sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Asta o fi?





 Ni se tot profeţeşte o nouă revoluţie industrială. Povestea asta durează de decenii bune, cam din anii 70, de pe vremea circuitului integrat şi apoi a microprocesorului. Din curiozitate am intrat pe siteul revistei The Atlantic Monthly, unde sunt articole într-o veselie despre "următoarea revoluţie industrială". Ăsta este despre "eco-eficienţă" şi a apărut în 1998. Ăsta, scris în 1999 de Peter F. Drucker, este despre Revoluţia Informaţională.  Ăsta, scris de Lester C. Thurow, ne povesteşte care sunt noile reguli ale construirii bunăstării.  Până şi delocalizarea producţiei este văzută de un năuc drept "începutul celei de-a Treia Revoluţii Industriale".  Cum s-ar zice, au dat revoluţie la tot satu' global.


Acum vine un nene şi ne profeţeşte Următoarea Revoluţie Industrială.  Dacă am înţeles eu bine, ideea e următoarea: acum toate procesele industriale folosite de marile corporaţii industriale s-au democratizat, sunt la îndemâna tuturor. Ele plus creativitatea indivizilor şi a colectivităţilor vor fi motorul viitoarei creşteri economice.


"Transformative change happens when industries democratize, when they’re ripped from the sole domain of companies, governments, and other institutions and handed over to regular folks. The Internet democratized publishing, broadcasting, and communications, and the consequence was a massive increase in the range of both participation and participants in everything digital — the long tail of bits. Now the same is happening to manufacturing — the long tail of things.


The tools of factory production, from electronics assembly to 3-D printing, are now available to individuals, in batches as small as a single unit. Anybody with an idea and a little expertise can set assembly lines in China into motion with nothing more than some keystrokes on their laptop. A few days later, a prototype will be at their door, and once it all checks out, they can push a few more buttons and be in full production, making hundreds, thousands, or more. They can become a virtual micro-factory, able to design and sell goods without any infrastructure or even inventory; products can be assembled and drop-shipped by contractors who serve hundreds of such customers simultaneously."


Cu alte cuvinte, bricolajul salvează economia. S-o vedem şi p'asta! Oricum pe noi nu ne atinge. N-avem garaje! Nici măcar parcări nu avem. O ratăm şi p-asta, mama ei de Revoluţie!


UPDATE: nu orice zboară se mănâncă, şi nu orice evoluţie e o revoluţie. Asta sigur nu e! Da, poate că nişte indivizi au bani şi-şi pot monta în grajd un CNC. Poate au şi ce prelucra la el. Dar e o uriaşă bătaie de cap, şi poate că tembelii care visează cai verzi pe pereţi or învăţa ceva din aventurile firmei Boeing, care are în braţe un coşmar, numit B 787 Dreamliner. Fabricat fix după principiile expuse în articol peste tot în lume, programul de fabricaţie e în urmă cu vreo trei ani, iar singura salvare a firmei o constituie faptul că ăia de la Airbus au liniile de fabricaţie ocupate, şi nu le pot fura clienţii.


A, că anumite lucruri se pot fabrica şi aşa, pentru nişe foarte înguste de piaţă, nimeni nu neagă. Dar pentru Dumnezeu: e vorba de a fabrica pentru vreo şase miliarde de oameni. Şi nu poţi satisface cererea asta în beci, garaj sau budă. Să păstrăm proporţiile!   

8 comentarii:

Anonim spunea...

Hai ca-i buna asta, apologia muncii pe vapor! Daca percepem capitalismul ca pe o iluzie de ce ne-ar deranja de pilda iluzia sticurilor de firma, de 32 GB, cu etichete, holograme, certificate si tot tacamul, care n-au de fapt mai mult de 1 GB? Si asa, in mod curent nu folosim mai mult de 1GB. Pai nu-i asta revolutie?!

Anonim spunea...

