duminică, 18 iulie 2010

Piaţă volantă




Am fost astăzi într-una dintre pieţele volante din Bucureşti, cea de la Universitate. Probabil din masochism, că altminteri nu se explică de ce am luat-o din loc pe căldura asta. Sau, poate, m-am dus pentru a-mi confirma bănuiala că pentru noi, bucureştenii, cel puţin, ţăranul este mort. Ca producător, evident. Sigur, găseai şi ceva mezeluri, şi ceva brânzeturi(scumpe, şi nu foarte gustoase, cât despre igenă, musca aia de pe burduful de brânză spune tot!).  Dar legumele păreau toate cumpărate din en-gros, şi la întrebarea "ce soi sunt ăstea, nene?" obţii o resemnată, sau nepăsătoare ridicare din umeri: "dracu' ştie? Le-am luat şi eu din magazin." Răsadurile, vrea el să zică, dar, de fapt, e vorba despre produsul ca atare. Fasolea aia verde lată, importată, se pare, ca şi castraveţii, din Ucraina, sau prin Ucraina, n-a văzut tarlaua ţăranului român nici în poză.

Pe de altă parte vinovaţi sunt şi ţăranii de starea asta mizerabilă a agriculturii. Parcă dăduse strechea în ei, prin 1990-1991. Au dărâmat tot, au furat tot, au vândut ţiganilor ţevile de aluminiu de la sistemele de irigaţii, au tăiat sute de mii de hectare de vii şi de livezi, au demolat mii de hectare de sere şi de solarii, ca să aibă pământul cum i-l lăsase tac-su sau mă-sa. Şi-l are aşa: chel ca-n palmă, crăpat de secetă şi plin de ciulini.  Iar acum stau şi se roagă la Berceanu să le treacă o autostradă, ceva, prin bătătură, că altceva nu au ce face cu pământul. 

Nu poţi să şi munceşti pământul, să-ţi şi vânzi direct produsele, ca precupeţii, în piaţă. Nu poţi investi(chiar dacă ai avea bani) în echipamente şi unelte agricole, într-un tractor, cât de mic, dacă ai trei-patru-cinci hectare.  Nu mai vorbim despre accesarea fondurilor europene.

Concentrarea naturală a pământului, pentru a scăpa de fărâmiţarea excesivă a proprietăţilor, a exploataţiilor, va lua timp. Trebuie să găsim o formă de stimulare a cooperativelor agricole. Toate ţările occidentale au astfel de sisteme asociative, şi aici se face agricultura bio, aia care credem noi că ar fi salvarea agriculturii româneşti.

Trebuie să lăsăm dracului la o parte clişeele cretine despre dezastrul ceapeurilor. N-a fost niciun dezastru! Fără ele nu se putea moderniza România, ele au eliberat forţa de muncă necesară industrializării. Ele au făcut ca producţia să crească, faţă de perioada interbelică, de trei până la cinci ori la mai toate categoriile de produse. Pământul s-a lucrat cu tehnologii moderne, a fost protejat, s-au făcut îmbunătăţiri funciare şi sisteme de irigaţii. Ceapeurile au folosit ingineri agronomi, zootehnişti, economişti. Mulţi dintre ţăranii rămaşi în agricultură s-au profesionalizat. Câţi dintre actualii ţărani mai ştiu cum să facă agricultură? Câţi ar trece un examen de fermier, aşa cum sunt cele din Franţa sau Germania?

Sigur, a fost penuria, aparentă, de produse alimentare, din perioada 1983-1989. Spun aparentă, pentru că era organizată, pentru amânarea consumului, ca urmare a obligaţiei de a ne plăti datoriile externe. Acum tot statul organizează amânarea consumului, dar prin reducerea drastică a puterii de cumpărare. Dar asta e o altă poveste

Ne-am întors cu satul şi agricultura în perioada interbelică. Şi vedem că nu eram deloc "grânarul Europei", că TOŢI vecinii noştri au, ca şi în perioada interbelică, producţii agricole MULT mai mari decât noi, că pământul este prost lucrat, că importăm tot mai multă mâncare.

Eu, unul, constat că e cazul să ne luăm gândul de la agricultură. Oricum nu prea va mai conta în PIB, şi în niciun caz nu va putea relansa creşterea economică. Poate sunt eu prea pesimist, deşi nu cred...

11 comentarii:

Turambar spunea...

Din 2000 in 2010 agricultura a evoluat constant in banda 2,5 - 3 miliarde lei (preturi medii 2000) , insa ca pondere in PIB a scazut de la 14% la 10%.

Iar in privinta CAP-urilor, te rog spune toata povestea: cum paminturile au fost luate cu forta, cum au fost oameni omoriti / trimisi la canal / la inchisoare / deportati pentru delictul de a nu dori sa participe la CAP, cum a fost de fapt un furt in toata regula, un furt cit toata tara de mare. Lasa industrializarea si modernizarea si spune si de latura etica a problemei: libertate, dreptate.

Ca sa nu mai redeschidem subiectul drag inimii mele si nesuferit tie privind cine de fapt a adus CAP-urile in Romania: rusii.

