vineri, 26 noiembrie 2010

Visul libertarian, în viziunea EvZ





Ce înţelege un dobitoc de la EvZ despre noua lege a Parteneriatului Public-Privat, care este o justificare legală pentru jaful generalizat al banului public? Uite, asta: "Astfel, orice drum, parc sau chiar cimitir va fi administrat de o firmă, aceasta urmând să finanţeze cheltuielile legate de amenajarea şi întreţinerea drumului. După, privatul va percepe o taxă de întreţinere celor care vor trece sau vor folosi zona administrată de ei, pentru ca aceştia să-şi poată recupera investiţia."


Bogdan Glăvan juisează de plăcere citind asta! I se împlineşte un vis de libertarian! Doar că ar fi o demenţă, dacă lucrurile ar sta aşa!  Parcurile sunt locuri publice, prin excelenţă, la fel şi cimitirele. Acum sunt întreţinute, în cea mai mare parte, de firme private, şi uneori de firme ale Primăriilor.  Evident, din bani publici.


Şi ce vrem să facem? Să dăm cuiva parcul, ăla să investească în întereţinerea lui, şi să pună taxă la intrare? Sau, cum acelaşi Glăvan propunea(dacă spun că-i bou, se supără!) dotarea băncilor cu ţepuşe! Bagi banu', se retrag ţepuşele, te aşezi, stai cu ochii pe ceas: dacă expiră timpul, te alegi cu ceva găuri suplimentare în cur!  Relaxare, neamule! 


Problema e cu strada. Ce facem, ne întoarcem în feudalism, cu bariere la fiece colţ de stradă? În secolul 21? Cu libertatea de mişcare? Noi vrem în Schengen, dar îngrădim circulaţia de la o casă la alta? Suntem nebuni? Numai faptul că sunt  indivizi care gândesc aşa, şi e grav. Dovedeşte în ce hal de imbecilitate a ajuns o naţiune, care nu mai găseşte soluţii pentru probleme care pentru orice altă naţiune civilizată nu există. Cei care au bani, n-au decât să investească în parcuri şi şosele, şi dacă există oameni care vor să plătească pentru "exclusivitate", pentru a nu se amesteca printre plebei, treaba lor. Pentru taxele şi impozitele pe care le plătim, merităm şi un parc public, şi un drum public. 


E un semn de primitivism să nu poţi înţelege noţiunea de "bun public." Ideea că totul trebuie să aibă un proprietar anume, imposibilitatea de a accepta că în lumea asta sunt şi lucruri pe care trebuie să le împarţi cu alţii, dacă vrei să te bucuri de ele, mi se pare o infirmitate, un semn de nebunie, până la urmă. Şi dacă înţelegeţi asta, înţelegeţi de ce România este cea mai mizerabilă ţară europeană, de ce spaţiile publice, începând cu budele, trenurile, mijloacele de transport în comun, ghenele de gunoi, şi terminând cu parcurile, pieţele, stadioanele, arată în halul în care arată. Gândire primitivă, ţară pe măsură.

Un comentariu:

Karakas spunea...

Atunci cind criticam capitalismul trebuie mers un pas mai departe de a comenta efecte vizibile. Cauzele sunt intodeauna mai profunde si mai complexe. Una din subiectele adiacente ce merita atentie, este cel al unei schimbari majore in modul in care oamenii privesc modul in care se face dezvoltarea. Asteptarile sunt foarte mari, incepind inca din copilarie. Parintii au mari asteptari de la copii lor, generind o cultura totalitara, in care competitia devine acerba de la virste fragede.

Pe de alta parte exista tentatia mistificarii succesului, astfel incit ajungem sa inchidem ochii atunci cind capitalistii ne duc de nas. Preferam sa ii idolarizam, sa facem filme despre ei, sa scriem carti, sa ne rugam sa ajungem ca si ei. La rindul lor, acesti noi idoli traiesc intr-o lume in care, daca greselile le sunt iertate de societate, uita ca doar recunoscind greselile, ai cu adevarat putere.

Natura umana: cum o depasim? Probabil nu prin continuare unei curse a sobolanilor (rat-race), ci prin recunoasterea faptului ca avem nevoie de aspiratii umane mai inalte decit cultul consumerismului si al bogatiei. Raise the bar! Ridica stacheta, asta este solutia pentru societate.

Va recomand daca doriti sa plonjati mai adinc in subiect, "The Power Of Failure", de WILLIAM D. COHAN:

http://opinionator.blogs.nytimes.com/2010/11/26/the-power-of-failure/?hp