Din câte ţinem minte, între 1920 şi aproximativ 1980 industria de kit-cars era foarte dezvoltată în Marea Britanie, Germania şi Italia: zeci de carosieri, capabili să modifice practic orice maşină de serie, zeci de mici firme care proiectau şasiuri şi suspensii, modificau motoare de serie, asamblau la comandă în serie mică. Abarth, OSCA, Cisitalia, Touring, Lotus, AC Cars, Morgan, TVR, Bristol, Wiesmann, Rometsch, Oettinger/OKRASA, până şi Aston Martin, care a fost un producător manufacturier decenii întregi. Lotus a început ca mic atelier şi s-a transformat în corporaţie tot sub conducerea fondatorului său.

Odată cu adoptarea normelor Euro au lăsat-o mai moale, costurile de omologare ar fi fost uriaşe. De asta micii carosieri privaţi au dat faliment pe capete între 1975 şi 1995.

Uite că delocalizarea producţiei (îmbinată cu faptul că omul european şi american modern are bani de cheltuială şi de "jucării", în timp ce taică-său ori bunicu-său pe vremea Războiului Rece nu aveau, îşi drămuiau fiecare leu sau cent) le aruncă un furtun de oxigen.

Iar marele şi grasul nostru inginer în ciuda carierei sale sub Împuşcatu' Dezgropat se preface a nu înţelege oportunităţile care se ridică. La fel cum nea Călin maestrul guvernării liberale cu iz socialist la noi se prefăcea a nu înţelege ce tâmpenie face cu propaganda lui împotriva automobiliştilor şi tuningului auto. Aşa cum n-a înţeles că industria armamentului uşor de la noi a avut o mare şansă pe care şi-a ratat-o, fiindcă proasta calitate a PSLului şi AKului nostru i-a alungat pe vânătorii de pe partea ailaltă a Oceanului, iar la noi n-au vrut să le omologheze. Cehii, ruşii şi ungurii n-au avut atâtea scrupule, de asta IJ şi CZ/Brno fac producţie şi bani în timp ce noi facem un cuvânt 4 litere care începe cu L :)))

Andrei Gheorghe spunea...

Anonim, nu am priceput care este supararea: dupa stirea mea, romania nu este o tara a carosierierilor si nici cu foarte multi oameni care sa isi permita astfel de nazbatii.

Recunosc, nu lucrez in domeniu (nici macar in mod conex). Asa ca: fii bun si explica-mi mai pe indelete care este oportunitatea pentru noi.

Anonim spunea...

În fiecare lună martie la Romexpo şi de vreo 2-3 ori pe sezonul de vară poţi să vezi cu ochii tăi ce fac atelierele noastre... deşi domnu' RAR se cam oftică atunci când vede modificări majore la design, astfel încât majoritatea clienţilor se mulţumesc cu modificări mecanice.

Dacă mai puneai mâna din când în când pe carte, ai fi văzut şi că în Italia anilor '50 (sau, Doamne fereşte, în Germania anilor 1945-1955) erau şi mai puţini oameni care să îşi permită astfel de năzbâtii. Dar le EXPORTAU, pe bani serioşi. Adică dolari, că până prin 1971 restul monedelor nu valorau mare brânză. Erau de 10 ori mai mulţi deţinători de Porsche 356 în SUA decât în Germania, la fel cum aveai mult mai multe şanse să vezi un TVR pe o şosea din California decât în Regatul coanei Elisabeta. Şi nici prin Germania de Vest nu rulau prea multe Broscuţe cu motor OKRASA, mai degrabă puteai întâlni una la Baja 1000.

Problema stă în faptul că întotdeauna de-a lungul istoriei tehnologia s-a vândut la început "vârfurilor", ca şi produsul de serie mică, abia după ce economia a prins avânt s-a mai democratizat accesul la ele. Politica lui Motocicleanu-Loganistul (şi probabil în viitorul apropiat a bunului său prieten Victoraş Progresivul) s-a învârtit tot timpul în jurul ideii "să dăm Dacia 1310 modernă zisă şi Logan la tot cartierul, însoţită de mâncare proastă şi costume ieftine din supermarket şi". Accizele între 15% şi 100% pe diverse categorii de bunuri nu le-a introdus nici Năstase, nici Ciorbea, nici Văcăroiu, nici Radu Vasile, le-a introdus nimeni altul decât Călin Popescu Măgăriceanu. Autoproclamatul partizan al economiei libere de piaţă.

