luni, 18 octombrie 2010

Un buboi purulent pe curul Uniunii Europene



Am urmărit comentariile posesorilor de bloguri, ale cititorilor lor şi ale cititorilor de ziare on-line pe marginea "stenogramelor" din dosarul lui Vântu. Şi mă conving tot mai mult că naţiunea  asta este un accident nefericit, o sinistră glumă geo-politică, un buboi purulent pe curul Uniunii Europene.

Mă doare în cot şi de SOV, şi de proştii care l-au luat în serios. Dar nu despre asta este vorba, ci despre grave încălcări ale Constituţiei, ale unor drepturi fundamentale ale omului. Să apluzi aşa ceva este peste puterea mea de înţelegere. Oricât ai urâ pe cineva, îmbogăţit pe căi necistite, jurnalist lipsit de etică, politician demagog, nimeni şi nimic nu dau dreptul unei instituţii a statului, ironic numit de drept, să-i supună oprobiului public pentru că sunt împotriva unui puternic al zilei, adversar politic al celor ascultaţi. Este dreptul lor să aibă ORICE opţiuni politice doresc. Este dreptul lor să acţioneze cum doresc, în limitele Constituţiei şi ale legii, pentru a-şi promova interesele politice. Inclusiv să se folosească de canale media. 

Lipsa de reacţie a societăţii civile nu mai este o surpriză. S-au pompat în curul ei sute de milioane de dolari şi de euro, pentru a deveni"câinele de pază al democraţiei".  Şi ce-au obţinut "investitorii" din Occident şi din SUA? Un câine de atac al unui nou totalitarism?

Acum înţelegeţi de ce i se rupe lui băsescu de toţi şi de toate? De ce PDL se comportă atât de tupeist, arogant şi nesimţit? Pentru că, de fapt, NU AU o rezistenţă demnă de acest nume. Pentru că după şase ani de ascultări fără număr, pe mandate de "siguranţă naţională", nu există nimeni care să nu poată fi mânjit de căcat, chiar dacă n-a făcut nimic. Este suficient să fi vorbit cu cineva care este demonizat de presa portocalie, şi s-a terminat.  Un popor de idioţi, care nu judecă, poate fi manipulat fără prea mari eforturi.

M-am decis să nu mai abordez aceste subiecte. Nu merită efortul. Apărând principii, mi-am făcut duşmani şi la dreapta, şi la stânga. Nu mai bine îmi văd eu de ale mele? Cui îi place ce se întâmplă, doar pentru că i s-a pus lui pata(sau a fost "convins" să i se pună pata) pe unul sau pe altul, n-are decât să suporte consecinţele.

Oricum situaţia României nu se poate termina altcumva decât într-o explozie de violenţă, pentru că nu ne duce capul la mai mult. Românii nu-şi pot rezolva conflictele altfel decât cu parul. Iar cine are un dram de minte, şi a  văzut scenele de violenţă gratuită şi de-a dreptul bestiale dinaintea meciului Steaua-Dinamo,  nu poate să nu se sperie de ce ar putea fi o explozie socială generalizată.

Tăcerea UE în legătură cu situaţia democraţiei din România mă face să cred că ni se pregăteşte rolul de exemplu pentru ansamblul ţărilor membre. Pur şi simplu cei de la Bruxelles lasă lucrurile să explodeze, pentru a da o lecţie tuturor amatorilor de pescuit în ape tulburi, extremiştilor şi populiştilor care au proliferat în Europa ca ciupercile după ploaie. "Vedeţi, aşa se întâmplă dacă mergeţi prea departe cu golirea de conţinur a democraţiei!" Sigur, buboiul ar fi putut fi incizat la timp, dar nimeni n-ar fi reţinut lecţia. Dar când se lasă cu sânge, capete sparte şi clădiri în flăcări bizonul european, nu cu foarte mult mai inteligent decât cel român, nu va uita aşa uşor lecţia.

Oricum, noi ne-am oferit să jucăm rolul de buboi purulent pe curul Europei. La atât se reduce contribuţia noastră la construcţie europeană!

8 comentarii:

Niels Schmecker spunea...

