Una fără alta nu se poate!

Prieteni, nu sunt în cea mai bună dispoziţie pentru scris. Acum stau mai mult pe drumuri, la spital cu tatăl meu. Dar din când în când vă voi mai semnala câte ceva ce-mi atrage atenţia, cum este editorialul lui Bob Herbert din NYT. "Un păcat şi o ruşine", şi nu se putea un titlu mai potrivit: păcatul este distrugerea locurilor de muncă, sub pretextul că este criză, iar ruşinea o constituie scăderea dramatică a salariiilor şi veniturilor muncitorilor americani, în timp ce profiturile corporaţiilor au crescut ameţitor.

" The recession officially started in December 2007. From the fourth quarter of 2007 to the fourth quarter of 2009, real aggregate output in the U.S., as measured by the gross domestic product, fell by about 2.5 percent. But employers cut their payrolls by 6 percent.

In many cases, bosses told panicked workers who were still on the job that they had to take pay cuts or cuts in hours, or both. And raises were out of the question. The staggering job losses and stagnant wages are central reasons why any real recovery has been so difficult.

“They threw out far more workers and hours than they lost output,” said Professor Sum. “Here’s what happened: At the end of the fourth quarter in 2008, you see corporate profits begin to really take off, and they grow by the time you get to the first quarter of 2010 by $572 billion. And over that same time period, wage and salary payments go down by $122 billion...In short, the corporations are making out like bandits. Now they’re sitting on mountains of cash and they still are not interested in hiring to any significant degree, or strengthening workers’ paychecks.

Productivity tells the story. Increases in the productivity of American workers are supposed to go hand in hand with improvements in their standard of living. That’s how capitalism is supposed to work. That’s how the economic pie expands, and we’re all supposed to have a fair share of that expansion.

Corporations have now said the hell with that. Economists believe the nation may have emerged, technically, from the recession early in the summer of 2009. As Professor Sum writes in a new study for the labor market center, this period of economic recovery “has seen the most lopsided gains in corporate profits relative to real wages and salaries in our history.”

Aş pune pariu că lucrurile se petrec la fel şi în România, cu o violenţă şi mai mare, pentru că sălbăticia capitalismului românesc întrece multe limite. Dar la noi lucrurile astea nu sunt discutate, pentru că nu are cine deschide o astfel de discuţie. Aici nu este vorba de stânga sau de dreapta, este vorba de valori morale, de echitate, dar mai ales de modul în care funcţionează lucrurile. Mai devreme sau mai târziu un sistem de acest gen, care exploatează fără neruşinare munca oamenilor, care-i pune cu spatele la zid, se va prăbuşi sub presiunea violenţei sociale. 

Pacea socială are nişte costuri. Chinezii sunt pe cale să afle şi ei acest adevăr. Până acum China a fost un soi de paradis al celor care distrugeau locuri de muncă în ţările lor, pentru a maximiza profiturile. Ei bine, şi acest paradis se cam duce dracului. Chinezii descoperă acum că lupta de clasă nu e doar o lecţie din manualul de marxism. Şi că maoismul nu avea legătură cu marxismul, ci cu efortul de a schimba rapid o societate majoritar rurală. Abia această industrializare galopantă oferă premizele luptei de clasă în China. Şi atunci unde va mai fugi capitalul nomad? Pe cine va mai prosti cu trei mărgele?

Poate mă înşel, dar suntem mai aproape de atingerea idealului exprimat de sloganul "Proletari din toate ţările, uniţi-vă!" acum, când mişcarea comunistă este moartă şi îngropată, decât niciodată. Şi poate asta nu are legătură cu comunismul, ci doar cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Unele lucruri se schimbă, altele nu. Unul este lăcomia capitalismului, celălalt lupta de clasă. Cum era cântecelul ?

"Love and marriage,love and marriage,

Go together like a horse and carriage

This, I tell you brother

You can't have one without the other."

Nu poţi avea lăcomia capitalismului fără lupta de clasă. Asta e, vă place sau nu...