Se afișează postările cu eticheta bocul care umileşte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bocul care umileşte. Afișați toate postările

luni, 2 aprilie 2012

Lichidarea tovarăşilor de drum



Cristian Preda a fost exclus din PDL. Era de aşteptat: asta e soarta "tovarăşilor de drum" într-un partid totalitar, comunistoido-fascistoid. Îşi merită soarta! Pentru că întotdeauna compromisurile morale se plătesc! Despre asta este vorba, nu despre altceva. Iar ca umilinţa să-i fie completă, Cristian Preda a fost exclus la propunerea lui Pliciman. "Noi câştigăm, nu filosofăm!" pare să le transmită Prigoană "intelectualilor" din grupul de deviaţionişti Preda-Macovei-Paleologu-Baconschi. 

PDL se duce pulii de suflet. Ceea ce nu este chiar o veste rea. Democraţia s-a sfârşit, dacă a existat vreodată în PDL. În faţa degringoladei, pentru a opri hemoragia, liderii PDL au ales teroarea. Să vedem cu ce rezultate. Dar nu sunt semne că pedeliştii apreciază teroarea. Numai că e prea târziu pentru a mai schimba ceva. Asta e: scapă cine poate! 

Interesant ar fi să vedem ce reacţie va avea băsescu. Pentru că sigur nu l-a întrebat nimeni de sănătate în cazul ăsta, Preda e totuşi omul lui. La fel de interesant ar fi să ştim când va fi exclusă madam Macovei. Miciurinismele astea nu au prins, şi PDL, aflat la înghesuială, aruncă lest, pentru că, ciolanul fiind mai mic, trebuie micşorată haita. Logic, nu?

Un cuvânt şi despre Muţunache Labă-Tristă. Azi a aprobat 130 de milioane de euro pentru primarii coaliţiei. I s-a blegit repede "intransigenţa morală". Băieţii au avut grijă să-i spună cât se poate întinde, ca premier de paie. Asta e: îl mânca în cur să se facă "prim-ministru". Mărirea are un preţ, în cazul lui: bălăceala în căcat. Ştiu şi eu, poate face bine la CV bălăceala... 

vineri, 30 martie 2012

Întoarcerea Piedonelui rătăcitor şi alte nimicuri



Aproape firesc, cum PDL şi gaşca se duc dracului într-un ritm nebun, Piedone, om cu toate simţurile la el, şi fără ruşine, a decis că e naşpa lângă luzeri, şi a acceptat să candideze pentru USL. Madam Fâţ, care-l numise şef al campaniei electorale pe Bucureşti a primit un mare şut în cur, ceea ce şi merita. Stau şi mă întreb dacă nu cumva vizita purceluşului rozaliu, Bordureanu, la Trei Coceni, e legată de situaţia dezastruoasă de la organizaţia de Bucureşti. Nu de altceva, dar are şi Pulimea Sa limite în fidelitate. Doar că nu văd ce-ar putea face Bordureanu pentru PDL Bucureşti, când organizaţia e controlată de udrea fără drept de apel. Oricum pedeleii sunt ultima mea grijă!

O să ne râdem tare de "alianţa" portocalie pe care a clocit-o Fecioara din Pleşcoi: "Mişcarea pentru Noul Bucureşti".  Bă, băieţi şi fetiţe! Înainte de a face Mişcarea, trebuia să faceţi noul Bucureşti, că de la ăla vechi, canci voturi! Am o curiozitate: cu care dintre cele trei PNŢ-CD s-a făcut paranghelia?

boc s-a dus la Reşiţa, ca să aibă de unde pleca. Frunzăverde e de neclintit, şi cu el pleacă 38 de primari ai PDL. E greu de ştiut cât mai poate ţine boc capacul pe oala care dă în clocot. Din păcate pentru PDL acum este prea târziu pentru a mai schimba ceva la vârf. Partidul nu are decât o soluţie: să meargă până la capăt cu boc, indiferent cât de mult îl va costa asta. Tot ce poate face este să nu-i pese de pierderi, de schimbări de tabără, de scandaluri, de greii pe care îi va înhăţa DNA.

Evident, cea mai importantă ştire este asta: 25% dintre români primesc salariul minim pe economie. Asta după ce s-a modificat Codul Muncii, pentru că, nu-i aşa, se dorea "combaterea" muncii la negru. Ei bine, în 2011 numărul celor plătiţi cu salariul minim pe economie a crescut cu 200.000!  Dar cui îi mai pasă de astea?! Suntem doar ţara în care statul este oricum, numai social nu!

marți, 14 februarie 2012

Politică şi buci




Înţeleg că Antena 1 a prezentat azi-noapte un filmuleţ în care boc e cu curu' gol. Se face dreptate! boc are şi cur! Şi eu, care credeam că capu' îi serveşte drept cur! Mai aflu, din blogocircosferă, că filmarea părea foarte profesionist făcută. Aferim! La câte servicii secrete avem, s-o găsi cineva cu ochiu' câmpului, s-o facă şi p'asta.

