vineri, 22 octombrie 2010

Iubite Conducător






Drag şi Iubit Conducător,

Stimate Încrucişător,

Pulimea Voastră,


Văz că declanşaşi Moguliada, faza pe transcrieri. E bine şi aşa, că în tabloide nu ai ce dracu' mai citi. S-a săturat lumea de Bianca lu' Bote. Dar, Mare Şef de Trib, în ţara asta, vai de mama ei de ţară, altele e ofurile pulimii: foame, frig, că veni iarna mai repede decât era planificat, salarii amputate(o luaşi pe urmele lui Ciomu, nebunaticule!), munţi de datorii la bănci, o economie care tot cade în nas, deşi mata o scoseşi din recesiune de vreo patru ori până acum, şi ea, fir-ar mama ei a dracului, tot în mocirlă vrea, leul şi-a pierdut vreo câţiva dinţi în faţa euro, şi, în general e foarte nasol pentru toată lumea. La mata acolo, la Cotroceni, nu se aud înjurăturile pulimii? Mai rău, Încrucişătorule, o decepţionaşi pe Nuţica. Păi, se poate? Măcar ar fi fost cineva fericit în ţara asta, şi dacă era ea fericită, eram şi noi. Aşa, am rupt-o definitiv în fericire!


Îmi permit, umil şi respectuos cu autoritatea, cum mă ştii, să-ţi dau un sfat: dacă vrei să înghită pulimea găluşca asta, dă şi mata nişte trascrieri cu fraţii Păunescu, cu Adamescu, cu Videanu(da, da, da, vreau cu Videanu!), cu Ridzi(că n-am curaj să sper la nişte interceptări cu Nuţica! Eşti un gentleman, ce aia a noastră!). Mai face lumea o comparaţie, vede ce şi cum cu mogulul bun şi cu mogulul rău, îi mai trece de foame, ai numai avantaje. Aşa, zice lumea că ţi s-a pus pata  p-ăi de te critică, şi nu dă bine la impresia artistică.


Sincer, acum la impresia artistică ar da bine ceva mai puţină "austeritate" şi ceva mai multă bună guvernare. Dar cu boc, de unde atâta bună guvernare? Te înţeleg, ţi-e greu să te desparţi de el. Ştiu cum e, şi eu mă ataşasem de preşul din faţa uşii, era cu motive olteneşti, şi tare mult am suferit când mi l-au furat ţiganii. Dar vremurile haine cer un mare sacrificiu. Şi boc nici măcar mare nu e. Asta da, cadou de sărbători, demisia lui. 

Scuză-mă dacă m-am întins prea mult, dar trebuia să-ţi spun ce am pe suflet. Sigur, sunt unele sentimente care nu se pot exprima în cuvinte, sau nu în cuvintele astea, dar de, ţară în criză, ne mulţumim cu ce avem! Să trăieşti bine, Pulimea Ta! 

Unu' de pe stradă

Un comentariu:

Karakas spunea...

Ei, a deceptionat-o doar ca nu o vede Presedinte/PM, dar in alte probleme se pare ca a satisfacut-o