joi, 21 octombrie 2010

S-o dăm serviciilor!



"Trăiască serviciile secrete româneşti antiruseşti, că graţie lor ne-am mântuit!" Sau cam aşa ceva! A lu' Gică se apucă să ridice osanale serviciilor secrete, atât de dragi pulimii sale, pentru a face uitate, probabil, ingerinţele lor tot mai violente şi mai nesimţite în politică şi în economie, cel mai recent exemplu fiind celebrele "transcrieri" din doarul lui SOV. Şi osanalele lui A lu' Gică pleacă tocmai de la "transcrieri", pe care le vede ca pe un soi de intervenţie divină pentru asanarea vieţii politice româneşti.

Rar mi-a fost dat să văd atâta ticăloşie la un reprezentant al societăţii civile. Aici nu e vorba nici de Vântu, nici de băsescu, nici de altcineva. Este vorba că serviciile secrete au căpătat o putere uriaşă asupra României, cu binecuvântarea mai-marilor zilei, care, folosindu-se de ele pentru a-şi distruge adversarii politici, au devenit complicii, şi apoi sclavii lor. De ce ar fi nevoie de metode contondente, când un dosar plin de interceptări, scăpat în presă, poate convinge pe oricine să stea în banca lui?

A lu' Gică e un bou sinistru. Scrie şi el să-şi justifice aderenţa la cauză. Dar stau şi mă întreb: Pulimii Sale, Fecioarei din Pleşcoi, şi oranjgutanii nu simt niciun fel de teamă că "serviciile" au şi în ceea ce-i priveşte camioane de interceptări? Că serviciile îi pot distruge oricând? Că nu ei îi comandă, ci invers? Cât de proşti pot fi?

Iar A lu' Gică foloseşte fix aceleaşi argumente, de fapt unul singur, care justifica existenţa şi legitimitatea Securităţii: era anti-rusă şi ne apăra de ruşi. Eu, unul, n-aş fi tocmai sigur că aşa a fost şi este. În Est SIE tot ia şuturi în partea dorsală, dar ce contează, noi să fim sănătoşi! N-aş fi atât de sigur că agenţii de influenţă ruşi din România(ăia care fac paradă de anti-rusismul lor, mănâncă ruşi pe pâine şi îi demască pe cei care pledează deschis şi transparent pentru normalizarea relaţiilor cu Rusia drept vânduţi ruşilor) chiar sunt sub controlul SRI. Plus că în lumea asta a serviciilor secrete sunt posibile tot felul de miciurinisme reciproc avantajoase, aducătoare de foloase.


Să ne distrăm, deci: 

"2.Romania, chiar si in cele mai negre vremuri ale tranzitiei, nu a sucombat moravurilor politice ruse. De pilda, jurnalistii dedicati profesiei nu s-au temut decat rar pentru viata lor. Atentatul politic (sau cu scop de manipulare politica) nu a prins in realitatea romaneasca. Nici mafia rusa n-a prins la noi. Nu e putin lucru ca tara noastra nu a ajuns sa fie infestata de retelele nefaste cu care a impanzit Europa fratia interlop-KGBista. Nu stim de ce, la bulgari, de pilda, s-a intamplat si la noi nu. Dar e putin probabil ca raspunsul sa nu treaca prin unele birouri – notoriu rusofobe – din “serviciile” noastre.



3.Romania nu numai ca a tinut departe reteaua mafiot-KGB-ista coagulata pe ruinele sovietelor in anii 90. Azi rezista cu bine la presiunea diplomatica, politica si economica exercitata de un stat rus resuscitat. Faptul ca “Partida Rusa” nu a reusit inca sa puna un picior ferm pe taramul politic romanesc, este ceva cu totul remarcabil. Peste tot in sfera de influenta a Moscovei, pro-occidentalii si independenta nationala sunt in defensiva in confruntarea cu banii si santajul rus. Romania insa se tine bine. Acest lucru nu poate fi cu putinta fara ca o parte a “serviciilor” romanesti sa nu fi actionat constant in directia intereselor noastre nationale nord-atlantice si occidentale. Si asta in ciuda tentatiei banului si petrolului moscovit.


