Război şi aroganţă

Andrew J. Bacevich, profesor de istorie şi de relaţii internaţionale la Boston University scrie în Washington Post, referindu-se la episodul licenţierii generalului cu patru stele Stanley A. Mc Crystal, comandantul forţelor americane din Afganistan: " Long wars are antithetical to democracy. Protracted conflict introduces toxins that inexorably corrode the values of popular government. Not least among those values is a code of military conduct that honors the principle of civilian control while keeping the officer corps free from the taint of politics. Events of the past week -- notably the Rolling Stone profile that led to Gen. Stanley A. McChrystal's dismissal -- hint at the toll that nearly a decade of continuous conflict has exacted on the U.S. armed forces. The fate of any one general qualifies as small beer: Wearing four stars does not signify indispensability. But indications that the military's professional ethic is eroding, evident in the disrespect for senior civilians expressed by McChrystal and his inner circle, should set off alarms.

Earlier generations of American leaders, military as well as civilian, instinctively understood the danger posed by long wars. "A democracy cannot fight a Seven Years War," Gen. George C. Marshall once remarked. The people who provided the lifeblood of the citizen army raised to wage World War II had plenty of determination but limited patience. They wanted victory won and normalcy restored."

După războiul din Vietnam, observă autorul, care a fost unul dintre acele războaie de şapte ani de care se temea generalul Marshall, război care a pus greu la încercare edificiul democratic american şi a născut grave rupturi şi conflicte în societate, SUA au renunţat la sistemul conscripţiei şi au trecut la armata de profesionişti. Acest lucru le-a permis, după sfârşitul Războiului Rece, să intervină cu succes oriunde au vrut în lume: în Golf, în Balcani,în Caraibe, în Cornul Africii. Costurile umane, cele care contează cel mai mult în ochii cetăţenilor, au fost practic neglijabile. În aceste condiţii un război poate continua atâta timp cât are sprijinul populaţiei, iar acum americanii, care nu-şi mai văd copiii ameninţaţi de conscripţie şi de perspectiva de a muri pe câmpul de luptă, nu au prea multe motive să ceară oprirea războiului. Comparate cu protestele uriaşe împotriva războiului din Vietnam, cele împotriva războiului din Irak au fost anemice, iar împotriva celui din afganistan inexistente. Situaţia este similară în Europa, şi ea atrasă în capcanele intervenţionismului american. 

Cu cât războiul durează mai mult, cu atât ierarhia militară devine mai arogantă, iar şefii militari se văd drept "salvatori ai naţiunii", intrând în conflict cu democraţia, înţelegând prin asta şi conducerea civilă a armatei şi statului.

"Americans might do well to contemplate a famous warning issued by another frustrated commander from a much earlier age."We had been told, on leaving our native soil," wrote the centurion Marcus Flavius to a cousin back in Rome, "that we were going to defend the sacred rights conferred on us by so many of our citizens [and to aid] populations in need of our assistance and our civilization." For such a cause, he and his comrades had willingly offered to "shed our quota of blood, to sacrifice our youth and our hopes." Yet the news from the homeland was disconcerting: The capital was seemingly rife with factions, treachery and petty politics. "Make haste," Marcus Flavius continued, "and tell me that our fellow citizens understand us, support us and protect us as we ourselves are protecting the glory of the empire.

Concluzia autorului este una care, veţi vedea, ne priveşte şi pe noi: " The responsibility facing the American people is clear. They need to reclaim ownership of their army. They need to give their soldiers respite, by insisting that Washington abandon its de facto policy of perpetual war. Or, alternatively, the United States should become a nation truly "at" war, with all that implies in terms of civic obligation, fiscal policies and domestic priorities. Should the people choose neither course -- and thereby subject their troops to continuing abuse -- the damage to the army and to American democracy will be severe."

 

 

De ce ne priveşte? Pentru că şi România are războiul ei fără sfârşit, unul politic, declanşat şi întrezinut de traian băsescu, şi nu de ieri, de azi. Războiul lui se poartă de mai bine de 14 ani, din momentul în care  a fost cooptat ca ministru în guvernul CDR. Toate marile şi micile lui victorii politice i-au alimentat egoul şi i-au alimentat aroganţa. A ajuns să-i placă starea de permanent conflict politic, iar câtă vreme cetăţenii, în marea lor majoritate, n-au plătit costurile acestui război dus de băsescu împotriva clasei politice, a statului şi a democraţiei, acţiunile lui n-au fost privite ca o ameninţare.

 

Acum zăzboiul lui băsescu are nişte costuri, pe care lumea le percepe ca atare: risipă de resurse, corupţie generalizată, anomie instituţională, haos legislativ şi administrativ, incoerenţă decizională, faliment economic.

 

Reacţia firească a lui băsescu, atunci când a fost confruntat cu consecinţele faptelor sale şi cu reproşurile cetăţenilor, una arogantă şi dispreţuitoare. Doar că bătălia asta împotriva realităţii nu are cum s-o câştige. Dacă ar avea demnitate, soluţia ieşirii din criza de încredere în care se află ar fi demisia. El  nu are aşa ceva, drept pentru care a ales continuarea războiului. O nouă aroganţă din partea unui conducător care se crede "salvatorul naţiunii" şi se miră că nu are parte de recunoştinţa naţiunii...