Dar ce m-a dat în cur, în afacerea asta, este faptul că musiu Antonescu a acceptat să intre în emisiune, pentru a commenta "evenimentul", dovedind că şi lui curu' îi ţine loc de cap! Oare flăcăul ăsta nu înţelege că supraexpunerea mediatică nu-i face bine?

Acum, să nu-i uităm nici pe vechii noştri clienţi, ca cum ar fi jupân Cotoa. Care delirează despre cum arată iarna lui, în contrast cu iarna pe care o "vând" românilor Antenele ticăloşite: "Iarna pe care o văd eu e splendidă! Ninge abundent, aerul e rece, nu prea bate vîntul şi luminile din parcuri produc feerii. Albul domneşte lin peste oraşul acesta ascunzîndu-i majestuos urîţenia. Plimbările prin oraş sînt minunate! La televizor se folosesc următoarele cuvinte: "iad", "infern", "apocalipsă", "urgenţă", "alertă".Se discută la limita nervilor, vocile par că se sufocă, domnişoarele moderatoare frisonează de plăceri cînd anunţă avalanşe, blocări de drumuri şi descoperirea cîte unui bătrîn îngheţat în casa-i izolată. Şi totuşi, iarna asta nu e doar criminală. Are frumuseştea ei şi mi-e milă de cel care nu are disponibilitatea sufletească să o vadă. După ce voi ieşi din politică, am să mă dedic unui proiect civic de refacere a sufletelor celor otrăviţi de televiziunile de ştiri." O, da! Dar sufletele otrăvite de opt ani de dementul ăla de la Cotroceni cine le repară, idiotule?

Cum să vă zic? Textul ăsta pică la fix, după ticăloşia lui Mircea Toader, aia cu "morţii îngheţaţi erau nişte beţivi ordinari", şi după alte ticăloşii portocalii din ultimele zile. Şi din ultimii ani. Şi să-i ia conu' Dracu pe toţi!

UPDATE: Muţunache iar dă cu mucii în fasole! A pus mâna pe telefon să-l sune pe Nechita, primarul Iaşilor(care nu-mi aduc aminte să se fi plâns de ceva), pentru că, nu-i aşa, la Iaşi îi sunt părinţii şi rudele. Păi, sună-i pe ei, flăcău! Afli de la sursă ce şi cum!

După care l-a sunat şi pe Oprescu, pe motiv că a stat trei ore în nămeţi, ieri, în Bucureşti. Unde, mânca-ţi-aş? La Guvern? Sau ai a doua slujbă, la SIE? Că doar pe acolo puteai fi blocat, altminteri în faţă la Guvernoiu e ca'n palmă! Nebunaticule! Se plăteşte prost la Guvern, nu-i aşa? Un cumul, acolo, nu strică!

UPDATE la UPDATE: "Am cerut sa existe o expresie extrem de unica" Hâc! Intelectual de mare clasă, Oxford, alea, alea. Unicitatea extremă a nesimţirii, poate... 

luni, 6 februarie 2012

Cronica unei demisii aşteptate # 1



Ei bine, deşi "sursele" îi dădeau demisionar pe boc şi pe Chiloţi Tetra în locul lui, premierul a deschis  şedinţa de Guvern cu nişte fleacuri...A, acum vine partea bună. Să vedem: este momentul unor decizii politice importante. Depune mandatul guvernului! 

Romane, unde eşti?! Vezi că mandatul se depune?! Nu te-a lovit de stat Iliescu! Şi nici Miron Cosma! 

Revenim: şi-a depus mandatul, acum face bilanţul. Roz-bombon pe toată linia: ţara laptelui şi-a mierii! Aşa că el plăteşte preţul apărării stabilităţii macro-economice, se sacrifică pentru ea şi pentru ţară!

Du-te, tată! Şi pupă-ne-n cur pe toţi!

duminică, 5 februarie 2012

Prea puţin! Prea târziu! Prea arogant!


