Avem un Guvern haotic, susţinut de o majoritate haotică, şi cărora li se opune o opoziţie la fel de haotică. Sistemul politic este total blocat. Nu mai există dialog, nici între putere şi opoziţie, nici între duferitele componente ale societăţii, şi nici între indivizi. Nişte demenţi au dus până la ultima consecinţă o cultură absurdă a confruntării. Au crezut că haosul le va fi propice atingerii obiectivelor de pe agenda proprie. Nu le este, au doar de pierdut, dar acum este prea târziu şi le este prea greu să iasă din această cultură, să-şi schimbe discursul public. În bagajul lor de instrumente politice, asumarea răspunderii nu există, pentru că au ajuns să creadă că a recunoaşte că au greşit ar fi un semn de slăbiciune. Şi ei sunt făcuţi din granit suedez, ce mai!
Sigur, conflictul este mai productiv, din punct de vedere mediatic, dar consensul, care cere răbdare, inteligenţă politică, compromis acceptabil, dialog şi respectul celuilalt, este singurul mod de a rezolva problemele care se asociază situaţiilor de criză. Compromisul nu înseamnă anularea identităţii ideologice, care identitate, în România, este mai mult declarativă.
De asta n-a avut niciun ecou chemarea la „armistiţiu”, făcută săptămâna trecută în Parlament de Traian Băsescu. Pretextul „interesului naţional” nu a convins pe nimeni. Apelul preşedintelui a apărut mai degrabă ca o încercare de a reduce presiunea asupra PDL şi a premierului. Costul păstrării actualei coaliţii este tot mai mare, şi probabil că a ajuns la punctul în care nu mai poate fi plătit. Oricum nu ştim toate aranjamentele de culise, toate tranzacţiile făcute între PDL, UDMR, UNPR în dauna interesului public, pentru a ne da seama de cât de gravă este situaţia.
Nu văd o ieşire simplă din acest conflict. Cele trei legi despre care vorbea Traian Băsescu: a Pensiilor, a Salarizării Unice, a bugetului, plus legea Educaţiei, nu întrunesc un minim de consens politic şi social. Guvernul nu a negociat cu nimeni, el doar a mimat negocierea. Evident, PDL nu se poate baza pe toţi parlamentarii săi, şi nici pe cei ai aliaţilor, şi pot fi mari surprize.
Opoziţia, chiar să vrea, nu poate vota aceste legi, pentru că nici nu a fost asociată la întocmirea lor, dacă era vorba de interesul naţional, se impunea o astfel de cooptare la elaborarea legilor, şi ele nici nu corespund aşteptărilor votanţilor lor.
Nu cred că există o situaţie politică mai complicată ca acum. Iar faptul că Traian Băsescu nu mai are capacitatea de a negocia, de a media, pentru că s-a compromis, fiind doar preşedintele celor care au votat cu PDL complică lucrurile până la blocaj.
Această situaţie a condus în ultima vreme la supra-încărcarea Curţii Constituţionale cu cereri de arbitraj politic. De această dată nici apelul la Curtea Constituţională nu mai este posibil, pentru că Guvernul(adică PDL) nu-i mai recunoaşte autoritatea. Faptul că boc le-a scris astăzi judecătorilor de la Curtea Constituţională, pentru a-l lumina în legătură cu ce va urma în Parlament nu înseamnă nimic. El tot speră să găsească o şmecherie, pentru a le face pe plac ungurilor, şi astfel să-şi păstreze scaunul.
Nu cred că a existat o mai mare ruptură între politic şi cetăţeni nici în ultimii ani ai lui ceauşescu. Oricât ar părea de ciudat, la baza sa PCR încă mai putea să asculte vocea oamenilor, să le rezolve micile probleme, care ţineau de autoritatea limitată a responsabililor de rang inferior. Acum nici aces lucru nu se mai întâmplă. Un prieten din fosta Fabrică de Avioane Bucureşti îmi spunea, mai acum câţiva ani: "Mă, pe vremea ailaltă, aveai măcar cu cine discuta. Nu te asculta secretarul de partid, te duceai la sindicat, sau la ODUS, sau la UTC. Cineva tot apleca urechea la păsul tău. Şi, culmea, se mai întâmpla să-ţi şi rezolve problemele. Dar acum nu te mai ascultă nimeni, darămite să-ţi rezolve ceva".
Din haos nu există ieşire decât dacă o catastrofă resetează sistemul. Atminteri nu văd cum s-ar putea schimba ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu