miercuri, 21 iulie 2010

Keynesieni şi rigorişti



Există de la o vreme ideea că salvarea economiei vine din austeritate, din rigoare. Cu cât cheltuim mai puţin, cu cât tăiem din pensii şi din salarii, cu cât protecţia socială este mai anemică, ei bine, cu atât redresarea economiei va fi mai rapidă şi mai viguroasă. Locul monetariştilor în disputa cu keynesienii a fost luat de "rigorişti", de "austerieni"(ştiu, e un barbarism, dar n-am găsit altă rimă!), adică nişte monetarişti daţi în dambla!

Ce-i frumos în toată această dispută e faptul că "austerienii", "rigoriştii" uită să ne spună şi cum se relansează economia prin comprimarea drastică a consumului gospodăriilor şi al statului. Keynesienii măcar au o schemă, a fost probată, a dat rezultate, cu limitele de rigoare(ptiu!)  .

Din turma "austerienilor" face parte, mai nou, şi Isărescu, obsedat de ţintele lui de inflaţie. Ştiu, inflaţia e de porc, e furt, e răul absolut. Aşa gândeau şi ăia care au fabricat Marea Depresie din 29-33, şi după aia şi-au blestemat zilele cu deflaţia care a urmat!

Văd că se întinde ca râia ideea asta că românul nu munceşte din pricina unei protecţii sociale excesiv de generoase. "Daca avem constrangeri bugetare slabe descurajam in continuare munca, nu avem cum sa iesim, nu se iese asa din recesiune, iar cresterea economica nu este un dat in jurul caruia se invart toate celelalte, ci este un rezultat".

Când ai ditai conacul în mijlocul a sute de hectare de viţă de vie, şi salariu de mii de euro pe lună, e uşor să numeri dumicaţii şomerilor! Ia să trăiască el cu ajutorul de şiomaj de 100 de euro pe lună, să-l vedem, mai predică virtuţile rigorii bugetare?

Unde să muncească românul? Asta este întrebarea la care NU a răspuns Isărescu. Nu ne spune de ce economia României NU este capabilă să genereze suficiente locuri de muncă. Ce vrea? Să aducă românul în pragul disperării, să accepte orice salariu, doar pentru a supravieţui?

De fapt, şi în asta stă ticăloşia lui Isărescu, este vorba despre altceva: bogaţii României au o oportunitate de a deveni şi mai bogaţi, exploatând crunt munca românilor. Dar trebuie să vândă cumva această mizerie. Şi o fac cu vocea lui Isărescu. O voce care are încă, din păcate, o oarecare credibilitate. Nemeritată, după mine.

Cum spuneam într-un comentariu, soluţiile la problemele noastre nu vin de la economişti morţi. Aşa că vă invit să-l citiţi pe flăcăul ăsta. O mai ia şi el pe arătură cu accente liricoide, dar, pe fond, are dreptate.

5 comentarii:

zummuz spunea...

Toata stima pentru curajul de a va opune dictaturii portocalii. Dar. Exista un dar. Legat de economie. Sistemul asta cretin bazat pe crestere-crestere-crestere duce la ruina intr-un sistem finit. Iar noi traim pe o planeta cat se poate de finita. Cu o populatie care creste si creste si mananca din ce in ce mai mult. Situatia asta nu poate continua la nesfarsit. Avem de ales acum intre a stopa cresterea (suntem deja destui, chiar prea multi) sau a ne trezi cand e prea tarziu. Ochii mari. Succese in continuare.

Ken spunea...

Excelent articolul propus! Ce-mi scapa mie de nu vad nimic "liricoid"?! Multumesc ca l-ati semnalat.

Una din premisele capitalismului -- cea a cresterii economice nelimitate si in virtutea unui singur principiu 'regulator', cel al "mainii invizibile a pietei", si-a aratat limitele si pericolele cu prisosinta.

Vremurile de criza sunt prin definitie dramatice, haotice, dar ele si cern, scot la suprafata ideile noi, viabile pt o reasezare valorica si schimbari de fond. Sustenabilitatea (si nu doar local, parohial ca pana acum) este azi obsesia celor care regandesc solutiile. Este vremea celor care gandesc, cum se zice, "in afara cutiei", ingineri, economisti, arhitecti de tot felul, impinsi de nevoia presanta de iesire dintr-o paradigma uzata si periculoasa prin solutii inovatoare, dar durabile ... or else, cum se mai spune ...
Si e de jale cand ne gandim ce se intampla cu atatea din talentele noastre olimpice ... Macar bine de cei care isi gasesc un loc pe la CERN, NASA, Fermi samd.

Karakas spunea...

Am citit, interesant, desi autorul nu elaboreaza asupra a ce ar trebui si cine ar trebui sa defineasca acel "higher purpose" pentru economie. Intr-un fel este o invitatie mascata la o chimbare radicala fata de modul in care privim procesele economice. Vorbeste de acel "leap", salt de la o economie veche la una noua, dar revolutiile in economie nu se prea fac. Are insa o gindire cam utopica (ceea ce nu e rau pentru un visator), dar ce spune el nu e o solutie, e doar un gind de om bun pentru mai bine. Ceea ce nu e suficient.

bladhaund spunea...

Rigorismul de azi e doar raspunsul proportional la dezmatul care ne-a adus aici: cheltuieli publice cat mai multe si mai generoase, asistati sociali cat mai multi, mokangeala electorala puternica. Este raspunsul la atitudinea "sa ne dea!".

Nu cred ca rigorismul de azi ar putea sa apara in conditiile in care cetatenii chiar ar munci si si-ar vedea de treaba proprie (acumulare, plusvaloare), in loc de sportul actual de sta cu gandul la ce au altii (impozitare la sange, mama lor de bogatani). Nu e vorba de nicio exploatare, e doar intoarcerea la baze ceva mai sustenabile decat eternele ajutoare si subventii. Nu e nicio coincidenta ca rigoristii sunt cei care au. Este doar raspunsul celor care pun mana si fac catre cei care lenevesc.

Oare care abordare o fi moralmente superioara, cea care zice "sa ne dea!" (keynesienii) sau cea care zice "ba sa nu ne mai ia noua sapte piei, puneti si voi mana si munciti, asa cum am facut noi dintotdeauna!" (rigoristii). Consum pe credit sau plusvaloare din acumulare, care zici ca o fi mai buna?

Si inca o idee, de incheiere: de ce e o axioma ca acum suntem in criza? Si-a pus vreodata cineva problema ca poate acesta e nivelul sustenabil, in care consumam ce avem si renuntam la cresterea bazata pe credit? Daca n-am fi experimentat niciodata cresterea nesustenabila din trecut, cum ai fi putut sa decizi ca acum e rau? Posibil ca acesta de azi sa fie maximul de bine posibil pe termen lung, in lipsa descoperirii de noi resurse exploatabile in mod sustenabl.

Constantin Gheorghe spunea...

Dezmăţul ăla de care vorbeşti a construit civilizaţia, aia la care visăm şi după care bălim. Dacă vrei să ai prosperitate, ca naţiune, ea costă. Dacă vrei să ai doar câţiva oameni bogaţi într-o mare de săraci, aplici reţeta cretinilor care populează această ţară de căcat!
Şi apropo: dacă nu te bazezi pe credit(care există de când lumea are ceva sens!), cum vrei să te dezvolţi? Ca în preistorie? Mănâncă fiecare ce vânează?