De asta aţi făcut voi o revoluţie?

Un banc din Epoca de Aur: Lenin moare şi se duce în Rai(nu protestaţi, nimeni nu-i perfect!). Acolo dă de ţarul Petru cel Mare(ei bine, poate că e prea mare plictisul în Rai şi pentru variaţie...). Urmează o discuţie interesantă. Ţarul: "Vladimir Ilici, Rusia e tot aşa mare, cum am lăsat-o eu?" Lenin: "Da, Majestate!" Ţarul: "Şi în Siberia tot aşa de frig e?" Lenin: "Tot aşa, Majestate!"    Şi discuţia continuă, iar din ea rezultă că nu s-a schimbat nimic în Rusia. O ultimă întrebare din partea ţarului: "Vladimir Ilici, pe vremea mea era o votcă nemaipomenită. Avea 40 de grade. Tot aşa e?" La care Lenin răspunde: "Nu, Majestate, acum are 45 de grade!" La care ţarul exclamă: "Bine, mă, tâmpiţilor, şi pentru asta aţi făcut voi o Revoluţie?"

Ei bine, articolul lui Claude Karnoouh, apărut pe blogul Revistei Cultura îmi reaminteşte, tragic şi fără speranţă, de acest banc. De fapt, despre ce a fost vorba în "Revoluţiile" din Est, din 1989? Ce s-a schimbat? 

" Sa spunem lucrurilor pe nume: anticomunismul din ziua de azi are doua functii esentiale. Prima, pe care am anuntat-o deja in prima parte a acestui articol, este trimiterea in uitare a realitatii istorice interbelice si – analizata pe larg in cele doua lucrari mentionate mai sus, in nota (6) – crearea unei atmosfere de suspiciune menite sa impiedice orice reflectie aprofundata asupra optiunilor comuniste din timpul crizei prelungite a scurtului secol XX, in intervalul dintre august 1914 si capitularea Japoniei din august 1945. O analiza a acestor optiuni ar putea sa releve ca au existat si lucruri pozitive in faza comunista a Europei, care ar putea fi inca ameliorate, modificate sau transformate, pastrandu-se spiritul initial de pacificare a raporturilor economice. Tocmai aceasta e si ideea excelentului eseu al lui Alexandru Polgár, din „Genealogii ale postcomunismului” (op. cit., pp. 29-48).

Institutele pentru memoria crimelor comunismului detin aceasta functie esentiala: de a dirija perspectiva asupra mortilor, asupra crimelor comunismului, trecand sub tacere pe de o parte de pierderile cauzate de o reala lupta de clasa – care nu va putea fi niciodata redusa la discursurile sforaitoare ale seminarelor universitare si care a fost dintotdeauna teatrul unor conflicte acerbe –, si last but not least, obliterand crimele capitalismului, foarte numeroase si comise de-a lungul unor secole intregi, incepand cu exterminarea amerindienilor si cu comertul sclavilor (sub binecuvantarea Bisericii Catolice, apostolice si romane, si a surorilor sale adversare, bisericile reformate!) si terminand, pentru moment, cu campurile de lupta din Afganistan si din Gaza.

Dar asta nu e tot…

Anticomunismul care infloreste in mediile universitare, printre intelectuali de toate conditiile, in presa si in cea mai mare parte a clasei politice, va fi liantul unei noi clase de paraziti ai statului, delegati sa mentina un fel de control ideologic asupra structurilor si a institutiilor insarcinate cu asigurarea propagandei verdictelor oficiale, politic si istoric corecte. Si, cu aceasta ocazie, sa reducerea la tacere a oricarei disidente, oricat de moderate.

A recunoaste, fara cosmetizari, instalarea mai mult sau mai putin violenta a comunismului in istorie e un fapt legitim, insa trebuie gandit in contextul hiperviolent al Primului Razboi Mondial, pe fondul ravagiilor crizei economice din anii 1930 si al apocalipsei celui de-Al Doilea Razboi Mondial. A eluda acest tip de incadrare inseamna sa cosmetizezi istoria, adica sa obscurizezi factorul politic de dragul unor consideratii moraliste de doi bani.

Or, tocmai: anticomunismul este aceasta operatiune de machiaj, al carei singur scop ramane, la urma urmelor, exonerarea elitelor conducatoare interbelice de responsabilitatea lor covarsitoare in instalarea fascismului si a nazismului. Fiindca, slava Domnului, nu maimutarelile unor Patapievici, Mihaies, Liiceanu sau, mai rau, vicleniile dlui Tismaneanu (care ar trebui sa-si mai puna memoria la teasc si sa afle, din experienta familiala, ce a insemnat fascismul si nazismul in Europa Orientala), nu sforariile lor ridicole, nici ale tinerilor lachei ai domniilor lor, avizi de promovare si folositi pentru treburi murdare, ne vor face sa uitam acele vremuri apocaliptice…"


PS: nu strică să citiţi şi asta. Aşa cum n-ajută, nici nu strică. Dar măcar explică. Nu mă aştept să înţeleagă băsescu şi canibalul din dotare. Dar măcar câţiva cu bun-simţ de prin partidul oranjgutanilor tot or gândi normal.  

"It’s no accident that the great progressive successes of the labor movement, the civil rights movement, a variety of other social justice movements, and the emergence of a vast and thriving middle class all converged in the early post-World War II decades.



But the counterattack from the right, with its assaults on labor, its outlandishly regressive tax policies, its slavish devotion to corporate power and its divide-and-conquer strategies on racial and ethnic issues all combined to halt the remarkable advances of ordinary working people.



All you have to do now is look around at what the right has wrought.



Bob King has a vision that draws upon the lessons of that postwar period, starting with the basic right of workers to organize if they wish without being terrorized by employers. It was the fact that workers were organized in the auto and other manufacturing industries that sparked the creation of a large middle class in America. Those well-paying union jobs allowed working families to buy a home, to put their children through school, to build better lives.
 The wages from those jobs fueled the consumer demand that powered America’s economic success."