Anonim spunea...

Aşa, ca un prim exemplu:

Fiat 600 - micul gândac pentru o ţară sărăcită de război: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/83/Fiat600.jpg

...şi ce s-a întâmplat cu el după ce a trecut pe la un oarecare tuner şi carosier: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a1/Fiat_Abarth-rear.jpg ...adică Abarth. Abarth 1000TC. Acum 50 de ani.

În timpul ăsta populaţia noastră conservatoare şi comunist-nostalgică se închină la corporaţii şi la produsele de masă (plastică?) mai ceva ca la Dumnezeu şi plânge după restricţii, interdicţii, impozite (punitive) umflate, amenzi rutiere şi alte pedepse, şi crede sincer că oricine are vreo legătură cu tuningul este Dracul în persoană. Un drac tuns zero cu şapca pusă invers şi lanţul la gât :D :))

Anonim spunea...

Apropo de mici firme private contra industriei de Stat pe care o plâng cu lacrimi de crocodil toate lighioanele de stânga:

http://economie.hotnews.ro/stiri-auto-8015614-companie-care-asambla-masini-aro-cehia-discuta-partener-din-orientul-mijlociu-pentru-readuce-piata-marca-4x4.htm

Citat: "AMC a cumparat de la Campulung masini Aro fara motor si cutie de viteza, iar pe o mica linie de asamblare la sediul nostru am pus pe masini motoarele Andoria, dar si cutiile de viteze Eaton. A trebuit sa punem si sisteme de racire noi, am schimbat si componente de la sistemul de franare si am facut multe imbunatatiri si la interior unde am schimbat spre exemplu insertiile usilor (...) Va dati seama ca nu au ramas multe componente din Aro-ul original: caroseria, axurile, sasiul si directia"

Cam complicat, nu?... :D

Constantin Gheorghe spunea...

Ultimului anonim: înţeleg că eşti un dobitoc de dreapta. În această calitate îţi reamintesc că statul a creat ARO, şi privatul a băgat fabrica în faliment. Deci 1-0 pentru stat! Doi: eşti sigur că ai înţeles ce-ai citit, dacă ai citit, prin articolele alea? Nu de altceva, dar v-aţi lipit toţi de exemplul cu industria auto. Mai cu vreo două decenii în urmă era entuziasm mare cu toyotismul, care lua locul fordismului(sau taylorismului, dacă ştii despre ce vorbesc) şi cu un concept "revoluţionar": just in time! Între timp au lăsat-o mai uşor cu just in time-ul, din motive evidente: distanţele prea lungi între furnizori şi uzinele de asamblare făceau conceptul inoperant, aşa că tot străvechiul depozit de piese să trăiască. Ca să închei: oricine profeţeşte "revoluţii" dia astea, să nu uite o regulă de bază: ORICE soluţie naşte noi probleme! Pa, şi să auzim de noi şi noi revoluţii industriale!

Anonim spunea...

1.Ultimul anonim e acelaşi anonim cu comentariile nr. 2, 4, 5 şi prezentul, ceea ce ar fi trebuit să fie evident după IP.

2. Statul a făcut ARO şi tot Statul, prin directorii p--ii din anii 1990-1996, l-a băgat în faliment. Dar e mai greu de înţeles asta pentru cei doi maeştri ai stângii de la noi, nenea Nelu Rânjitul şi nenea Nicu Văcăroiu, care au ţinut cu ghearele şi cu dinţii de monopolurile de Stat, şi încă şi mia greu de înţeles pentru liberalul Motocicleanu. Care se credea partizan al pieţei libere în teorie, dar de când s-a dat cu PSDul prin 2006 s-a contaminat şi au început să-i vină idei ciudate, începând cu accizele epocii 2006-2009, cu taxele de primă înmatriculare şi cu propaganda pe care o făcea pentru "corporaţii şi investiţiile lor, angajament cu carte de muncă, apartament pe credit şi Logan în leasing". Probabil începuse să creadă că el face inginerie socială, la fel ca Răposatul Împuşcat.