marți, 26 octombrie 2010

Mai răsfiraţi, băieţi!



O ţară de căcat nu poate avea decât o democraţie de căcat, şi o presă la fel. Democraţia de căcat: de când cetăţeni care sunt membri şi simpatizanţi ai unui partid nu au dreptul să participe la demonstraţii şi mitinguri? Ce importanţă are faptul că PSD îşi aduce membrii şi simpatizanţii în Bucureşti, mâine? Când ţărăniştii, liberalii, ăia de la Alianţa Civică şi alţii hăuleau prin Bucureşti, în frunte cu Emil Constantinescu şi cu liderii respectivelor partide de opoziţie, nimeni din presa apropiată de FSN, şi apoi de PSDR nu se isteriza, nu telefona pe la partide, dându-se ceea ce nu este, responsabil din ierarhia respectivelor partide, nu-i înregistra pe Coposu şi pe Câmpeanu cu  camera ascunsă şi nu dădea înregistrările pe post, ca acum Gândul şi "Realitatea".


Şi nu-mi aduc aminte să-l fi acuzat cineva pe Emil Constantinescu, nelipsit din fruntea marşurilor opoziţiei din anii 90, de mineriadă, cum face  Monica Macovei cu Victor Ponta, care zice că vrea să participe mâine la marşul sindicaliştilor. Sigur, madam are de dat dovezi de fidelitate, că ştie cum a ajuns la Bruxelles, şi ce implică asta. Dar şi prea mult zel pupincurist strică!


Cui servesc toate prostiile astea? Ce rezolvă ele? Ce importanţă are faptul că demonstrează sindicalişti şi pesedişti? Poate printre sindicaliştii ăia or fi şi pedelişti, că nici criza, nici tăierile de salarii ale lui boc nu i-au ocolit, doar pentru că au carnet de partid cu coperte portocalii. Faptul că sunt pesedişti face nelegitime revendicările lor? Avem nostalgia partidului şi sindicatului unice? Trebuie să ne dea Fecioara din Pleşcoi certificat de moralitate, ca să putem striga "muie, boc!?  Bravo, cucoană! La mai mare!

Nu ştiu dacă demonstraţia de mâine va fi o culme a decenţei şi a curentului flower power(care, în paranteză fie spus, chiar îmi este foarte aproape sufletului!), dar, pentru Dumnezeu! oamenii ăia chiar au motive să fie furioşi! Nu suntem la "Summer of Love!" Suntem în pragul falimentului economic, cu o guvernare iresponsabilă, cu un Preşedinte autist, care a rupt orice legătură cu realitatea şi este tot mai instabil, într-o ţară în care dialogul social a murit de mult. 

Violenţa nu rezolvă nimic, şi, sincer vorbind, nici măcar clasicele, de acum, hârjoneli cu jandarmii, alea benigne, nu aş vrea să le văd. Probabil vor fi, dacă cineva ţine să demonstreze că a avut dreptate şi că s-a încercat o lovitură de stat.  Totul depinde de reacţia puterii. Care se vede clar că se situează pe poziţii de confruntare, convinsă probabil că în ţara asta se trăieşte bine, şi ăia de ies în stradă sunt nişte măgari pesedişti nerecunoscători. 


Nu poţi să te situezi la nesfârşit pe poziţii de confruntare, cu societatea civilă, cu partidele din opoziţie, cu sindicatele, cu o parte a patronatelor, şi cu 90% din societate, care se uită la guvernanţi ca la un duşman.

Adoptarea Moţiunii ar fi un lucru pozitiv, care ar duce la detensionarea situaţiei sociale, într-un moment periculos. Nu cred că băsescu şi boc înţeleg acest lucru. Aşa că ne aşteaptă vremuri extrem de instabile, cu o guvernare care, chiar dacă pare legitimă, nu mai are susţinerea societăţii, este respinsă absolut categoric de cetăţeni. Ce va fi, vom mai vedea...


Cât despre răspândacii care se dau de ceasul morţii să insufle teama de "mineriada PSD" de mâine, o vorbă din bătrâni: "Mai răsfiraţi, băieţi!"

6 comentarii:

BladHaund spunea...

Apropo de demonstratia de maine: demonstreaza sindicalistii din structurile de stat contra statului. Eu, cel de la care ambele parti iși iau banii, nu am nicio implicare în treaba asta. Ma intreb daca vreunul (indiferent de partea pe care o apara) isi da seama cat de ridicol este atunci cand se bate pentru ca să își împartă mai bine banii mei.

S-ar putea trage concluzia logică că eu ar trebui să am puterea de a-i spulbera pe toți, căci au uitat de ce sunt ei acolo: unii ca sa administreze bine și corect averea pe care eu am avut bunăvoința să le-o încredințez (guvernul) și ceilalți ca să îmi ofere servicii de calitate în schimbul banilor pe care-i primesc de la mine (sindicatele).

E deja o inversare a proverbului: doi proști se bat și al treilea pierde.

Corvin spunea...

http://primejdiaalbacorvin.blogspot.com/

Anonim spunea...

pardon, cred ca v-a lasat memoria: ceea ce fac jegurile pedeliste acum faceau si fesenistii in anii '90, ati uitat cum se spunea ca la manifestatiile opozitiei misunau legionarii cu, culmea, steaguri verzi,cum se tipareau dolari in sediile PNL si PNT etc. Se vede bine ca PDL si PSD sunt nascute din acceasi mama...

Constantin Gheorghe spunea...

Anonim, singura trimitere la legionari a fost legată de evenimentele din 13 iunie 1990. Nu-mi aduc aminte să fi legat cineva pe Emil Constantinescu de fenomenul legionar. Evenimentele din 1990, de fapt, din prima lui parte, sunt o excepţie, şi trebuie înţelese în acel context. Ceea ce se întâmplă acum vine după două decenii de democraţie. Ceea ce se întâmpla atunci era după cinci decenii de totalitarisme. De asta e mai grav şi mai periculos acum.

clerc spunea...

Constantin, cind un cretin intervine de mai multe ori si-l tolerezi, devii complice cu el. Cind un psihiatru nu aplica medicamentatie care sa stavileasca delirul, atunci devine si el parte a bolii. Sa spun mai multe? Nu te inteleg. Am priceput, dreptul la expresie e sacrosanct, respecti amendamentele americane, ok. Dar sa gazduiesti pe repetabilul oligofren inseamna sa scazi calitatea unor texte si gindite, si de bun simt, si provocatoare. Conteaza mult si corul, nu doar solistul. Parerea mea! In rest, ai dreptate, e o mizerie ce se intimpla, un atentat clar la adresa "firavei" democratii bastinoase, o intruziune totalitara a puterii in ceea ce ar fi trebuit sa fie dreptul inalienabil al opozitiei si societatii civile de a amenda derapajul guvernarii.
Dar apropo de pacientul tau, Constantin... de ce nu-i recomanzi imperativ un autoexil pe luna, acolo unde, sint convins, nu l-ar mai jefui nimeni de averea lui aia orgasmica. Chiar: de ce?

Andrei Gheorghe spunea...

Avere pe dracu. Cugetari dintre legaturile de leustean.