Mitul este cel al atotputerniciei jurnalistului, care schimbă, dacă interesul public o cere, până şi pe preşedintele SUA. Mi s-a acrit de "Afacerea Watwrgate", care n-a fost o investigaţie jurnalistică, ci o operaţie a serviciilor de informaţii americane, care vroiau să schimbe cu orice preţ un preşedinte paranoic, care punea în pericol America, prin modul în care guverna. În plus, mulţi vedeau în retragerea din Vietnam un soi de trădare.
Acum aflăm că directorul FBI din epocă apelase mai întâi la jurnaliştii de la New York Times, care, din motive cel puţin bizare, au renunţat să meargă pe fir, acolo unde dorea să-i ducă FBI. Au făcut-o cei de la Washington Post, ghidaţi de directorul adjunct de la FBI, lucru care dovedeşte existenţa unei conspiraţii împotriva lui Nixon. Bun: dar cine le-a ordonat celor doi să dea pe goarnă măgăriile lui Nixon? O fi tot ăla care a comandat asasinarea lui JFK?
PS: idioţii de la Ziare.com înţeleg doar că asta a fost culmea ghinionului pentru jurnaliştii de la NYTimes. Faptul că FBI era în spatele afacerii nu le spune nimic!
6 comentarii:
Cred ca faptele sunt mai nuantate, nu stiu in ce masura a fost "o operaţie a serviciilor de informaţii americane". Uneori, realitatea e mai mundana.
Mark Felt voia sa fie numit director imediat la moartea lui Hoover in 1972. Nu s-a intamplat tocmai pt ca Nixon voia un alt stil la conducerea FBI, din afara de statul in stat creat de Hoover.
L. Patrick Gray era director interimar si nu a suportat tensiunea de a musamaliza afacerera, nici nu putea controla serviciul ca Hoover. In cele din urma, chiar a fost inlocuit tocmai din pricina celor divulgate de directorul asiociat Felt.
Poate ca vanitatea unora e uneori mai eficienta decat conspiratiile. Pe Felt nu spiritul civic, ci nemultumirea profunda ca nu i s-a dat sefia FBI, care i se "cuvenea" dupa atatia ani de adjunct l-au determinat sa apeleze la Wash Post.
Iulian
Este foarte probabil ca în ecuaţia deciziei de a da drumul în presă informaţiei să fi intrat şi vanitatea, şi dorinţa de răzbunare ale celor doi capi ai FBI. Dar SUA erau în război, şi nu cred că risca cineva să lase ţara fără Preşedinte în atari circumstanţe, dacă nu era o miză importantă în joc.
Scandalul in presa a izbucnit imediat dupa incheierea acordurilor de la Paris. La celebra conferinta de presa imediat dupa semnarea acordurilor de pace, a aparut primul articol a lui Bernstein si Woodward si s-au psu primele intrabri catre presedinte.
Teama lui Felt si a multora era ca Nixon, reales cu vreo 69% (procent enorm atunci si acum), care tocmai semnase pacea, sa nu acumuleze si mai multa, prea multa, putere.
Iulian
Din câte ştiu eu, războiul din Vietnam a mai durat o vreme. Saigonul a căzut pe 29 aprilie 1975. ieşirea americanilor din Vietnam a durat doi ani, din 1973 până în 1975.
La sfarsitul lui 1972 au fost semnate niste acorduri de pace intre americani si vietnamezi la Paris. In prealabil, o mare ofensiva vietnameza in Sud a fost stoapata de bombardamente americane. Chiar in toamna lui 1972, in timpul campaniei electorale, a fost o saptamana de bombardamente americane cu B-52 asupra oraselor vietnameze de o ferocitate iesita din comun. Asta a slabit pe nord-vietnamezi,care au semnat la Paris. Acordurile prevedeau, intre altele, un proces de pace in Sud, urmate de alegeri libere, prin urmare incluzand (teoretic) posibilitatea preluarii pasnice de catre comunistii din sud a puterii.
Dupa caderea lui Nixon, s-au intamplat urmatoarele:
- Congresul SUA a votat stoparea finantarii prezentei americane si retragerea rezolutiei din "Golful Tonkin" din 1964.
- Presedintele sud-vietnamez Thieu a falsificat alegerile in mod grosolan, invalidand conditiile Pacii de la Paris.
- nord-vietnamezii au inceput pregatirile pentru o noua si masiva ofensiva.
In 1975, cand s-a declansat ofensiva, Sudul a fost ocupat. Americanii nu mai puteau interveni si au urmat scenele celebre cu retragerea de la ambasada si aruncarea elicopterelor peste bordul portavioanelor pentru a face loc la cat mai multi refugiati (colaborationisti ai americanilor).
Daca am fost prea lung, cer scuze.
Apreciez foarte mult blogul dvs. Felictiari!
PS cel putin la mine RSS-ul e nefunctional pt acest blog
Iulian
Povestea este spusa de NYT, care da drumul la o chestie dupa treizecisicinci de ani. Nu suna tocmai kosher, din punctul meu de vedere.
D.,
Trimiteți un comentariu