Deşi eu nu cred nici acum că băsescu se va despărţi de boc, văd că lumea se agită, se fac pronosticuri, o citează pe Pitia ot Pleşcoi, care nu ştiu ce a sughiţat pe blog, este citat şi Lăzăroiu, cu încă un nepublicat editorial din EvZ, şi AN, cu o postare pe blog, cu alte cuvinte zilele lui boc chiar sunt numărate

Ei, şi? Pleacă boculete. Ce-am rezolvat? Nu ne mai facem temele pe care ni le-a lăsat Franks, care nici acum nu înţelege că nu i s-a reproşat faptul că s-ar fi făcut mangă, ci faptul că a participat, alături de un tip suspectat de grave fapte de corupţie, la o paranghelie plătită cu bani publici, într-o ţară căreia îi impune un grav program de austeritate?   Se rezolvă problemele structurale ale economiei? Se rezolvă problemele sociale? Fură mai puţin portocaliii? România va fi mai bine guvernată? Haida-de!

Să zicem că băsescu trece peste spusele lui Franks, care atenţionează că nu e cazul unei schimbări de guvern, şi-l trimite la plimbare pe boc. Din punctul meu de vedere, şi al celor mai mulţi dintre români, aceasta este o schimbare egoistă, care nu are legătură cu nevoile şi aşteptările omului obişnuit. Este încercarea sistemului ticăloşit de a a mai salva ce se mai poate salva. Pentru români schimbarea lui boc este prea puţin, vine prea târziu şi este un gest mult prea arogant.

Totuşi, îşi permite traian băsescu luxul de a face o nouă concesie, şi de a se dispensa de cea mai fidelă şi ascultătoare slugă a sa? Poate risca să deschidă şi problema succesiunii lui boc în fruntea PDL, într-un moment atât de delicat pentru partid? Îşi poate permite riscul de a se prezenta slab în faţa Opoziţiei, de a confirma că se află în defensivă, că nu mai face el agenda publică? Eu nu cred! 

Cred că va urma, poate, o remaniere, un gest simbolic, ceva. Care, speră el, va mai detensiona lucrurile, până găseşte ceva să-i prostească iar pe proşti, cum îi este obiceiul...

sâmbătă, 4 februarie 2012

Împuşcaţi-l!



Ăia de la EvZ îi numără zilele lui boc la conducerea guvernului. Bine, veţi spune, ce subiect mai obosit puteau găsi ipochimenii decât număratul zilelor lui boc? Da, dar ei dau drept lucru hotărât plecarea lui din fruntea Executivului. Fac şi un concurs, dotat cu un telefon scump, pentru cine ghiceşte numele noului premier. Iar poporul, care a ajuns să-l cunoască pe băsescu mai dihai ca pe calul breaz, numeşte cu înţelepciune numele noului premier: boc!

Aşa că, dacă ard de nerăbdare să scape de boc, pentru a li se confirma "previziunile", idioţii de la EvZ n-au decât să-l împuşte! Fac şi rating, să le crească încasările(nu că asta i-ar salva de la faliment!), fac un bine naţiei, şi scapă şi de ticul numărării zilelor lui boc. Numai să nu se apuce să-i numere  zilele şi lui băsescu... 

joi, 2 februarie 2012

Spectacolul proastei guvernări



  • boculeţul se luptă vitejeşte cu nămeţii, de pe scaunul lui de premier, la televizor, într-o teleconferinţă ineptă, plină de limba de lemn a administraţiei. Proasta guvernare, acum în direct!
  • Madam culcer s-a dat dusă de la TVR, prin demisie. De ce şi-o fi luat mâna de pe ea Iubitul Conducător, Mare Reformator şi Machitor, al cărui posterior a beneficiat de buzele ei calde şi catifelate? Demisia duduii se încheie cu un "Good-bye, Stalin!" Nu, nu vă agitaţi! Iubirea ei pentru curul lui băsescu a rămas intactă. Stalin este, aţi ghicit, USL! O, da! Da, da, da! Paranoia salvează România! O singură curiozitate: cât din datoria aia de 100 de milioane de euro a fost făcută de departamentul condus de madam, alt geniu al "bunei guvernări"?
  • Au apărut(de ce acum?!) primele rezultate ale recensământului. În România mai suntem doar 19 milioane. Din 2002 am pierdut 2,68 milioane de locuitori. Că au murit, că au plecat, greu de spus acum. Rezultă că în afara României ar fi mai puţin de 1 milion. Sau că ar fi plecat acolo din 2002, sau ce vreţi voi să credeţi. "Buna-guvernare", nu-i aşa? 
  • Madam boagiu ne spune că finlandezii cheltuiesc mai puţin cu deszăpezirea, pentru că nu deszăpezesc, ci doar mângâie zăpada, ei circulând cu cauciucuri cu ţinte! Noi vrem asfaltul la negru, fir-ar pielea noastră a dracului! Luxul costă, boilor! ne spune Chiloţi Tetra.  
  • FMI ne spune că 280 de milioane de euro intră pe mâna Fecioarei din Pleşcoi. Cu voia lor. Care acceptă mărirea deficitului cu 0,2% din PIB. De unde se vede că blejnar şi-a făcut datoria, iar cheful cu învârtită i-a înmuiat inima lui Franks. Firmele pedeliste se pot linişti, PDL are bani de campanie, iar FMI şi-a atins scopul: vindem Hidroelectrica. Bună guvernare, nu-i aşa?

