miercuri, 3 noiembrie 2010

Nu doar românii au memoria scurtă



Republicanii americani, ajutaţi copios de mişcarea Tea Party, au câştigat alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial, şi au majoritatea în Camera Reprezentanţilor. Chiar nu mă interesează consecinţele acestei schimbări, pe care mulţi o judecă drept un imbold dat lui Obama, pentru a reveni la o politică "de centru", precum Clinton. Doar că nu are unde se întoarce, pentru că în primii doi ani de mandat n-a fost la stânga, a fost deja la centru.


Poate să se mute mai la dreapta, dar nici asta nu contează, pentru că, în fond, care dracu' e diferenţa(pe bune, în realitatea deciziilor politice) dintre democraţi şi republicani? Atunci când banii care permit alegerea lor vin de la aceeaşi băieţi din lumea marii finanţe şi a complexului militar-industrial(nu publica acum vreo două zile un năuc în Washington Times o "reţetă" de  scoatere a SUA din criză, printr-un război împotriva Iranului?), cum credeţi că vor vota ei în Parlament: cu gândul la tembelii din Tea Party sau la amărâţii care dorm în maşini sau corturi, în faţa fostelor lor case, de unde au fost evacuaţi de bănci, sau la băncile care le iau casele? Bănci care acum se scaldă în bani publici, şi pun de cea mai mare distribuţie de bonusuri din istorie, peste 160 de miliarde de dolari! Despre ce vorbim?


Da, Obama a salvat, în ăştia doi ani, capitalismul american, în toată monstruozitatea sa, fără să facă nimic pentru amărâţii care şi-au pus speranţa în el. Şi vin tot felul de imbecili din Românica şi exultă de fericire, că socialismul american n-a ţinut decât doi ani! Care socialism, cretinilor? 


Cei care i-au votat pe republicani, şi mai ales pe trepanaţii din Tea Party, au memoria scurtă, ca şi românii, de vreme ce-i votează pe cei de la care li se trage. Numai proştii puteau crede că în doi ani se putea schimba din temelii o economie care de mai bine de patru decenii îşi pierde locurile de muncă din producţia de bunuri industriale şi de consum. Obama, dacă se ocupa mai puţin să salveze capitalismul, şi mai mult să salveze America şi pe americani, poate n-ar fi fost pus acum la colţ. Dar şi-o merită!


Doar că americanii sunt abia la începutul suferinţelor. Deşi s-au pompat mii de miliarde în stimularea economiei americane, aceasta refuză să decoleze, şi şi-a pierdut capacitatea de a genera noi locuri de muncă. Iar asta va continua, republicanii nu vor face decât să agraveze lucrurile, obsedaţi fiind de o singură măsură: reducerea taxelor pentru cei bogaţi.


De ce ar avea nevoie americanii? Nu de bani daţi băncilor, pentru a-şi lua bancherii bonusuri astronomice. Nu, de un mare proiect naţional, de genul omului pe lună. Dar nu neapărat unul cu acelaşi obiectiv. Ar avea ce face: infrastructurile lor sunt la fel de proaste ca ale noastre. Doar lungimea lor e mai mare, mult mai mare! Sistemul educaţiei publice, la fel, e într-o stare mizerabilă. Nu mai au capacitatea de a inova. iPad nu este totuna cu tranzistorul şi circuitul integrat, care au dus la supremaţia americană în societatea informaţională. Nu cu Facebook vor restaura americanii supremaţia lor industrială!

Ce-i grav este faptul că acum nu mai au o sulă în coaste, ca în anii 50-60, când erau în concurenţă tehnologică aprigă cu URSS. China nu este aşa ceva, şi nici nu-şi propune, încă, la fel şi Uniunea Europeană. Americanilor le lipseşte o miză, o sfidare, ceva să-i mobilizeze, un ideal. Ca şi nouă, de altfel, păstrând proporţiile.

Ce nu au înţeles americanii care au votat iarăşi cu republicanii, după opt ani de aventuri cu Dubaya, este că ei nu de stat mai mic au nevoie, ci de un stat. Adică de un sistem de gestiune colectivă a riscurilor. Văd că singuri nu se pot descurca, văd că nu pot supravieţui fără ajutorul statului, şi ei votează pentru şi mai puţin ajutor, şi mai multe riscuri asumate individual, deşi nici pe acelea actuale nu le pot evita. 

Când nu ai memorie socială, totul este posibil. Inclusiv să-ţi aduci călăul la putere... 





  

7 comentarii:

Karakas spunea...

Venirea republicanilor la putere va spori impredictibilitatea acestei ordini, si va diminua capacitatea economica a SUA in continuare:

http://www.nytimes.com/2010/11/04/business/global/04global.html?ref=global-home

Singura masura de sociala a lui Obama a fost Health Bill. In rest, multa sovaire, si prea mult accept pe cautarea compromisului cu dreapta. SUA au nevoie de al treilea partid, mai la stinga.

Lucian Sarbu spunea...

America pare să semene din ce în ce mai mult cu Imperiul Roman. Şi-a atins limitele logice ale expansiunii permise de ideologia sa.

