Noua liberalizare

Este descurajant să vezi cum orice dezbatere publică în România se transformă rapid într-o sinistră ţigănie, care se rezumă la căutarea vinovaţilor, după principiul "ba p-a mă-tii!" Dacă n-ar fi vorba de pierderile de vieţi omeneşti şi de pagube materiale care cu greu pot fi acceptate ca fiind datorate doar hazardului, ne-am uita la circul politic şi ne-am distra. Dar nu ne mai dă mâna s-o facem!

Ţara asta a fost distrusă de dogmatici. De fanatici care şi-au ascuns neputinţa, prostia, ticăloşia, în spatele vorbelor mari. Istoria modernă a României a fost populată din abundenţă cu astfel de specimene. Scurtele perioade de prosperitate şi de dezvoltare ale acestei ţări au coincis cu renunţarea la dogma momentului, în  favoarea abordărilor pragmatice, dezideologizate. Sunt şi perioadele în care România a avut, pe lângă o uriaşă cumetrie, şi un spaţiu de meritocraţie, de afirmare a profesionalismului şi responsabilităţii.

Saltul făcut în perioada interbelică, în câteva domenii, este rezultatul apelului la profesionişti, la oameni care au gândit dincolo de credinţe ideologice şi angajamente politice. La fel, saltul din comunism a fost posibil doar după apariţia unui corp de tehnocraţi care nu era legat de dogmă şi de ideologie.

Din păcate acum, poate mai mult ca oricând, cumetriile politice şui fanatismul ideologic au alungat profesionistul din spaţiul public. Şi din covârşitoarea majoritate a instituţiilor statului, populate cu activişti de partid şi clienţi politici.

Poate veţi crede că deficitul de expertiză al statului este compensat de expertiza privată. Greşit! Faptul că există firme de succes în avocatură, PR sau arhitectură, în publicitate sau brokeraj, nu înseamnă nimic. Nu de asta avem nevoie pentru a satisface nevoile publice. Uitaţi-vă la starea infrastructurilor. Uitaţi-vă la incapacitatea noastră de a mai proiecta ceva, indiferent de domeniu. Faptul că supravieţuiesc mici insule de competenţă e doar o dovadă că am avut aşa ceva, nu că vom mai avea. Cu doar 0,1% din PIB alocaţi cercetării dezvoltării putem spune adio competenţelor tehnice. 

Acum vedem ce ravagii a făcut dogma "mâinii invizibile a pieţei", care a distrus structuri productive şi competenţe. Din păcate competenţele nu sunt o marfă, pe care s-o poţi cumpăra când ai nevoie de ea, ca pe cartofi. Este o iluzie. Mai ales în domeniul public, unde lucrurile se petrec pe durata timpului lung. Sigur, dacă vrei un concert în aer liber, e una. Firme de organizare de spectacole, gârlă. Şi dacă o dau în bară, asta e! Cel mult restituie banii spectatorilor şi se aleg cu o ploaie de ouă şi roşii. 

Dacă ai nevoie de lucrări complexe, de amenajarea teritoriului, se schimbă treaba. Iar dacă lucrările publice sunt oferite firmelor de casă ale guvernanţilor, e şi mai rău: se risipesc şi resurse, se descurajează şi competiţia, se pierd şi competenţele. 

În multe domenii, şi amenajarea bazinelor hidrografice este unul dintre ele, cunoştinţele se acumulează în timp şi se trasmit între generaţii. Orice ruptură în continuitatea activităţii înseamnă un posibil eşec. Ceea ce vedem acum, la aceste inundaţii. Calitatea proiectării şi execuţiei a scăzut dramatic în timp. Nu orice firmă poate proiecta şi construi diguri şi baraje. Asta înseamnă specializare, acumulare de experienţă, utilaje speciale, informaţii specifice. 

Soluţia? Depolitizarea instituţiilor statului, pentru început. Dar asta pare la fel de improbabilă ca şi venirea extratereştrilor. Crearea unui Minister al Planificării, care să genereze şi să gestioneze proiecte de infrastructuri din perspectiva termenului lung, şi să asigure continuitatea finanţării. Iar o soluţie cu sorţi de izbândă zero, din cauza dogmei. Constituirea unui corp de ingineri ai statului, care să urmărească şi să controleze calitatea şi conformitatea cu caietul de sarcini a proiectelor din bani publici executate de firme private. Altă soluţie invalidată de dogmă.

De fapt, oricât ar fi de ciudat, avem nevoie de o nouă liberalizare politică şi ideologică, similară celei din anii 60, care să dea posibilitatea profesioniştilor să se exprime şi să ofere soluţii pentru problemele care nu pot fi gestionate decât în comun, cum sunt cele generate de fenomenele asociate schimbărilor climaterice.

Vor înţelege politicienii acest adevăr simplu? Vor face loc profesioniştilor în spaţiul public, se vor retrage din domeniile care nu au cum fi de competenţa politicului, vor reduce dimensiunile cumetriei de partid? Sau se vor scufunda odată cu statul pe care îl parazitează? 

Vor înţelege unii ca băsescu şi boc sensul profund al reproşurilor pe care le-au auzit din partea sinistraţilor? Reproşuri care sunt în esenţă expresia nemulţumirii faţă de performanţele statului şi ale guvernării, adică reproşuri aduse şi profesionalismului lor, ca responsabili politici. După reacţiile lor înţepate şi arogante, mă tem că nu...