USL: comunicarea în suferinţă



Nu ştiu cine sunt cei care se ocupă de comunicare pentru USL, PSD, PNL şi PC. Treaba lor, sper doar că nu le dau o căruţă de bani, cum i-au dat lui Andronic, în trecut, ca acum să-i înjure ca la uşa cortului. Fac o paranteză: Danele, dacă tot te fute grija de felul în care-şi finanţează partidele campaniile electorale, nu-i trimiţi tu o citaţie lui Andronic? Ieşi la pensie cu ce are ăsta să-ţi spună! Laşi dosarele urmaşilor urmaşilor tăi! Parol!

Revin: felul în care au explicat cei din USL ce fac acum la Senat şi la Camera Deputaţilor este de tot căcatul. Deşi lucrurile erau simple: cere lumea demisia Guvernului? Cere! Se dă dus boc din Palatul Victoria? Nu se dă! Atunci ce facem noi în Parlament? Păi, îi demostrăm lui boc că, măcar într-o Cameră, nu mai are majoritate, nu-şi mai poate trece legile, deci guvernul lui e PA! Şi nu poate rezolva problema decât într-un singur fel: demisionând şi convocând alegeri anticipate. 

Ce grevă parlamentară, ce demisie? Spun oamenilor că, prin absenţa din Parlament, pur şi simplu nu le asigur cvorum de şedinţă, nu le permit discutarea legilor, din lipsa rapoartelor comisiilor de specialitate. Este legitim? Da! Este regulamentar? Da! Contravine interesului public? NU!

Ca parlamentar nu ai obligaţia să reprezinţi interesele tuturor, precum Preşedintele României. Cei care te-au ales au făcut-o pentru că eşti pesedist, penelist, pedelist, udemerist. Nu văd de ce toată lumea e în extaz în faţa şantajului UDMR la adresa puterii, făcut în numele "maghiarilor", considerându-l o servire exemplară a intereselor specifice minorităţii, chiar dacă asta implică de-servirea intereselor majorităţii, iar servirea intereselor specifice ale celor care se regăsesc în PSD, PNL şi PC e de porc, un atentat la adresa interesului naţional? 

Poate nega cineva faptul că 90% dintre români cred că ţara merge într-o direcţie greşită? Că în societate s-a format un larg consens în privinţa nevoii de a ieşi din criza politică prin demisia guvernului şi prin organizarea de alegeri anticipate? Şi atunci, dacă USL acţionează în această direcţie, ce e de reproşat? 

Sigur că decizia celor din USL i-a ars la ficaţi pe adepţii portocaliiilor,, dar asta e! Mai şi încasezi, când te dai smardoi de mahala! Dacă vrei luptă ca între gentlemani, dacă vrei respect, atunci luptă după reguli universal valabile, şi cu arbitru neutru, nu cu el de partea ta. Altminteri şi adversarul se simte legitimat să lupte după cum îl taie pe el capul, după reguli alese de el, pentru a-şi maximiza şansele.

Acum mingea e la portocaliii. Depinde doar de ei cum o joacă. Iar USL ar face bine ca, înainte de a scoate ceva pe gură, să se gândească la o strategie coerentă, şi inteligentă, de comunicare. Dacă se poate, şi nu-l ia valul pe Crin...

PS:  nişte unii publică un soi de poziţie "oficială" faţă de audierile din PE, organizate de USL. Evident, sunt toate clişeele presei băsiste în "comunicat". Drept pentru care am comentat, în stilul meu, evident. Sigur că nu au publicat comentariul. Nu-i nimic, iată-l: "Către toţi idioţii: audierea avea loc în Parlamentul European, unde limba română este limbă oficială. Când îţi construieşti tot demersul pe presupusa necunoaştere a unei limbi străine de către Antonescu, dovedeşti doar că eşti un prost cu spume. În rest, mă doare în cot de ce au spus cei trei la Bruxelles. Demersul lor a fost la fel de legitim, şi de democratic, ca şi vaietele Monicăi Macovei, spre pildă, care de şapte ani arată cu deştu’ spre Justiţia română, după ce, ministru al justiţiei fiind, a băgat-o şi mai rău în budă.

De pluralism aţi auzit voi? Este specific democraţiei! Ca şi toleranţa, printre multe altele. Asta e, dragi reprezentanţi ai dictaturii ideii unice: “curul lui băsescu e numai unu!”

miercuri, 1 februarie 2012

Buldogul şi blocajul


Puterea e zen!

