luni, 14 martie 2011

Balşoi bâzdâgania, balşoi sărăcia




Am găsit aici 38 de fotografii, făcute la Moscova, în 1909, de un american, Muttay Howe.  Făcea parte dintr-un grup de americani veniţi pe bătrânul continent în căutare de cai de curse, dacă am înţeles eu bine. De aceea multe fotografii sunt făcute la hipodrom, unul uriaş, în dulcele stil "balşoi bâzdâgania", comun tuturor clădirilor din ceea ce azi cunoaştem sub numele de "Piaţa Roşie". În rest, nu cine ştie ce. Nimic din atributele modernităţii, prezente în marile capitale europene ale timpului, şi mai ales în SUA. Nu veţi vedea NICIUN automobil! Şi mai sunt doar 5 ani până la WW I, primul mare război al epocii industriale, unde se vor folosi intens mijloacele auto, avioanele, etc. 



Sărăcia este la ea acasă, pe străzile Moscovei. Nu există decât fie foarte săraci, fie foarte bogaţi. Spaţiul public este mai degrabă de mahala orientală. Nu ştiu rusa, dar din puţinul pe care-l buchisesc, văd într-una dintre fotografii firma unui atelier fotografic, precum şi o reclamă pentru un coniac, că doar nu vroiaţi să facă reclamă cvasului. 



Veţi vedea într-una din fotografii un pluton de cazaci călare(bine, veţi vedea şi cai, exemplare splendide, oamenii erau plecaţi la cumpărături!), iar în alta o companie de infanterişti, care nu se prea omorau cu mersul în cadenţă, deşi erau în piaţa din faţa Kremlinului.



Asta era Rusia ţaristă, ţara care se schimba într-un secol cât alţii într-un deceniu, sau aşa ceva. Saltul făcut în 7 decenii de comunism, cu toate ororile lui, este inimaginabil. Să nu-mi spuneţi că, dacă rămâneau "capitalişti", erau altfel acum. Nu prea! Uitaţi-vă că au rămas şi ei, ca şi noi, cu moştenirea comunistă, şi cu luxul noilor îmbogăţiţi. În timp ce ţara o ia la vale, spre trecut...



Fotografia asta este spre comparaţie, şi este făcută în Brooklyn, în acelaşi an 1909. Iar următoarea este făcută în 1905 în New York. 


 

5 comentarii:

Anonim spunea...

http://www.puterea.ro/news17312/Memoriul-catre-Basescu-debutul-campaniei-de-presiuni-a-lui-Arpad-Paszkany-Desi-procesul-nu-s-a-terminat-seful-DIICOT-Cluj-comenteaza-deciziile-judecatorilor-si-pledeaza-public-pentru-acuzarea-patronului-CFR-Cluj-.htm

Anonim spunea...

http://www.gandul.info/news/arpad-paszkany-cetateanul-care-i-a-scris-lui-basescu-a-donat-pd-l-ului-238-000-de-euro-4145634

Karakas spunea...

Interesante pozele! Am mai recunoscut si o farmacie in una din poze (Apteka). M-a frapat poza in care e un mujic fara botine in poza cu americanu si doi rusi care aveao botine.

Comunismul si circumstantele cu razboiul mondial cu siguranta i-a scos din evul mediu, obligindu-i pe rusi sa puna osul la industrializarea tarii.

Dar de acord: tzarismul nu avea cum sa le ofere un viitor rusilor.

Eugen spunea...

Ar trebui să publicaţi şi nişte fotografii din timpul foametei provocate de Stalin în Ucraina ('32 - '33) sau din lagărele de exterminare prin muncă ale URSS. Căci industrializarea Rusiei a costat un preţ.

Numai că nu cred să existe astfel de fotografii; comuniştii nu permiteau să li se fotografieze mizeriile.

Constantin Gheorghe spunea...

Eugen, ele există, au fost publicate, cred că în timp am şi folosit unele dintre ele. Doar că acolo e de discutat. Foametea aia n-a fost planificată, cum se spune, pentru a extermina bravul popor ucrainian. Ea este mai mult rezultatul unui complex de împrejurări, şi, evident, al incompetenţei administrative. Şi, surpriză: Ucraina era condusă de un ucrainian, Nikita Sergheevici Hruşciov pe numele lui.
Că acum se foloseşte propagandistic un eveniment tragic, care putea fi mult atenuat dacă celor care conduceau URSS le păsa de oameni, asta ţine de un soi de construcţie identitară a noii Ucraine. Identitate construită pe schema ucrainian bun, rus rău. Nu prea ţine...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...