Despre intimitatea morţii şi ticăloşia viiilor

"Eu ştiu că se spune despre morţi numai de bine. Dar aşa cum politicienii şi persoanele publice nu au dreptul la intimidate, nu au dreptul nici la intimitatea morţii. Peste tot în lume, atunci când moare o persoană publică se crează o dezbatere legată de ce a reprezentat acest om. În România, nu a existat această dezbatere. Cei care l-au elogiat pe Păunescu au ocupat ecranele posturilor tv, iar ceilalţi au fost siliţi să tacă, pentru că despre morţi trebuie să vorbeşti doar de bine". Este tot ce găseşte de spus Andrei Cornea despre intervenţia lui incalificabilă de ieri, de pe postul public  de televiziune. 

Hai să fim serioşi! TOATE posturile de televiziune au prezentat nu doar partea pozitivă a biografiei lui Adrian Păunescu, dar şi pe aceea negativă, s-a vorbit inclusiv despre contribuţia lui la crearea cultului personalităţii lui Ceauşescu. Dar, ca de obicei la poporul ăsta cu elite intelectuale formate doar din căcăcioşi, care nu-şi asumă nicio responsabilitate, Păunescu a fost mană cerească. Ţap ispăşitor pentru un fenomen complex, la care au pus umărul, mai mult sau mai puţin, cam toţi cei care-l înjură azi(fac excepţie cei prea tineri, dar ăştia înjură şi ei, pentru că e cool!) cu spume la gură.

Dacă ar fi fost Păunescu singurul vinovat de cultul personalităţii, poate că odată cu moartea lui mai îngropam un strigoi al trecutului. Dar ar fi prea simplu! El a fost doar un "constructor" mai vizibil şi mai vocal. Şi poate unul dintre cei mai sinceri. Dar sunt mii şi mii de alţi constructori ai cultului personalităţii, la fel de proeminenţi, la fel de vinovaţi, care nu au ieşit în evidenţă, şi care acum ne dau lecţii de democraţie, de "rezistenţă" prin cultură. Pe ei nu-i vizează nimeni, ei au fost absolviţi de vină, pentru că şi-au schimbat pielea cu viteza luminii după 22 decembrie 1989 şi construiesc alt cult al personalităţii. La început a fost ceva abstract: democraţia şi economia de piaţă. După care abstracţia a început să se întrupeze, fie în Coposu, fie în Emil Constantinescu, fie, acum, în traian băsescu. De ce ar fi mai condamnabil ce-a făcut Păunescu( ce-i drept, cu talent!) decât ce fac "intelectualii" lui băsescu? Nu cred că Păunescu a atacat pe cineva cu ferocitatea şi ura de care este în stare un Mircea Mihăieş, spre pildă.

"Adrian Păunescu nu a fost patriot, şi-a iubit ţara, dar nu a fost patriot. A susţine un dictator crâncen şi a spăla pe creier o generaţie nu e un act de patriotism", adaugă Cornea. Fie! Dar acelaşi lucru se poate spune şi despre el, şi despre cei din jurul Revistei 22, şi despre intelectualii lui băsescu. Susţin un individ profund nedemocrat, un om cu porniri autoritare, care ar fi un Ceauşescu doi, dacă nu am avea norocul apartenenţei la UE şi la NATO, şi fac, la o scară infinit mai vastă, ceea ce-i reproşează ei lui Păunescu: spală pe creier noi generaţii de români. Pentru că, spre deosebire de ei, Păunescu n-a avut la îndemână decât Cenaclul Flacăra. Cei de acum au controlul asupra sistemului de educaţie, decid ce învaţă copiii din istorie, cum sunt prezentate evenimentele, care scriitor trebuie să intre în manuale şi  care nu, care domnitor şi care nu. Acum ar vrea să ne oblige să avem toţi aceeaşi viziune despre trecutul comunist.  Sunt de o mie de ori mai ticăloşi decât Păunescu.

Andrei Cornea este din aceeaşi generaţie cu mine. Oricum, mie nu mi-a spălat nimeni creierul, şi asta îl exclude şi pe Păunescu. Nu ştiu dacă i l-a spălat pe al lui. Cred că nu. Ura, în schimb, a funcţionat la el mai bine decât o mie de spectacole ale Cenaclului Flacăra. Şi când vorbeşte ura, la ce te poţi aştepta?

PS: înainte de 1989 tatăl lui Andrei Cornea, Paul Cornea, a făcut parte din sistemul ăla care a susţinut cultul personalităţii lui ceauşescu, prin Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, prin sistemul cinematografiei, etc. Partea asta a biografiei lui este ocultată acum. L-o condamna fiu-su, aşa cum o face Tismăneanu, pentru osul de ros primit de la Încrucişător, cu tatăl său? Sau doar unii trebuie înjuraţi?  

Poate ne explică Andrei Cornea acest episod din biografia tatălui său: "Cu zece ani înainte(în 1947, n.m.), Paul Cornea scrisese: “În coloanele “Dreptăţii”: ”subtilul domn Vladimir Streinu acumulează în câteva paragrafe ale unui recent articol intitulat “Panem et circenses”, mai multe gaje şi mai multe impertinenţe decât am fost obişnuiţi să citim chiar la dl. Profilo, în cele mai puţin inspirate producţii ale scrierii sale.” Urmează acuzele profesorului, pe care le sintetizăm: “Dl. Streinu polemizează de data asta cu Partidul Comunist Francez, dornic probabil să lichideze stânga franceză aşa cum - ştie toată lumea! - a isprăvit-o rapid pe cea românească.” Aţi citit bine, aşa scrie mentorul lui N. Manolescu: Streinu a insprăvit stânga românească! Şi mai zice Streinu, spre revolta proletară a lui Cornea: “afirmă că estetica propusă de comunişti este partizană (ceea ce duce la stil cazarmă, fabrică, propagandă etc.!) şi că prin această concepţie dispare orice deosebire între francezul comunist şi germanul hitlerist!” Aşa a scris Vl. Streinu, acesta era adevărul şi acesta este adevărul, dar Paul Cornea nu suportă asemnea opinii: “Afirmaţia din urmă, obrăznicie neîndrăznită până acum, pe câte ştim, nici măcar de organul P.N.Ţ., nu merită să fie discutată. Înseamnă să terfelim amintirea unei lupte care a stârnit admiraţia omenirii întregi, să azvârlim cu noroi în tot ce a fost mai pur şi mai demn de respect din faptele trecutului apropiat: efortul maselor populare, conduse de comunişti, pentru a se dezrobi de sub tirania cotropitorului nazist şi a-şi cuceri libertatea.” Repede-repede Vladimir Streinu va fi dat afară din învăţământ (era profesor la liceul Mihai Viteazul din Bucureşti).

Asta aşa, de control...