La Senat s-a terminat distracţia! Plecând cei din USL, plus senatorul Banias, de la PDL, la PC, kaine cvorum! Kaine cvorul, kaine legi! Kaine legi, kaine guvernare, alegeri anticipate, vă rugăm! 

Buldogul i-a băgat în şedinţă pe senatorii pedelişti, după care i-a cerut imperativ lui boc să-şi mişte fizicul la Senat. Până acum boc se dă lovit în aripă, şi, cine ştie, poate că şi e!

Umblă şi vorba că CCR nu le mai lasă pedeleilor nicio şansă de a mai comasa alegerile în noiembrie. Practic, toate socotelile portocaliiilor s-au dus pulii de suflet. Numai RL şi EvZ n-au aflat ce şi cum. Ele continuă ofensiva împotriva Opoziţiei, de parcă ea conduce ţara.

Refuzul Opoziţiei de a participa la lucrările Parlamentului este legitim. Nelegitim a fost gestul puterii de a nu permite parlamentarilor lor să voteze Moţiunile de Cenzură. Atunci cretinii din presa portocalie apludau, era veselie mare: "ce le-au tras-o nenorociţilor de uslaşi!" Ei bine, acum s-a întors roata! Începe marele dezmăţ ipocrit al propagandei pedeliste. 

Şi încă ceva, pentru toţi proştii care cred că parlamentarul este un angajat cu fişă şi ceas de pontaj: sunteţi proşti! N-aţi înţeles nimic din modul în care funcţionează Parlamentul, democraţia şi politica. Sigur, ticăloşii care înţeleg şi se fac că nu înţeleg sunt şefii acestor proşti. Care îşi bat joc şi de ei, şi de noi...

PS: văd că acum circulă teza că se pot face comasate în iunie. Uau! Ce mare e disperarea în Modrogan!   

Blonda lu' boc



Madam Vass, blonda lu' boc, tocmai ce fu numită în comisia de privatizare a Hidroelectrica. Care companie se va privatiza pe Bursă. Unde soţul şi cumnatul duduii sunt brokeri. În rest, totul este de o deontologie perfectă, fără hazard moral şi foarte labertarian. Sictir, nesimţiţilor!

luni, 30 ianuarie 2012

Cum era cu "mita electorală"?



Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al PDL, a anunţat că boc a fost mandatat de Coaliţie să negocieze cu FMI o creştere a salariilor şi pensiilor cu 5%. Asta de la 1 aprilie. Întrebat de unde bani, Frunzăverde a răspuns că banii sunt incluşi în Buget. Cuuuuum? La ce capitol? E şi un mic dar: cu condiţia unei creşteri cu 1,8% a PIB în primul trimestru din 2012.

Ieri, băsescu ne promitea Apocalipsa în 2012. Bine, de-ale lui băsescu să vinzi, nu să cumperi. Iar negocierea cu FMI s-a făcut anul trecut, în decembrie, vezi declaraţia lui Jeffrey Franks. Ca să nu mai vorbim că Legea pensiilor stipulează că anul ăsta pensiile trebuie să crească. N-am auzit ca legea să fi fost anulată, sau prevederile ei suspendate pentru anul în curs.

Guvernul se întruneşte azi într-o şedinţă convocată pe picior, şi se aşteaptă aprobarea unor Ordonanţe de Urgenţă. Ce, de ce, cum? Cine să ştie? A fost guvernul ăsta un model de transparenţă? 

Pur şi simplu cei de la guvernare, în special PDL, care are cel mai mult de pierdut, sunt disperaţi. Sondajele publicate în ultimele zile au adus disperarea la paroxism. Aşa că, după ce au înfierat "mita electorală" a pesediştilor şi peneliştilor, apelează şi ei la "mită". Că principiile sunt bune doar pentru proşti...

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Asta-i România!



Doar atât: la remarca unei jurnaliste, ""Sunt acuzatii ca Guvernul a negociat, a aprobat acest tratat(ACTA, n.m.) fara dezbatere publica", boc, premierul Româniai(sic!), răspunde "Nu am datele sa ma pot pronunta in acest moment cu privire la intrebarea dumneavostra, nu am o asemenea informatie." Ce acord urmează să mai semneze guvernul în numele României, fără să ştie că l-a semnat?

De ce nu încerci cu DNA?



Pulimea Ta,

Văz că ai probleme cu ăla micu', de vorbeşte pe repede înainte, care nu se dă dus din Palatul Victoria. Naşpa, te-ai pricopsit cu un Tăriceanu doi! Cu DNA ai încercat, Pulimea Ta? Că Danel abia aşteaptă. Şi nu se poate să nu găsească el ceva în cuibul ăla de corupţi de la Cluj! Dacă vrei, poţi! Dar vrei?

vineri, 27 ianuarie 2012

Să vezi minune!


