Cine în spinarea cui stă

Fără prea multe comentarii, ştiţi teoria Măreţului Cârmaci: grasul de bugetar stă în spinarea slabului de privat, şi consumă bani care nu există. De aceea se împrumută statul, ca să dea salarii bugetarilor şi pensii ticăloşilor de moşi şi de babe, care nu mai produc nimic, ci doar consumă, şi nu vor nici de-ai dracului să moară.

Doar că ieri Dragă' Stolo o spune p'a dreaptă: ""Ungaria a întrerupt împrumutul de la FMI pentru că îşi poate finanţa singură deficitul, ceea ce din păcate nu se poate spune despre România. Împrumutul de peste 20 de miliarde de la FMI şi Comisia Europeană a fost făcut de România în primul rând pentru datoria externă făcută de sectorul privat. Ştiu că nu sună bine, dar aşa stau lucrurile. A trebuit să finanţăm mai întâi datoria sectorului privat şi abia apoi alte chestiuni precum partea bugetară." Cu alte cuvinte, "slabul" stă în spinarea "grasului", şi "grasul" este penalizat pentru erorile şi excesele "slabului". Care slab e gras, de fapt, dacă ne uităm câţi din banii împrumutaţi îi sunt destinaţi. 

Veţi zice că "slabul" din mintea lui băsescu va duce greul rambursării datoriei. Mă tem că nu va fi aşa, şi tot greul va cădea pe umerii bugetarilor şi pensionarilor. Care nu au cum face evaziune fiscală, spre deosebire de cei din mediul privat, care se duc imediat în zona neagră. Cum vedeţi, deja a început pregătirea psihologică pentru neplata pensiilor şi salariilor bugetarilor.

Nu-mi fac iluzii că se va schimba ceva în România. Nu se va schimba. Pentru că aceia care ar trebui să fie agenţii schimbării se comportă ca agenţi ai disoluţiei democraţiei şi solidarităţii sociale. Sigur, peste tot în lume criza atacă valorile sociale, dar răspunsul societăţii este acolo altul, de respingere a disoluţiei, nu de amplificare a ei, ca la noi.