Imperiul Roman, când mai avea nevoie de resurse, o mai punea de-un război, până când a ajuns să cucerească toată lumea cunoscută. În clipa aia a sucombat pentru că logica lui de existenţă era una militaristă. Cucerire > colonizare > spoliere > recrutat legiuni noi > cuceriri noi, şi tot aşa. La un moment dat imperiul nu a avut ce să mai cucerească şi aparatul militar enorm s-a întors împotriva imperiului. Când legiunile, din lipsă de activitate, au început să schimbe împăraţii ca pe şosete, imperiul s-a prăbuşit.

Situaţia pare să se repete în America. Temelia Americii este ecomomia de piaţă. Economia de piaţă nu respectă decât o logică, a profitului. Ca să fie profitabilă mereu, economia trebuie să fie mereu în expansiune. Pentru asta trebuie să acapareze noi şi noi pieţe. În secolul XIX America s-a dezvoltat prin extinderea pieţei interne. În secolul XX America a ieşit "în lume", profitând şi de neînţelegerile dintre puterile europene, iar în ultimii 30 de ani a integrat în logica economiei profitului chiar şi cele mai îndepărtate şi retrograde colţuri din Asia: China, India, Indonezia. Problema care se pune acum este: ce pieţe ar mai putea cuceri America pentru a ieşi din rahatul prezent? Există studii care arată clar că toate recesiunile, din 1970 încoace, deşi tehnic s-au sfârşit prin reluarea creşterii economice, practic au dus la o pierdere constantă de locuri de muncă. Întotdeauna însă s-a găsit piaţa salvatoare. Căderea comunismului. Globalizarea. Integrarea "în câmpul muncii" a ţăranilor chinezi. Bula imobiliară mondială. Mereu s-a găsit debuşeul care, în cele din urmă, aducea mai mulţi $$$ pentru corporaţiile americane şi, implicit, pentru americanul de rând. Toate aceste soluţii s-au cam terminat. Corporaţiile fac profit şi acum, dar nu suficient ca să-l mai împartă cu oamenii. Suntem într-o fundătură a istoriei. Corporaţiile nu pot renunţa la profit de dragul oamenilor, pentru că ăsta e socialism, şi nu asta a vrut Reagan. Pe de altă parte oamenii o duc prost: şomajul recunoscut e pe la 10% dar nimeni nu are habar câţi "99-ers" (ieşiţi din şomaj după 99 de săptămâni) există. Gurile rele vorbesc de şomaj real pe la 15-20%. Singura soluţie paşnică de ieşire din fundătură ar fi introducerea Africii în circuitul economic mondial, dar aşa ceva e de domeniul fantasticului: Africa e încă tribală. Din Africa se exploatează ceva materii prime, dar Africa nu există în zona producţiei şi a consumului. Pur şi simplu America nu mai are pieţe pe care să le cucerească, pe care să-şi impună ideologia, pe care să-şi continue expansiunea, şi asta e, de fapt, problema cea mare a oricărei viitoare administraţii, nu doar a lui Obama. Şi cum capitalism fără expansiune nu poate exista, ne aşteaptă o perioadă interesantă. Şi tulbure.

Lucian Sarbu spunea...

America pare să semene din ce în ce mai mult cu Imperiul Roman. Şi-a atins limitele logice ale expansiunii permise de ideologia sa.

Imperiul Roman, când mai avea nevoie de resurse, o mai punea de-un război, până când a ajuns să cucerească toată lumea cunoscută. În clipa aia a sucombat pentru că logica lui de existenţă era una militaristă. Cucerire > colonizare > spoliere > recrutat legiuni noi > cuceriri noi, şi tot aşa. La un moment dat imperiul nu a avut ce să mai cucerească şi aparatul militar enorm s-a întors împotriva imperiului. Când legiunile, din lipsă de activitate, au început să schimbe împăraţii ca pe şosete, imperiul s-a prăbuşit.

Situaţia pare să se repete în America. Temelia Americii este ecomomia de piaţă. Economia de piaţă nu respectă decât o logică, a profitului. Ca să fie profitabilă mereu, economia trebuie să fie mereu în expansiune. Pentru asta trebuie să acapareze noi şi noi pieţe. În secolul XIX America s-a dezvoltat prin extinderea pieţei interne. În secolul XX America a ieşit "în lume", profitând şi de neînţelegerile dintre puterile europene, iar în ultimii 30 de ani a integrat în logica economiei profitului chiar şi cele mai îndepărtate şi retrograde colţuri din Asia: China, India, Indonezia. Problema care se pune acum este: ce pieţe ar mai putea cuceri America pentru a ieşi din rahatul prezent? Există studii care arată clar că toate recesiunile, din 1970 încoace, deşi tehnic s-au sfârşit prin reluarea creşterii economice, practic au dus la o pierdere constantă de locuri de muncă. Întotdeauna însă s-a găsit piaţa salvatoare. Căderea comunismului. Globalizarea. Integrarea "în câmpul muncii" a ţăranilor chinezi. Bula imobiliară mondială. Mereu s-a găsit debuşeul care, în cele din urmă, aducea mai mulţi $$$ pentru corporaţiile americane şi, implicit, pentru americanul de rând. Toate aceste soluţii s-au cam terminat. Corporaţiile fac profit şi acum, dar nu suficient ca să-l mai împartă cu oamenii. Suntem într-o fundătură a istoriei. Corporaţiile nu pot renunţa la profit de dragul oamenilor, pentru că ăsta e socialism, şi nu asta a vrut Reagan. Pe de altă parte oamenii o duc prost: şomajul recunoscut e pe la 10% dar nimeni nu are habar câţi "99-ers" (ieşiţi din şomaj după 99 de săptămâni) există. Gurile rele vorbesc de şomaj real pe la 15-20%. Singura soluţie paşnică de ieşire din fundătură ar fi introducerea Africii în circuitul economic mondial, dar aşa ceva e de domeniul fantasticului: Africa e încă tribală. Din Africa se exploatează ceva materii prime, dar Africa nu există în zona producţiei şi a consumului. Pur şi simplu America nu mai are pieţe pe care să le cucerească, pe care să-şi impună ideologia, pe care să-şi continue expansiunea, şi asta e, de fapt, problema cea mare a oricărei viitoare administraţii, nu doar a lui Obama. Şi cum capitalism fără expansiune nu poate exista, ne aşteaptă o perioadă interesantă. Şi tulbure.

