duminică, 7 noiembrie 2010

Diferenţa de valoare



Am tăcut în legătură cu Adrian Păunescu. Moartea lui m-a afectat, ca pe mulţi români. Am fost şi eu fan "Cenaclul Flacăra". Am participat la celebrul spectacol din noaptea de Paşti a anului 1976, parcă. M-am despărţit de cenaclu din două motive: prea mult cult al personalităţilor( ceauşescu plus Păunescu!) şi căderea în manierism, repetarea, dar şi schimbarea de generaţii în rândul membrilor Cenaclului.


Să fim bine înţeleşi! NU m-a luat nimeni cu arcanul de pe stradă, să mă ducă la Cenaclu! NU m-a ţinut nimeni cu forţa acolo şi am plecat când am vrut eu. E treaba mea ce simt şi cred despre acele vremuri, despre Păunescu, despre ceauşism, "dizidenţă", "rezistenţă prin cultură" şi alte laşităţi individuale şi colective. Păunescu măcar a făcut ceva. Sunt batalioane de indivizi care au trăit ca şi el, în ceauşism, care au fost membri de partid, care au făcut ce zicea partidul, care n-au mişcat, atunci, ca şi acum, un deget pentru nimeni, dar care acum sunt mari anti-comunişti şi fac clăbuci  la gură  înjurându-l pe Păunescu. Bă, ăla e mort pe catafalc, nu vă poate răspunde, curajoşilor! Voi sunteţi morţii-vii ai unei naţiuni demne de filmele cu proşti! 


Nu scriam astea, dacă nu-l vedeam pe postul public de televiziune, pe la prânz, când tocmai ce-l scoteau pe Adrian Păunescu din biserică, pe Andrei Cornea, care-l înjura cum îi venea la gură, arogant, sfidător şi dispreţuitor. Şi mă gândeam că dacă nu-i conferă băsescu o tinichea care are în dotare şi o companie de onoare, atunci când va da colţul nu va avea cine să-i stea lângă catafalc lui Andrei Cornea. Pentru Păunescu s-au strâns, de bună-voie, câteva zeci de mii de oameni. Asta e diferenţa de valoare între cei doi. Şi nimic n-o poate schimba! Nici măcar jegul moral al madamei Rodica Culcer(asta e, viaţa ca o cacofonie!).  

4 comentarii:

Anonim spunea...

Conasule Andrei Cornea, asta, cine e? O fi o conopida, o palamida...

Anonim spunea...

Sa nu uitam,
De cand Rodica Culcer este la TVR, poetul A. Paunescu n-a mai fost invitat. Am auzit-o pe ea, dar am pierdut idei si sugestii dela un geniu. Dar, sa nu uitam pe cine a servit ea.

Fluieratorul spunea...

Greu de pastrat omenia cind vine vorba de morti, e usor sa-i injuram, canu se pot apara. Eu cred ca Andrei Cornea si Adrian Paunescu nu se pot compara, dupa nici un criteriu, pentru ca nu joaca in aceeasi liga. Nu amfost fan Cenaclu, si nici n-am vreo coarda speciala pentru poezie, dar pot sa spun ca am o admiratie speciala pentru Adrian Paunescu, pentru ca a stiut sa scoata talentele in fata, si pentru ca si-a ales cu grija cuvintele in poezii. Un om talentat, generos cu cei din jurul sau, cam prea vehement pentru gustul meu, si patetic citeodata, cred ca si- a camalesf gresit taberele de- a lungul vietii. E discutabil, desigur, dacaeu mi-am facut alegerile binesau nu, asa ca ma abtin de la a-i da cu pietre in sicriu. Din pacate, eu sint un anonim a carui opinie si atitudine ramin intr-un spatiu foarte restrind, intimp ce altii scot in spatiul public cu totul altceva, jignindu-ma. Puteau avea decenta sa taca, sau sa se arate rezervati. Nu sint singurii. La moartea lui Silviu Brucan s-a rupt Tismaneanu in figuri cu niste articole absolut oribile, pe post de discurs funebru, si l-a bestelit pe Brucan la modul cel mai utrit, polemizind grosolan cu unom care nu se mai putea apara. Stim cu totii cine e Tismaneanu, mare om, mare caracter (la oficial), de la Andrei Cornea maasteptam la altceva.

Anonim spunea...

Ce s-a intamplat la spectacolul acela din noaptea de Pasti? De ce il numiti celebru? Eu nu stiu decat cum arata cenaclul in anii '80, si ma interesa cum era in anii de inceput.