatea şi n-am avut niciodată (până-n ziua de azi) nicio funcţie. Am suferit ca toată lumea de foame şi de frig. Cu excepţia unei călătorii în Ungaria, nu am ieşit din ţară. Am fost mereu la fel de sărac ca toată lumea. Toată viaţa mea era încă de pe atunci literatura.




Între 1978 şi 1984 am fost membru al "Cenaclului de luni" şi am scris, împreună cu colegii mei, una dintre cele mai avansate şi mai libere poezii ale vremii. Când cenaclul s-a închis, revista "Libération" a scris că el "a dut être fermé à cause de subversion" (a trebuit să fie închis pe motiv de subversiune). Poemele mele au fost batjocorite în aproape douăzeci de episoade ale serialului "La judecata de apoi a poeţilor", în revista Securităţii, "Săptămâna", de însuşi Eugen Barbu, directorul infamei reviste. În aceeaşi perioadă, cărţile mele au apărut mutilate de cenzură. Una dintre ele (având toate aprobările din editură) a fost respinsă de muncitorii din tipografia 13 Decembrie din Bucureşti, şi apoi, tot de muncitori (de fapt, de aceeaşi Securitate), la o tipografie din Oradea. Ultima mea carte apărută înainte de 1989, Nostalgia, a rătăcit patru ani în labirintul Consiliului Culturii, de unde s-a întors cu nouă ştampile pe pagina de gardă şi cu zeci de pagini lipsă. Nimeni, în epocă, inclusiv colegii mei din Aktionsgruppe Banat, care mi-au devenit ulterior prieteni şi traducători, nu m-a perceput nici ca pe un laş, nici ca pe un privilegiat. Am suferit teribil pentru viaţa şi scrisul meu, ca atâţia colegi ai mei."  Ce dracu ar mai fi de spus?  Tu te plângi că te tăvăleşte în cuvinte un alt scriitor, oricum infinit mai bun ca tine, asta e marea ta suferinţă?  Hai, pa! 
 
 
Greaţa, prieteni! Asta ne provoacă jigodiile astea!   

4 comentarii:

parlamentarii camatari spunea...

Cum e posibil ca un partid SOCIALIST precum PSD sa sprijine bancile pentru modificarea OUG50/2010??? Numai in Romania se poate intampla asa ceva!

Indiferent de partid, trebuie sa listam cu nume si prenume pe toti parlamentarii care ne-au vandut bancilor macelarind OUG50/2010.

Aici: http://parlamentariicamatari.wordpress.com/

Gabriela Savitsky spunea...

Cred că e prea mult, totuşi.
Mircea Cărtărescu este, după părerea mea umilă, cel mai strălucit scriitor român de astăzi. Chiar dacă nu sunt de acord cu multe dintre ideile lui "politice", îl apreciez şi îl consider chiar un dizident. Nu în sensul dorit de dumneavoastră; el chiar a trăit prin ce a scris. L-am cunoscut (în sensul c-am schimbat câteva propoziţii) pe Calea Victoriei 112 (mai există?), era prieten cu Mircea Nedelciu (ceea ce , pentru mine, însemna că e un om adevărat).
Hai să nu cădem pradă ciomăgelii generale la care suntem instigaţi cu toţii împotriva a orice. Mircea Cărtărescu (şi noi, cititorii lui) nu merită asta.
Herta Muller a primit un premiu politic. I se ecranizează romanele? Le citesc adolescenţii şi coafezele? Hai să fim serioşi.

Lucia Verona spunea...

@Gabriela Savitsky
Ca să fim serioşi, hai să nu folosim adolescenţii şi coafezele ca unitate de măsură.

Razvan spunea...

Ai observat ca textul a fost schimbat, in sensul ca mica eroare cu inchisoarea din Polonia a fost eliminata ?!?! Curios, nu?