Lucian Sarbu spunea...

America pare să semene din ce în ce mai mult cu Imperiul Roman. Şi-a atins limitele logice ale expansiunii permise de ideologia sa.

Imperiul Roman, când mai avea nevoie de resurse, o mai punea de-un război, până când a ajuns să cucerească toată lumea cunoscută. În clipa aia a sucombat pentru că logica lui de existenţă era una militaristă. Cucerire > colonizare > spoliere > recrutat legiuni noi > cuceriri noi, şi tot aşa. La un moment dat imperiul nu a avut ce să mai cucerească şi aparatul militar enorm s-a întors împotriva imperiului. Când legiunile, din lipsă de activitate, au început să schimbe împăraţii ca pe şosete, imperiul s-a prăbuşit.

Lucian Sarbu spunea...

Situaţia pare să se repete în America. Temelia Americii este ecomomia de piaţă. Economia de piaţă nu respectă decât o logică, a profitului. Ca să fie profitabilă mereu, economia trebuie să fie mereu în expansiune. Pentru asta trebuie să acapareze noi şi noi pieţe. În secolul XIX America s-a dezvoltat prin extinderea pieţei interne. În secolul XX America a ieşit "în lume", profitând şi de neînţelegerile dintre puterile europene, iar în ultimii 30 de ani a integrat în logica economiei profitului chiar şi cele mai îndepărtate şi retrograde colţuri din Asia: China, India, Indonezia. Problema care se pune acum este: ce pieţe ar mai putea cuceri America pentru a ieşi din rahatul prezent? Există studii care arată clar că toate recesiunile, din 1970 încoace, deşi tehnic s-au sfârşit prin reluarea creşterii economice, practic au dus la o pierdere constantă de locuri de muncă. Întotdeauna însă s-a găsit piaţa salvatoare. Căderea comunismului. Globalizarea. Integrarea "în câmpul muncii" a ţăranilor chinezi. Bula imobiliară mondială. Mereu s-a găsit debuşeul care, în cele din urmă, aducea mai mulţi $$$ pentru corporaţiile americane şi, implicit, pentru americanul de rând. Toate aceste soluţii s-au cam terminat. Corporaţiile fac profit şi acum, dar nu suficient ca să-l mai împartă cu oamenii. Suntem într-o fundătură a istoriei. Corporaţiile nu pot renunţa la profit de dragul oamenilor, pentru că ăsta e socialism, şi nu asta a vrut Reagan. Pe de altă parte oamenii o duc prost: şomajul recunoscut e pe la 10% dar nimeni nu are habar câţi "99-ers" (ieşiţi din şomaj după 99 de săptămâni) există. Gurile rele vorbesc de şomaj real pe la 15-20%. Singura soluţie paşnică de ieşire din fundătură ar fi introducerea Africii în circuitul economic mondial, dar aşa ceva e de domeniul fantasticului: Africa e încă tribală. Din Africa se exploatează ceva materii prime, dar Africa nu există în zona producţiei şi a consumului. Pur şi simplu America nu mai are pieţe pe care să le cucerească, pe care să-şi impună ideologia, pe care să-şi continue expansiunea, şi asta e, de fapt, problema cea mare a oricărei viitoare administraţii, nu doar a lui Obama. Şi cum capitalism fără expansiune nu poate exista, ne aşteaptă o perioadă interesantă. Şi tulbure.

Lucian Sarbu spunea...

Logica Americii nu e una militară, ci una economică. Nu prea mai au pieţe pe care să-şi exporte ideologia şi de urma cărora să facă profit. Poate Africa. Dar nu cred că e posibil.

chien spunea...

Ar avea ce face, intr-adevar, inclusiv in sistemul de educatie. Numai sa nu arunce banii degeaba incercand sa gaseasca manageri privati "eficienti", ca aici:
http://www.nytimes.com/2010/08/10/education/10schools.html?_r=1