Se învârtoşă mândria dge ardghelean în boc! Şi, după ce-i trase o smetie peste ochi Iubitului Conducător, Mare Reformator şi Machitor, dându-i un şut în cur lui Baconschi, acum îl atacă pe Pulimea Sa şi la capitolul "băi de mulţime" De ieri boc ţopăie printre nămeţi, dă cu lopata(e adevărat, în jurul unui Q 7, dar asta e!), împarte ceai pe centură şoferilor prinşi în zăpadă, acu' zboară cu caricioperul să vază el ce şi cum cu deszăpezirea. 

Şi, să vezi minune! Nu s-a găsit nimeni să-i toarne ceaiul pe scăfârlie sau să arunce cu bulgări de zăpadă în el. Şi nici nu l-a trimis explicit la origini.

Pe Marele Timonier l-a apucat cu palpitaţii la pitpalac. Aşa o ofensă din partea ăluia mic, care vorbeşte pe repede înainte? Nu se poate! Şi l-a pus pe Ioan Oltean să-i arate lui boc cartonaşul roşu: "are o lună la dispoziţie să rezolve problemele oamenilor. Dacă nu, să plece!" Cristian Preda, pe zi ce trece slugă mai plecată lui băsescu, bate câmpii despre "un guvern politic, cu premier independent".

Băi băieţi, potole-vu! Lăsaţi teatrul ieftin! Da, boc poate avea interesele lui, şi, până una-alta, la el e pâinea şi cuţitul. El dă cu bani în populaţia coaliţiei, nu băsescu! Spre deosebire de băsescu, boc şi-a fidelizat apropiaţii, nu i-a lăsat din braţe, după ce i-a folosit. S-a înfipt la fel de bine la putere ca şi băsescu. În plus, luptă pentru viitorul lui. băsescu nu mai are viitor politic, el, oricât ar părea de ciudat, da!

Ştiu, nu ne încălzeşte cu nimic ofensiva lui boc. Dar faptul că îi râde în nas lui băsescu e de bine! Sigur, o fac pe banii noştri, dar trebuie să cheltuim ceva bănuţi şi pe divertisment! Aşa că, fight! 

joi, 26 ianuarie 2012

A doua zi de viscol: puterea rezistă. Oamenii, nu.



Prieteni, în timp ce pe şoselele din sud e Iadul Alb, la TVR tovarăşa gradul de la general în sus bătea câmpii despre societatea civilă bună şi societatea civilă rea. E şi ăsta un subiect, ca oricare altul. Dar mi s-a părut o bătaie de joc, la televiziunea publică, felul în care sunt ierarhizate subiectele. Era ca pe vremea lui Ceauşescu: Geniul Carpaţilor lansa tema, băieţii o luau şi o vârau pe gâtul poporului recunoscător. Azi, la fel: a zis Marele Machitor ceva de societatea civilă bună, care s-a bosumflat şi s-a retras în Parnasul sinecurilor, lăsând duşmanii să-l muşte de cur, hop şi madam Culcer cu propaganda portocalie! 

Deschid o paranteză: era în emisiune şi un flăcău de la CriticAtac. Dacă aşa arată stânga civică, mai bine lipsă! Asta e, ghinion de neşansă!

Dar poate că era cazul să dedice şi ei o emisiune situaţiei celor prinşi în zăpadă. Situaţia e mai dramatică decât ne închipuim: sunt 1008 maşini prinse în zăpadă. Sau de atâtea a aflat boc. Generalul Izmenelor dă trezirea pentru 5.000 de militari, per care îi trimite pe coclauri. Cinci mii! Plus jandarmi, ISU, poliţie, voluntari, etc. Avem imaginea unui cataclism, la scară mică, pentru că dezastrul ăsta începe la doar câţiva kilometri de porţile Bucureştilor. Şi nu s-a putut face nimic!

Este nevoie de o anchetă serioasă, pentru că e inacceptabil ce se întâmplă. Vă imaginaţi ce ar fi în caz de cutremur, să zicem? Îl vedem iar pe boc căutând supravieţuitori printre ruine, cu televiziunile după el, pe fundal de copârşee? 

Fraţilor, avem o problemă cât casa cu felul în care funcţionează statul. O tot spun, unii mă înjură. De obicei ăia care "se descurcă" fără stat. Chiar m-aş bucura să ştiu că unii dintre ei se pregătesc de a doua noapte în nămete, pişându-se în cană, ca să aibă ce bea! 

