duminică, 8 ianuarie 2012

Modelul chinez şi prostul autohton

Prieteni, ştiu că poporul ăsta nu dă doi bani pe democraţie, pentru că nu-i înţelege rostul. E rezultatul lipsei de educaţie. Deşi sărăcia şi polarizarea socială ar fi trebuit să-l revolte, să-l oblige să ceară mai multă, nu mai puţină democraţie. Sigur, democraţia, aparent, nu-ţi aduce nimic în farfurie. Sau nu-ţi aduce imediat.

Că omul de rând se cam împiedică de democraţie(vezi şi numărul uriaş al imbecililor din Românica, imbecili ce cred că Parlamentul este cea mai coruptă instituţie, uitându-se în gura detractorilor lui, şi uitându-i pe adevăraţii corupţi) e firesc. Deşi deloc normal. Dar nu mi se pare firesc ca un intelectual, profesor universitar(fie el şi economist!), să gândească precum omul neinstruit. 

Ei bine, iată ce scrie Bogdan Glăvan, acum o prezenţă activă şi pe postul public de televiziune, alături de un al "libertarian", Păun, despre democraţie: "Pe de altă parte, critica lui Johnson trebuie să ne încurajeze să ne gândim și la o reformă a sistemului de guvernare. Nu cred că piața liberă are foarte multe șanse de succes (cu bănci mari sau mici) în contextul democrației nelimitate de astăzi."

Modelul chinez face prozeliţi? Sau pur şi simplu peştele de la cap se împute? Să crezi că democraţia este un obstacol în afirmarea pieţei libere e o tâmpenie cât casa. China şi Rusia sunt exemple de "democraţii limitate". I se par nişte culmi ale pieţei libere? Nu ştie ce spune. China şi Rusia sunt ţări în care statul intervine zdravăn şi brutal în piaţă, mai ales chinezii. Care au folosit şi folosesc protecţionismul pentru a-şi apăra interesele. Care folosesc banii publici pentru a stimula creşterea economică.

Problema este alta: niciodată pieţele n-au fost total libere în istorie. Întotdeauna au fost intervenţii în piaţă, şi intervenţiile au devenit mai numeroase şi mai drastice pe măsură ce au crescut complexitatea şi interdependenţa pieţelor. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să renunţăm la utopia pieţelor libere, să admitem deschis că a fost o utopie şi să găsim cel mai bun mix între piaţă şi stat. Altminteri o vom duce din deziluzie în deziluzie şi din criză în criză...
   

5 comentarii:

Anonim spunea...

Incredibil,dar asa este.Vamile probabil pentru asta au fost gindite.

ciprian teodorescu spunea...

subscriu cu ceea ce ati spus la inceput,ca nu prea intelegem rostul democratiei si ca tare needucati mai suntem.asta se vede in fiecare zi,in orice aciune am intreprinde.tot ce facem sau ce spunem trebuie noi sa rastalmacim,sa interpretam,tabloidizam totul.tocmai de aceea ne merge cum ne merge,la modul general vorbind.
in partea aceea cu fraza ingrosata,ei bine ,acel individ a scos pe gura ceva super mega ambiguu si trebuie sa te gandesti de omie de ori ce o fi vrut sa zica.fraza ar putea sa faca parte mai degraba din sfera filozofiei economice,decat din sfera practica.
aici intervine problema c smerenia,adica cu o cunoastere a lmitelor personale:eu,ca economist,oricate pile si relatii as avea la televiziuni,mi-ar fi mega rusine sa ies pe un post si sa spun asa ceva.si revin la primele fraze ale articolului de fata:nu intelegem ce-i cu noi in democratia asta.....

Fluieratorul spunea...

Modelul chinez este normal sa faca prozeliti, pentru ca este cel mai tentant... De aproape un deceniu face prozeliti si in State.

chien spunea...

Eroare, Glavan & Co. nu propun inlocuirea democratiei parlamentare cu un stat autoritar, ci inlocuirea ambelor cu dictatura neinfranata a pietelor. Si controlul parlamentar, si controlul guvernamental deranjeaza foarte tare pietele, asa ca idealul lor ar fi ca ambele sa dispara. Plus cea de-a treia posibila piedica in calea pietelor, adica rezistenta populatiei (sindicate, Occupy etc) la deposedarea ei progresiva de orice drept.

momixen spunea...

...urmaresc de ceva timp, cu maxim interes, "batalia" ideologica dintre dumneavoastra si Glavan&Co, si as vrea sa va felicit sincer pentru felul in care ganditi, structurat si argumentat, si nu pot decat sa sper ca exista mai multi oameni care sa gandeasca in felul acesta. In alta ordine de idei, D-l Glavan cu gasca lui de libertarieni promoveaza cea mai abjecta forma de totalitarism, dictatura banului, legea junglei, doar cel puternic supravietuieste, cel slab trebuie sa moara. Ce promoveaza ei este doar o forma de "selectie naturala dirijata" daca imi este permisa o licenta de genul acesta...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...