miercuri, 17 noiembrie 2010

Guvernarea pe surse




De la o vreme, despre ce au de gând băsescu, boc şi guvernul lui de ameţiţi aflăm doar de pe surse. Nu pentru că ar fi cine ştie ce secrete de apărat, nici vorbă! Se aplică o veche tactică: dacă nu poţi să-i convingi, ameţeşte-i! 


Guvernul şi preşedintele nu mai reuşesc să convingă pe nimeni, discuţiile cu partenerii sociali nu duc nicăieri, şi-au încălcat de atâtea ori cuvântul, încât nimeni nu-i mai crede. Cea mai recentă dovadă de guvernare pe surse este cea legată de Legea Salarizării Unice. Aia atât de necesară, încât trebuie trecută prin Parlament prin asumarea răspunderii. Şi despre care aflăm că NU va fi aplicată în 2011! Poate nici în 2012! Ea va exista aşa, de chichi, iar bugetarii vor fi plătiţi în fiecarte an după legi speciale. Atunci de ce mama dracului mai avem nevoie de ea? Doar pentru a le lua ochii proştilor?


De fapt, tot circul ăsta, care dă senzaţia de guvernare haotică, dovedeşte un singur lucru: Guvernul României şi-a pierdut, odată cu împrumutul de la FMI, autonomia decizională. Nu ştie cum să împace capra obligaţiilor din acordul de împrumut cu varza realităţilor şi a presiunilor economice şi sociale ale realităţii de fapt, nu aia din mintea unor birocraţi cretini şi suficienţi de la Washington. Aşa că a optat, ce surpriză! pentru îndeplinirea fără cârcnire a ordinelor FMI(preţul plătit pentru că a închis ochii în 2009, ceea ce a permis realegerea lui băsescu!), şi pentru ignorarea nevoilor românilor.


Dar pentru a le ţine românilor minţile ocupate şi pentru a deschide cât de cât supapele nemulţumirii sociale, se dau pe surse tot felul de gulgute, care sunt amplificate de televiziunile de ştiri, şi de cutiile de rezonanţă portocalii, gulgute care îi încaieră pe cei de la putere cu cei din opoziţie, pe sindicalişti cu patroni, şi pe jurnalişti între ei. Timp în care mutările primite în plic de la nenea ăla cu privire pierdută, care a băgat în belea Argentina, se aplică la milimetru.


Sper, pentru binele nostru, că boii ăia din Palatul Victoria nu au ajuns să creadă că în felul ăsta restructurează economia şi o pun din nou pe creştere. Dacă e aşa, atunci chiar avem o mare problemă, pentru asta va genera şi mai mari frustrări atunci când lucrurile nu merg aşa cum şi-au imaginat ei.


Oricum, cu guvernarea pe surse am mai făcut un pas spre eşecul explicit al democraţiei în România. Nu că până acum am fi avut o democraţie înfloritoare. Dar aşa dispare şi bruma de susţinere a populaţiei pentru un sistem de organizare politică nu tocmai performant, dar pentru care nu avem alternativă acceptabilă. Iar culmea ghinionului este că la noi nici dictaturile nu sunt mai serioase. Iar cu băsescu Mare Timonier ne-a luat domunu' Dracu definitiv!  

3 comentarii:

Iulian spunea...

In ultima vreme, narativa anti-FMI capata tot mai mult contur.

FMI are vechi si numeroase pacate in relatia cu Romania, in special intre anii 1997-2002 (Poul Thompsen, Zervoudakis). Sa nu uitam si "contributia" deosebita a Bancii Mondiale. Acronimele FESAL, ASAL, PSAL 1 si 2 ascund milioane de locuri de munca distruse si inchiderea capacitatilor productive ale tarii.

Cu toate acestea, cine citeste acordul cu Fondul si revizuirile ulterioare nu poate sa nu remarce o diferenta sensibila fata de abordarea FMI de atunci. Fondul a fost mult mai lax, mai cooperant decat datile trecute. In schimb, BM a ramas la fel, ba chiar mai rea.

Mai toate masurile acestea, inclusiv cu legea salarizarii si taierea de 25% nu au venit de la FMI, ci de la Basescu si ai lui. Fondul inclina spre o marire a impozitelor directe, de care nici nu vor sa auda patronii portocalii. Asa ca o vor incasa tot salariatii, pensionarii si saracii acestei tari.

Deci, sa nu mai dam vina pe Fond, cand Guvernul si adevaratul sau sef (ca tot ii place formula autoritarista "seful statului") sunt in culpa. Atacand FMI, se ascund adevaratii responsabili - Basescu et co.

Anonim spunea...

Vor reduce in continuare numarul de bugetari . Pentru a intra in "anvelopa" salariala de 39 miliarde de lei .
Bineinteles ca cu o astfel de politica , este absolut sigur sa creasca PIB cu 1,5 % . Absolut normal ca aceasta crestere PIB sa fie la baza noului buget . Precizie mioritica !!!! Vezi bugetul pe 2009 , 2010 , centrari in plin !

Omu din 5 spunea...

Una din gulgute n-ar fi putut exista daca cordacii psd s-ar fi ocupat cu ce afirma ca se ocupa, nu cu luatul de pitipoance fomiste in pula.
Daca le ridici mingea la fileu mafiotilor, ce-ai vrea sa faca ei?
Sa nu profite?
Cam atita despre alternativa psd.
Alternativa pnl se ocupa de acoperirea afacerilor primei doamne rrome a tarii. Un cacat liberal de la sect.6 se lauda ca a interzis vinzarea drogurilor la mai putin de 1000000 de milimetri de scoli.
Ca doar nu era sa ceara interzicerea lor totala, s-o supere pe sefa!
Deci asta-s alternativele la mafiotii din pdl.
Nu mersi!
Sa ma cac in TOTI!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...