Mă repet: reforma statului trebuie să înceapă cu revitalizarea lui, cu definirea clară a atribuţiilor lui şi cu depolitizarea lui. Iar când mai votăm, să n-o mai facem doar pentru că nu ne place mutra unuia, sau "aroganţa" altuia. Poate alegem pe aceia care au dovedit performantă în administrarea statului, nu doar în contracte cu bani publici, în folosul firmei sale private.

boc, idiotule!



Mi se pare o probă de nesimţire monumentală spectacolul grotesc al premierului, înconjurat de jurnalişti şi camere de luat vederi, care dă la lopată în jurul unui SUV de lux, impecabil curăţat, pe undeva pe A 1. Îl sorbeau din ochi de admiraţie Generalul Izmenelor şi madam Chiloţei Tetra. Asta în timp ce mii de maşini şi de oameni sunt încă blocaţi de zăpadă, iar în şi din Bucureşti e o imposibilitate să intri şi să ieşi.

Ca tupeul portocaliiilor să fie maxim, organizaţia PDL Bucureşti, condusă de Fecioara din Pleşcoi, dă un Comunicat, în care îl critică pe Sorin Oprescu pentru situaţia gravă din Capitală. Unde se circulă bine-mersi, ca niciodată pe timp de viscol. Ăştia merită s-o ia pe urmele PNŢ-CD! Să se aleagă praful de partidul ăsta de căcat, care-şi bate joc de noi!

PS: utilajele de deszăpezire au fost întoarse din drum, pe centura Bucureştilor, pentru că nu aveau rovinieta plătită! Muriţi, bă!

Care stat?



Aseară boc ne asigura că viscolul n-are nicio şansă, câtă vreme sunt la butoane el şi cu Igaş. Iar de azi dimineaţă aud numai poveşti horror despre aventurile românilor(imprudenţi şi duşi cu pluta, care cred că Dumnezeu trebuie să facă sluj în faţa lor!) rămaşi prin nămeţii patriei.


Degeaba avem cu ce face treabă, dacă nu ştim cum. Iar ce aud şi văd la televizor este produsul proastei guvernări, imbecilităţii politizării funcţiei publice, ruperea instituţiilor statului în feude pentru baroni locali, alungarea profesioniştilor, imposibilitatea lucrului în echipă, lipsei de comunicare, lipsei specialiştilor în gestionarea crizelor.


Acum vedem cât de prost este administrată ţara asta. Asta e marea noastră problemă, nu modificarea Constituţiei, nu reducerea numărului de parlamentari, nu tot felul de reforme inepte ale statului. Statul este un administrator. Iar acum vedem că, de fapt, el nu există. Sunt doar resturi ale lui, care mai funcţionează din inerţie, fără cap şi fără coadă.

Ce are de făcut naţiunea asta, în primă urgenţă? Să-şi reconstruiască statul. După aia mai vedem ce şi cum.

PS: deşi nu pare, are legătură cu cele scrise mai sus. Să fie ăsta manifestul partidului "Mihaela, dragostea mea!"?

PPS: solidară naţie, românii! Halal!

luni, 23 ianuarie 2012

E bine, e foarte bine!


Nu ştiu ce să fac: să râd, sau să înjur? Conducerea PDL este convocată de urgenţă, şi pe surse transpiră informaţia că se cere demisia lui boc. Haida-de! Cred că ăştia sunt la pileală, la ziua lui Mircea Toader, şi-şi bat joc de noi! Mormanul ăla de haleală trebuia fructificat cumva. În căcatul pe care îl revarsă pedeliştii în capul nostru!

Peneliştii se joacă de-a demisia şi băieţii scriu de zor la demisiile pe care le va ţine Crin la dospit. Bă, v-o daţi sau nu v-o daţi? Aşa, în principiu, e doar ipocrizie!

PSD este suspect de liniştit, iar Ponta pare să facă o cură de calmante: senin şi zen! Nimeni nu demisionează, nimeni nu intră în grevă parlamentară, nimeni nu se agită prea tare. E drept că lipseşte din poză Dragnea, ceva mai agitat de felul lui, pierdut nu se ştie prin ce junglă, şi uitat de partid acolo.

În piaţă se petrece ceva interesant: un ofiţer al armatei române, în uniformă, protestează şi sugerează că el este doar o voce, care exprimă nemulţumirea multor ofiţeri şi subofiţeri, iar în zilele următoare au să fie surprize. Omul nostru spune că ştie ce riscă, ştie că poate fi arestat. Dar nu-l interesează. El are o poziţie, şi ţine s-o exprime. Ei bine, fix o nemulţumire care să cuprindă armata ne mai lipsea! 

E bine, e foarte bine! În fond, de ce nu? Trebuie să încercăm şi o lovitură de stat militară, ca să nu ne plictisim prea tare...De parcă traian băsescu ne-ar fi lăsat să ne plictisim!