:(

Constantin Gheorghe spunea...

Turambar, eşti un prost obsedat! Mişcarea cooperatistă NU e invenţia comuniştilor! Datează de la sfârşitul secolului 19, şi e invenţie occidentală. Ion Mihalache pleda pentru cooperativizare.
Ţăranilor NU li s-au luat pământurile, ci au fost OBLIGAŢI să se asocieze. De asta după 1989 s-a refăcut structura de proprietate şi fărâmiţarea extremă a exploataţiilor agricole. În plus au existat şi zone necooperativizate. Unele s-au descurcat mai bine, altele mai rău decât cele cooperativizate.
Da, au fost abuzuri. Nu le neagă nimeni, şi încă din anii 60 ai secolului 20 acele abuzuri au fost recunoscute şi într-un fel s-au cerut scuze pentru ele.
Da, e păcat, pentru că peste 80% dintre cei care au fost aruncaţi în închisori în vremea stalinismului lui Dej au fost ţărani, care s-au opus cooperativizării. Elitele burgheze n-au păţit-o la fel de dur ca ţăranii.
Dar nu poţi lăsa muritori de foame ACUM milioane de oameni pentru că în anii 50 unii au făcut abuzuri la cooperativizare. Asta e deja demenţă!
Nu-i nimic! Sunt destui care profită de pe urma prostiei româneşti, şi care cumpără pământ aici, pentru a face mâncare pentru ţările lor: arabi, chinezi, italieni, nemţi. Românii, capre râioase: lor le pute cooperativa. Las' că vin ăia de la partide şi le mai dau o găleată, o pufoaică, un mic!
Asta e! Jos ruşii!

Turambar spunea...

Desi sint prost (o firitisire care din partea ta ma onoreaza), am totusi dreptate :) :wink:

je spunea...

"Ţăranilor NU li s-au luat pământurile, ci au fost OBLIGAŢI să se asocieze"
repetati asta va rog prin transilvania sau banat, si s-ar putea sa aveti nevoie de umbrela. pentru averse majore de scuipat. desi de sub umbrela dumneavoastra ati vedea doar ca ploua.

Constantin Gheorghe spunea...

Turambar, prostia ta este cu atât mai dureroasă cu cât meseria pe care o ai ar cere o judecată rece şi raţională. Dacă îţi închipui că ţăranii sunt fericiţi acum, înseamnă că nu-ţi dai seama pe ce lume trăieşti. Nu judeca totul după tine. Ţi-ai scos banii din activităţi care nu au nicio legătură cu satul şi cu agricultura. E mişto să-ţi faci casă de vacanţă şi să numeri cintezoii la sfârşit de săptămână. Dar sunt milioane de ţărani care suferă de lipsa apei, care nici agricultură de subzistenţă nu mai pot face, că nu mai au cu ce sau nu mai pot. Ţi se pare normal să-i vezi vânzând mărar şi pătrunjel aduse din Turcia? Ţi se pare normal ca ăia de mai pot munci să plece să lucreze în agricultura altor ţări, tot la CAP? Că, deşi nu le zice chiar aşa, multe exploataţii din Occident, dar şi din Ungaria, Cehia, Polonia, partea de est a Germaniei asta sunt: cooperative.
Dacă asta este ideea ta despre bine, ce să zic? Fericită ţara care are asemenea elite!

Turambar spunea...

In plus, mai e o problema in argumentarea ta: tragi concluzii generale plecind de la o situatie particulara, puternic specifica: pietele volante - o inventie recente, insuficient asezata atit in mentalul colectiv al bucurestenilor, cit mai ales in practicile cotidiene de distributie / utilizare ale producatorilor agricoli.

De unde stii cum s-au obtinut permisele de participare la acele tarabe? De unde stii ca taranii care produc nu se multumesc sa faca ce stiu mai bine, i.e. sa vina in pietele unde deja au tarabe, la locurile si clientela bine-asezate, asa cum o fac de atita timp? De ce faci generalizari plecind de la citeva biete tarabe instalate temporar de vreo doi ani incoace, citeva saptamani pe toiul caldurii verii?

Te invit prin pietele de cartier, alea proletare, aici la doi pasi de blocul meu, la Piata Ramnicu Sarat, sau la Piata Muncii, sau la Piata Cringasi, si vei vedea ca exista (si) produse muncite de taranii romani. Cum le fac si cite chimicale baga in ele, asta este alt subiect de discutie, care insa are de-a face cu constiinta lor profesionala, nu cu lipsa de antreprenoriat agricol.

Insa taranii care sa produca nu sint o specie pe cale de disparitie, ci din contra, asa cum ai observa daca ai merge vara / toamna pe drumurile tarii, mai ales pe la punctele ad-hoc de desfacere regionala (vezi, de ex., marile aglomerari de desfacere produse agricole de pe malul Siretului, dinainte de Tecuci).

Iar in pietele Bucurestiului, pe linga hraparetii care pun substante de coacere prematura la rosii, sa iasa mai repede cu ele la un pret mai mare, vei vedea si babute autentice, care vind rosii autentice, mici si gustoase, si legaturi de usturoi autentic, mic si iute, si castraveti si visine si afine si toate roadele cimpului care iti pot trece prin cap.