Ma gandesc cu mare interes cum ar putea fi interpretate convorbirile mele telefonice din aceeasi perioada... Si va anunt, cu mare satisfactie, ca m-au sunat deja cei 4 operatori telefonici de ale caror servicii beneficiez de multi ani. Ingrijorati de sanatatea si finantele mele, pentru ca nu mai vorbesc aproape deloc la nici un telefon, dupa ce ani de zile le-am alimentat gras profiturile... :D Toti cei care nu-mi respecta drepturile, n-au decat sa se linga pe bot de profit, pana-si abandoneaza naravurile securistice! :P

Stefan A. spunea...

Locuind eu departe de meleagurile mioritice si de multi ani , nu am nimic cu nimeni si cu atit mai putin cu stapinul acestui blog .
Poate am posibilitatea suplimentara sa compar situatia Romaniei cu realitatea altor tari.
Cum am stabilit impreuna cu ceva timp in urma , o tara de kkt . Ca urmare , e imposibil sa nu fi minjit de materia asta. Cu atit mai mult cu cit stai pe o pozitie mai ridicata in viata politica .
PS . Celelalte partide din opozitie, sint mai oneste , mai incoruptibile sau coruptia generala mioritica atit de raspindita si obisnuita , se vede mai bine acum cind conduce PDL ? Prima data pe fondul si datorita unei enorme crize economice ? Criza care a scos la suprafata toate problemele democratiei "originale " .

Niels Schmecker spunea...

Cat despre cuplul Basescu si Vintu, i-as compara cu Hitler si respectiv Goebbels... Un Goebbels - propagandist hitlerist de geniu :D - devenit, la un moment dat, aproape impotriva vointei sale, un fel de disident al puterii hitleriste!

Hai, sanatate si virtute! Ca de Golden Blitz Krieg mi s-a aplecat definitiv!

cristi spunea...

Pe blogul lui Ioska e un documentar excelent numit "Colapsul economic al Argentinei". Dacă primele episoade nu prea seamănă (ei au avut altfel de dictatori), ultimele sunt parcă despre România ultimilor ani. Au folosit până şi expresia "reforma statului"! Asta e până la urmă o veste bună: o să fie nasol de tot, dar nu suntem damnaţi pe veci.

Cosmin spunea...

Disolutia autoritatii statului e chiar mai grava decat criza economica. Criza trece dar reforma autoriatii bate pasul pe loc iar increngatura de interese e cvasi-inposibil de demontat. Viitorul suna nasol :-(

Anonim spunea...

E puţin caraghios modul în care "cineva" care de ceva timp încoace face propagandă exact pentru introducerea unor prevederi legale şi practici judiciare care încalcă direct mai multe drepturi prevăzute în Constituţie (înfiinţarea de tribunale speciale care au altfel de proceduri decât cea obişnuită, confiscarea bunurilor fără proces şi hotărâre judecătorească etc) a devenit acum foarte agitat când vede că se poate şi invers, adică să fie folosite metode asemănătoare împotriva prietenilor săi politici :D

Béranger spunea...

@cristi: Pe blogul respectiv am găsit numai partea a V-a, drept este că subtitrată în română. Căutarea nu mi-a dat alte rezultate.

Documentarul respectiv a mai fost citat în trecut în comentariile de pe acest blog. Cine pricepe franceză găseşte link-uri către cele 8 părţi subtitrate în franceză (şi un link către filmul integral în spaniolă) şi pe blogul meu.

Anonim spunea...

va inselati f tare daca mai credeti ca-n vestul iubit al romanului este altfel! se inregistreaza si se urmareste absolut tot si tot asa nimeni nu are nimic de spus. citiva care incearca cite ceva nu sint bagati in seama de nimeni cu exceptia oamenilor bosilor care-i conving repede pe cei care indraznesc sa iasa din rind ca fac o greseala. sint state care au fost amendate de e.u. pt faptul ca n-au pus inca la punct tehnologia de supraveghere si ca atare n-au inceput cu stocarea datelor. asta cum o interpretati admiratorilor de vest?! deci pina la urma de ce cred unii romani ca-n tara lor trebuie sa fie altfel daca multimea s-a aruncat de gitul vestului?! nu sinteti voi aia care ati vrut vest si democratia lor? e asta este si asa arata iar daca ati crezut sau ati vrut altceva si asteptarile nu v-au fost indeplinite inseamna c-ati luati plasa si cum ar fi putut fi altfel cind mare parte dintre romani cam 80% cu doar 50 de ani in urma erau cu oile pe cimp sau la prasit?! intr-un cuvint meritati ce este si nu putea fi alfel.