miercuri, 10 noiembrie 2010

Hai să ne căcăm pe noi!



De ceva vreme se desfăşoară cu avânt comedia "negocierilor tripartite" pentru stabilirea valorii salariului minim pe economie, cu tot ce înseamnă asta. Inclusiv în ceea ce priveşte grila de salarizare din Legea care-i priveşte pe bugetari. Doar că totul este de ochii proştilor. Guvernul s-a angajat deja în faţa FMI să nu mărească salariul minim cu mai mult decât inflaţia din 2009 şi 2010. 


Atunci, de ce toată frăsuiala? De ce se agită toţi, fac clăbuci la gură în tocşouri, se înjură unii pe alţii? Doar pentru a demonstra că e "democraţie"? Decât o astfel de democraţie, mai bine lipsă! 


Sigur, boii din sistemul privat îşi freacă mâinile de bucurie că guvernul le face o favoare. Dar se bucură degeaba. Bruma de forţă de muncă autohtonă cât de cât calificată o să dispară, pentru că economia occidentală îşi revine, şi angajează. Iar cu oameni luaţi de pe stradă, fără calificare, dar ieftini, şi în pregătirea cărora nu vor să investească, afacerile lor nu pot avea decât o direcţie: spre faliment.


Nu cred că există o ţară în UE care să-şi bată joc de capitalul uman ca România. Nimeni nu vrea să înţeleagă că fără oameni nimic nu are valoare, că de calificarea şi de fidelitatea angajaţilor depinde succesul afacerii. Poţi să fii geniul geniilor în afaceri, dacă nu ai o echipă în spate nu faci nimic. Şi nu doar cu sloganuri cretine o poţi motiva. Oamenii au nevoie de o viaţă demnă, pentru a fi performanţi. Umilindu-i cu salarii de mizerie,  amintindu-le mereu că-ţi faci o pomană cu ei, dându-le un loc de muncă, nu vei avea niciodată angajaţi dedicaţi muncii lor. Şi mai grav este că statul, care ar trebui să dea un exemplu de bună-conduită faţă de angajaţi, a ajuns să dea tonul relelor tratamente faţă de ei: umilinţe, bunul-plac al şefilor politici, condiţii mizerabile de lucru, salarii reduse arbitrar, incertitudinea carierei. 


Şi noi vrem să performăm, în condiţiile astea? Să avem angajaţi creatori, implicaţi, cărora să le pese? Haida-de!  

3 comentarii:

Cosmin spunea...

Atat timp cat mediul de afaceri autohton (daca se poate numi asa) este cuplat intr-o proportie semnificativa, fie la contracte cu statul, fie functioneaza monopolist (tot datorita conditiilor impuse de un stat aflat in disolutie), competenta profesionala a angajatilor are un rol diminuat raportat la capacitatea angajatorului de a face rost de contracte.
Una din cauzele pentru care multi oameni sunt reticenti la a deveni antreprenori, nu este dificultatea finantarii ci certitudinea ca fara sprijin "politic" esti condamnat. Exceptiile sunt in multinationale (pe pozitiile care necesita competente specifice) si in putinele firme romanesti care nu depind esential de consumul intern.
Capacitatea milioanelor de romani care au emigrat, de a performa la nivelul cerut in societatile dezvoltate imi spune ca mediul romanesc este toxic pentru afaceristi/profesionisti onesti. Structura mentala si personalitatea nu se modifica semnificativ dupa 20 de ani, deci mediul social nu a reusit sa distruga potentialul ci doar sa il "anestezieze". Atat cat am retinut eu din istoria Romaniei, de fiecare daca cand conditiile au fost favorabile, progresul inregistrat a fost exploziv. Poate si din acest motiv am reusit sa supravietuim contrar "casandrelor" care ne tot prevedeau "extinctia".

Constantin Gheorghe spunea...

Cosmin, ai perfectă dreptate! În ceea ce priveşte economia, mediul este într-adevăr toxic, pentru că nimeni nu înţelege cu adevărat ce înseamnă "libertatea de a întreprinde". Condiţiile de intrare pe piaţă ar trebui să fie minime, mai ales pentru firmele mici şi foarte mici. Sigur, nu poţi lăsa mamuţii din imobiliare sau comerţ să zburde cum vor ei. Sunt multe lucruri care trebuie reglementate, şi nu sunt, şi alte suprareglementate, deşi nu e nevoie. Dar pentru a face ordine este nevoie de o viziune. Guvernanţii de acum n-au nicio viziune, ci doar interese egoiste. Poate că ar trebui să "externalizăm" gestionarea politică a României. Altminteri nu avem şanse să ieşim din căcat!

geomarz spunea...

Poate am mai scris si aici, dar nu-mi amintesc. O prietena lucreaya de mai bine de un an in Franta. S-a interesat acolo de cresa. Da, ati auyit bine, de c r e s a. Are un nepot care ar putea merge la cresa. Acolo, o bona, sa-i spunem, ingrijesta 4 (patru) copii... Va imaginati cite locuri de munca sint numai in acest domeniu ? Şi citelocuri de munca s-ar putea crea in ROmania daca s-ar respecta aceasta proportie ?
Ca sa nu mai voerbim de cum este ca o femeie sa ingrijeasca 4 copii si nu 24 ?
Cam asta e cu locurile de munca si cu redresarea economica...