4.Mai mult, cand e vorba de Moldova, Romania parca reusese cumva sa sfideze legile gravitatiei geopolitice. Revirimentul Rusiei a schimbat directia multor tari limitrofe. In Moldova insa, in ultimii ani, Romania pare in ofensiva. Rusia, mereu in defensiva, mereu cu o mutare in spate. Cei ce au ochi sa vada, vad. Ce se intampla acolo, indiferent de cum se va termina, va ramane un episod remarcabil de istorie romaneasca: dramatic, neasteptat, contra-intuitiv, aproape nebunesc si prin toate aceastea, profund miscator. Pe de o parte, o “misiune imposibila”. Pe de alta, cineva crede ca o poate indeplini. Cine sunt oamenii astia?! Si ce idei si ce pasiuni ii hranesc?!


5.In sfarsit, este, evident, scandalul zilei. Nu intelegem prea bine culisele complicate si fetide ale vietii politice si publice romanesti dar se pare ca, in sfarsit, cineva pare ca incepe sa-si faca datoria in cadrul “serviciilor”. Ca este “secu contra secu”, ca e altceva, nici nu mai conteaza. Faptul in sine, ca in sfarsit, tumori politice notorii sunt operate conform misiunii institutionale a organismelor in cauza, e un fapt. Ramane de vazut cum vor evolua lucrurile. Dar faptul e fapt. “Serviciile” isi fac azi datoria. Ele demostreaza public, propozitie cu propozitie cum, de pilda, presa nu numai ca poate fi un pericol la adresa sigurantei nationale, dar iata, in cazul Romaniei, chiar a ajuns sa fie un pericol. Punct.

Aţi înţeles, proştilor? Serviciile veghează. Şi vă ia mama dracului dacă-l mai muşcaţi de cur pe Încrucişător!  Bă, e de datoria voastră să recunoaşteţi valoarea serviciilor şi să le slăviţi, bă, că vă scapă de ruşi, de moguli şi de tonomate! De corupţi nu, că s-ar auto-desfiinţa,  şi ar fi păcat. Că atunci cine ne-ar mai apăra de ruşi, de moguli şi de tonomate? 


UPDATE: putea să scape Voiculescu de isteria "transcrierilor"? Evident, nu! Citiţi aici! Şi pentru că veni vorba de şpioni şi de servicii secrete: e sau nu şpion Sereş? Că trecură cinci ani de la panaramă!

Cât de jigodie poate fi Dinu Păturică, şi el client al SRI, de publică mizeriile astea în "Adevărul"? A uitat deviza: "Aveţi-vă ca fraţii, că vă fut alţii"? Şi când i-o veni şi lui vremea, o să-l apere EvZ? Mi-e rău din fleacuri!

3 comentarii:

Anonim spunea...

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/fmi-periculos-pentru-economia-romaniei-140417.html

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/87720/Romania-ocupa-primul-loc-in-Europa-la-mortalitate-infantila.html


hai ma ca vestul va rezolva definitiv!
astia de cind se stiu ei au fost de treaba si i-au ajutat pe toti! de ce nu si pe romani?! ce plaga au fost si sint taranii ridicati de aia raii!

Anonim spunea...

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/202084/S-a-deschis-cel-mai-mare-bordel-din-Europa.html

oameni rai toti aia care nu vor sa vada cit bine si ce civilizatie minunata ne aduce vestul!

Anonim spunea...

http://www.gandul.info/scoala/generatia-crizei-75-dintre-elevi-analfabeti-stiintific-50-dintre-studenti-candidati-la-somaj-7520896


nu taia tot! stii bine ca am dreptate ca doar vezi ce este in jurul tau!