vineri, 18 iunie 2010

Ţine, Leano, cu ruzvelt!





Am de făcut o precizare, pentru că văd că sunt unii care nu înţeleg de ce politica guvernului este imbecilă, iar aşa-zisa austeritate practicată de guvernele europene pură ipocrizie. Imbecilitatea vine din faptul că măsurile sunt ciclice, şi nu fac decât să mărească DEFICITUL, pe care se presupune că-l reduc, să afunde şi mai tare în căcat economia, deşi se presupune că aşa se relansează. Restul sunt poveşti.


Dacă blonda din dotarea Clitorisului ne-ar spune şi de ce sectorul privat al economiei nu este capabil să genereze locuri de muncă, ar fi minunat. Dar n-o duce capul. Toţi, de la BNR la libertarienii lu' peşte au o idee fixă şi proastă: statul consumă prea mult, suntem prea generoşi cu amărâţii. Greşit! Şi dacă am reduce statul doar la dimensiunea sa represivă, adică armată şi poliţie, privatizând tot, România şi românii nu ar duce-o mai bine, ci mai rău.


Când "libertarienii" şi alte astfel de "lighioane" super-ideologizate vor muri de foame şi vor ajunge să doarmă în stradă, "graţie" politicilor promovate de ei, poate atunci se va întâmpla ceva pozitiv în gândirea elitelor româneşti. Când primii Videni şi primele Nuţici se vor arunca de la etaj pentru că şi-au pierdut averile din cauza crizei pe care ei au gestionat-o, atunci poate vom avea şi noi capitalişti, cu oarecare morală şi responsabilitate.

Şi atunci poate vom avea şi New Deal-ul nostru. Dar sigur nu cu Pulimea Sa la Cotroceni. Despre Roosevelt se pot spune multe. Un singur lucru nu i se poate reproşa: acela de a nu fi lucrat în interesul naţiunii sale. New Dealul a făcut din America hiperputerea de azi. Că nişte comicării ca Dubya şi-au bătut joc de America e altă poveste. Dar nici măcar dobitocul ăla n-a putut să anuleze moştenirea New Deal-ului, şi pe ea se va reconstrui America după criza asta.

Noi mai aşteptăm, că nu prea avem pe ce construi. N-am avut un New Deal. Pe vremea aia pe aici se afirmau legionarii, cu "omul şi pogonul!", iar Carol al II lea juca poker cu "oligarhii" şi submina democraţia. Ceea ce se practică, bine-mersi, şi acum!


PS: Vă intrigă titlul? Iegzistă o explicaţie. În 1939, la Expoziţia Universală de la New York, a participat şi Maria Tănase, care cânta, printre altele, şi o chestie care suna ca un soi de îndemn la susţinerea lui Roosevelt.  Nu era. Leana nu era îndemnată să ţină cu Roosevelt, ci i se recomanda să ţină curul zvelt!  Ceea ce-i recomandăm şi noi Fecioarei din Pleşcoi! 



Maria Tănase, la vremea curului zvelt

2 comentarii:

Karakas spunea...

Va recomand, din gindirea unui economist liberal lucid, despre inoportunitatea masurilor de austeritate, si efectul lor daunator, care poate adinci criza economica:

"...The key point is that while the advocates of austerity pose as hardheaded realists, doing what has to be done, they can’t and won’t justify their stance with actual numbers — because the numbers do not, in fact, support their position. Nor can they claim that markets are demanding austerity. On the contrary, the German government remains able to borrow at rock-bottom interest rates.

So the real motivations for their obsession with austerity lie somewhere else.

In America, many self-described deficit hawks are hypocrites, pure and simple: They’re eager to slash benefits for those in need, but their concerns about red ink vanish when it comes to tax breaks for the wealthy. Thus, Senator Ben Nelson, who sanctimoniously declared that we can’t afford $77 billion in aid to the unemployed, was instrumental in passing the first Bush tax cut, which cost a cool $1.3 trillion.

German deficit hawkery seems more sincere. But it still has nothing to do with fiscal realism. Instead, it’s about moralizing and posturing. Germans tend to think of running deficits as being morally wrong, while balancing budgets is considered virtuous, never mind the circumstances or economic logic. “The last few hours were a singular show of strength,” declared Angela Merkel, the German chancellor, after a special cabinet meeting agreed on the austerity plan. And showing strength — or what is perceived as strength — is what it’s all about.

There will, of course, be a price for this posturing. Only part of that price will fall on Germany: German austerity will worsen the crisis in the euro area, making it that much harder for Spain and other troubled economies to recover. Europe’s troubles are also leading to a weak euro, which perversely helps German manufacturing, but also exports the consequences of German austerity to the rest of the world, including the United States.

But German politicians seem determined to prove their strength by imposing suffering — and politicians around the world are following their lead.

How bad will it be? Will it really be 1937 all over again? I don’t know. What I do know is that economic policy around the world has taken a major wrong turn, and that the odds of a prolonged slump are rising by the day. "

http://www.nytimes.com/2010/06/18/opinion/18krugman.html

Anonim spunea...

De obicei lucrurile nu se intampla doar fiindca ne dorim noi sa fie asa. Simplele afirmatii neargumentate, raman atat, afirmatii nascute din dorintele unora.

Trebuie sa recunosti, exista o oarecare doza de hilar in afirmatia "Şi dacă am reduce statul doar la dimensiunea sa represivă, adică armată şi poliţie, privatizând tot, România şi românii nu ar duce-o mai bine, ci mai rău."
Folosind o simpla operatiune logica, negatia, rezulta ca romanilor le-ar fi mai bine daca aparatul de stat ar fi mai extins. Cat mai extins, de preferinta 100% din orice activitate. Ai dracu' de privati, cum iau ei 10 piei de pe clasa muncitoare! D-aia nu e bunastare, nu sunt destui angajati la stat!! Si nici statul nu e suficient de puternic, statul trebuie sa fie in tot si-n toate!!!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...