Imposibilul dialog



Sesiunea extraordinară a Parlamentului a demonstrat, odată în plus-dacă mai era nevoie de asta!-că dialogul între putere şi opozie a ajuns imposibil. Motivul acestei situaţii este traian băsescu, şi pretenţia lui de a fi preşedinte-jucător. Dacă nu ar controla el totul în PDL, dialogul n-ar fi imposibil. Poate nu ar fi uşor, poate nu ar fi comod, dar ar fi dialog. 

Azi boc a venit cu o propunere de Pact de stabilitate economică şi politică. Fără să pună pe masă un text. Şi ce înseamnă la pedelişti stabilitatea economică şi politică? "Faceţi ca noi, sau vă ia mama dracului!" Ei bine, cu aşa ceva, oriunde în viaţa reală, obţii cel mult un bocanc în dinţi!

Ceea ce a oferit azi PDL nu opoziţiei, pe care o dispreţuieşte şi o ignoră, ci celor care protestează şi sunt profund nemulţumiţi, este doar praf în ochi, şi oricum o nouă dovadă de dispreţ. Iar dacă îşi închipuie că scăpând de baconschi au câştigat ceva timp, sunt de-a dreptul tâmpiţi! Cei din piaţă nu i-au cerut demisia nici după ce au fost jigniţi, pentru că baconschi nu există pentru ei. Pentru ei există băsescu şi boc. Pe ei îi vor plecaţi de la cârma ţării. Şi, evident, vor plecarea PDL de la guvernare.

Aroganţa a fost prezentă din belşug în toate discursurile puterii, aşa că puţinele şi anemicile scuze, ale lui boc sau blaga, au apărut şi mai ipocrite decât de obicei. Iar bomboană pe colivă, au apărut imagini din sala Parlamentului, în care urma să aibă loc cheful lui Mircea Toader, ăla care arată cu deştu' cum să voteze decervelaţii din subordine. Când ai tupeul să faci aşa ceva, cu oamenii în stradă, într-o sală a Parlamentului, meriţi să fii lapidat! Punct!

Nu sunt mama Omida, să vă spun ce se va întâmpla. Văd că Antonescu s-a radicalizat foarte tare. Ponta este, paradoxal, mai calm şi mai circumspect. Dar orice decizie se va lua în USL, de grevă parlamentară sau de demisie a parlamentarilor PSD, PNL şi PC, impactul asupra puterii va fi egal cu zero. traian băsescu este decis să lupte până la ultimul boc. Cu alte cuvinte lucrurile vor continua ca până acum. Iar declaraţia lui Pambuccian, că minorităţile nu vor mai sprijini aşa, la grămadă, angajările de răspundere ale lui boc sunt o glumă proastă. Le va sprijini, şi cu asta, basta!

Ce vor face protestatarii din ţară şi din Bucureşti? Păi, cred că vor continua protestele, pentru că şi acolo există un nucleu dur şi radicalizat. Că le va da iarna o pauză, iar nu contează. Cum nu dispare nicinul dintre motivele revoltei lor, nu văd de ce nu ar protesta. Că sunt mulţi sau puţini, nu contează. Contează că protestul există. 

Asta pentru noi. Pentru o pulă cu pretenţii de mare filosof, unu' Cornea, dacă mişcarea din Piaţa Universităţii nu e condusă de intelectualii din gaşca lui, nu există. E doar o invenţie a televiziunilor!   Mai du-te mă şi la conu dracu'!  

Strategia PDL este clară: vrea să câştige timp, cu orice preţ, în speranţa că nu a ajuns la punctul de la care trendul de scădere în sondaje nu se mai poate inversa. Problema lor este că au trecut de el. Ştiu, vorbesc fără dovezi bazate pe cifre din sondaje. Problema este că sondajele nu au cum să surprrindă acum ce s-a lipit de subconştientul oamenilor evenimentele în curs, care nu s-au terminat. Nimeni nu ştie ce urmează. Deja facturile la întreţinere, într-una dintre cele mai blânde ierni, depăşesc orice închipuire. Până la primăvară, când dă colţul ierbii, şi apar ştevia şi urzicile, mai e. Orice mi-ar spune mie Isărescu, inflaţia creşte, nu scade. Aia din statistici să şi-o vâre el în cur!

Apoi, cum toată ţara asta a ajuns la pula lui băsescu, trebuie să ne gândim la ce vai poate inventa Iubitul Conducător, Mare Reformator şi Machitor, în materie de "reforme". Când i se scoală lui, cine-l mai poate opri? 

Un sfat, acum, la sfârşit de postare: e cazul să vă faceţi provizii de Rudotel sau de Xanax. O să-mi mulţumiţi mai târziu!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...