Deci usor cu generalizarile grabite, care izvorasc dintr-o preconceptie / graba a ta de a trage concluzii catastrofice despre acest pamint odios, care sufera sub apasarea nemernicilor de guvernantzi care nu inclina grumazu la critica socialista de partid si de stat.

:(

ama spunea...

Nu se putea să ratez această discuţie.
Bunicii mei, ambele perechi, au fost ţărani adevăraţi. Nici foarte bogaţi, nici foarte săraci. Pentru că au muncit.
În 1960 eram la ţară şi la noi, tocmai se înfăptiua cooperativizarea agriculturii. Coform indicaţiilor de la raion şi regiune.
NIMENI nu a fost arestat, schingiuit, bătut, trimis la canal... sau mai ştiu eu ce. Se distrau seara vecinii, în perioada în care se adunau semnaturile povestind despre unul sau altul care se mai împieptoşa că el nu semnează:
"Numa şe i-o spus că astară vine la poartă măşîna neagră, o şî dat iscălitura".
Dar cel mai interesant este ce a urmat: cine a condus CAP-ul şi cine au fost brigadierii !!!
Chiaburii satului. Presedinţii s-au mai schimbat, pe parcustul timpului, dar brigadierii au rămas aceeaşi şi, unii dintre ei au murit brigadieri.
Asta pentru Banat.
Pentru Regat, CAP-ul de acolo, a fost unul dintre cele mai bine puse la punct şi cele mai productive. Ţăpranii erau mîndri de CAP-ul lor şi NU au vrut să-l desfiinţeze atunci cînd s-a dat ucaz în sensul ăsta după 89. L-au ţinut încă nişte ani, pînă i-au forţat de la centru să-l desfiinţeze...
CÎt priveşte recomasarea terenurilor agricole, NU ne mai priveşte pe NOI. Îi priveşte pe proprietarii STRĂINI. (Care deja u afăcut recomasări masive, mai ale în BANAT unde pămîntul nu le mai aparţine localnicilor în proproţie de 85% cel puţin.)

Bastiat spunea...

pentru dl. Gheorghe cu dedicatie (asta desi nu cred in onestitatea intelectuala a domniei sale): http://mises.ro/783/
In alta ordine de idei: sunt un liberal clasic tocmai pentru ca cred ca solutiile imorale sunt ineficiente dpdv economic. Ingrozitorul cinism de mai sus ma lasa fara replica. Pur si simplu imi pare monstruos. Si bunicii mei au fost tarani, ambii au trecut prin inchisoare (unul oficial unul doar arestat si eliberat doi ani mai tarziu fara vreo hartie).

Constantin Gheorghe spunea...

Bastiat, ce relevanţă are ceea ce s-a întâmplat în urmă cu şase decenii în privinţa situaţiei ACTUALE a agriculturii? Toţi am avut bunici care au fost obligaţi să intre în CAP. Alor mei nu le-a mers foarte rău. Şi nici majorităţii celor cunoscuţi de mine. Satul ăla nenorocit s-a schimbat în bine, au fost resurse pentru modernizare. Merita să vezi faţa bunicii, când i-am tras apă curentă în casă, ea aducând apă cu găleata de la vreun kilometru timp de vreo 50 de ani, iarnă, vară, vreme bună, vreme rea. Ştiu şi eu cum o fi fost mai bine?
Aşa că vârăţi-l în cur pe von Mises! Cea mai mare tâmpenie e să aştepţi soluţii de la economişti morţi!

Bastiat spunea...

As putea răspunde cu un citat din Keynes "“Practical men, who believe themselves to be quite exempt from any intellectual influence, are usually the slave of some defunct economist.” dar ar fi un mod extrem de facil de a evita raspunsul: daca construim un pod bazat pe premiza că 2+2 = 5 (sau orice alta cifra) rezultatul va fi identic cu rezultatele socialismului: crima, risipa, alocare gresita a resurselor. Faptul ca bunica a avut apa curenta (cand nu ati precizat) nu exclude faptul ca bunica dvs. ar fi avut apa curenta 10 ani mai devreme daca sistemul economic / politic ar fi fost construit pe premisa 2+2=4 si nu 2+2 = 5. Sunt dezamagit de raspunsul dvs. Invectivele imi par incalificabile: (von Mises nu a ucis pe nimeni (poate cateva sute de oameni in calitate de capitan de artilerie in primul razboi mondial) pe cand Marx a omorat sute de milioane).

Karakas spunea...

Traiesc intr-o zona plina cu ferme. E o incintare sa vezi cit de frumos arata toate culturile, si cit rod dau. Mai e si o traditie cu "pick your own", mai ales la fructe. Vin oamenii si culeg, si ce culeg cumpara la un pret mai mic decit pe piata. Un obicei placut pentru familii, mai invata si copii cite ceva.

Am remarcat insa cit de bine sunt utilati fermierii, cu tot felul de tractoare si masini agricole. Terenurile lor sunt mari, nu parcelute ca in Romania. Si din cite am vazut au mai multe culturi, iar multi tin si animale.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...