Pulimea Voastră,
Iar mi-aţi stricat bruma de linişte, la care cu greu am ajuns, după un an de împliniri măreţe ale voastre şi ale găştii pe care aţi cocoţat-o în fruntea ţării. Sunt tot mai nedumerit: sunteţi tot timpul pulă de beat, sau când sunteţi treaz vorbeşte prostia în locul Vostru? Altminteri nu-mi explic tâmpeniile debitate la botul jurnalistului, pe o pârtie din Predeal, înţeleg, unde vă plimbaţi plictisul după un an de frecat menta cu talent.
Sunteţi, Pulimea Voastră, şeful acestui stat de şase anişori. Sigur, numai gândul că vor mai fi încă patru la fel de demenţi mă face să vomit, dar asta e problema mea. Problema Voastră nu este constatatul: la capitolul ăsta sunteţi de departe campion mondial la toate categoriile, de la Gâgă la Einstein! Rău staţi la capitolul făcut. Sper că nu sunteţi atât de idiot să credeţi că ceea ce aţi făcut, pe post de premier, în ultimul an, ţine loc de reformă a statului. În primul rând am serioase îndoieli că înţelegeţi ce şi cum cu statul, de vreme ce spuneţi că acum statul român are 1,2 milioane de funcţionari.
Nici în glumă nu puteţi numi "funcţionari" medicii, profesorii, pompierii, poliţiştii şi pe alţii ca ei. Administraţia centrală şi locală, cu totul, începând cu Administraţia Prezidenţială şi terminând cu ultima primărie din cel mai băşinos sat al iubitei noastre patrii NU are mai mult de 120.000 de funcţionari. Dacă desfiinţaţi ÎNTREAGA administraţie(şi cu ea şi statul!) tot trebuie să mai găsiţi vreo 180.000 de angajaţi ai statului, să-i daţi afară. De unde îi luaţi? Din Educaţie? Din Sănătate? Că din Servicii sigur nu-i luaţi! Nu sunteţi într-atât de tâmpit încât să vă tăiaţi craca de sub picioare!
Poate ne luminaţi şi pe noi, năucii, care credeam că dacă am intrat în UE, vom avea parte şi de ceva din Europa, în materie de organizare şi de performanţă ale statului: în ce transformaţi Statul Providenţă? În Statul Penitenţă? Veţi desfiinţa şcoli, spitale, şi veţi înfiinţa în locul lor puşcării? Şi aşa veţi rezolva problemele generate de sărăcie şi de dispariţia sistemelor de protecţie socială? Nu v-a spus nimeni că sărăcia este mediul de cultură ideal pentru violenţă socială şi pentru criminalitate?
Încă ceva, Pulimea Voastră: ştiţi cumva cum li se spune(absolut nemeritat şi jignitor) românilor care au plecat să lucreze în străinătate? "Căpşunari", Pulimea Voastră! Căpşunari, nu altcumva! Şi atunci, de unde ideea că românii nu ar vrea să lucreze pământul? Nu v-a trecut prin minte că lucrurile sunt mai complicate decât credeţi? Că nu venitul minim garantat este motivul pentru care unii nu găsesc zilieri în lumea satului? Spre exemplu, nu cumva e de vină faptul că grosul celor care mai pot munci în agricultură s-a transformat în "căpşunari", şi lucrează pământul altor ţări, care plătesc mai bine şi oferă condiţii de muncă mai bune decât derbedeii noştri, care se cred mari patroni? De ce ar munci aici pentru zece euro pe zi, când afară, chiar şi la negru, tot câştigă la cules de căpşuni vreo cinci euro pe oră? Aud?
Dacă aţi avea curiozitatea să citiţi unele din scrierile lui Gusti(din păcate nu au fost adaptate pentru micul ecran, asta ar fi uşurat lucrurile, Pulimea Voastră fiind consumator fruntaş şi de pixeli, nu doar de lichide cu miros îndoielnic pentru amatorii de "Două p'o cracă"), aţi afla că în România interbelică(unde politicile promovate de guvernele pe care le-aţi girat sau din care aţi făcut parte au dus agricultura şi lumea satului) o exploatare agricolă de până în 7,5 ha-10 ha era cumpărătoare netă de alimente. De ce ar fi altcumva lucrurile acum? Ălea 3 milioane de ha de pământ nelucrate NU se pot lucra, în condiţii de minimă eficienţă, pentru că exploataţiile sunt extrem de fărâmiţate. Globalizarea a distrus în primul rând micile ferme, peste tot în lume. Iar românii, chiar şi aceia din clasa de mijloc, nu-şi pot permite să cumpere alimente "bio", produse de micile ferme de subzistenţă. Cine este nebun să dea 10 lei pe un borcănel de zacuscă de Topoloveni, de 125 de grame? 80 de lei kilogramul de zacuscă? Păi, cu banii ăştia te saturi de somon!
Apoi, Pulimea Voastră, nu amestecaţi lucrurile: nu oricine stă la ţară e ţăran, şi nu orice ţăran este agricultor. Poate îl pui pe Lăzărescu să facă şi alte sondaje, nu doar politice. S-ar putea să-ţi folosească, măcar pentru a nu mai spune prostii cu aerul că ai descoperit legea relativităţii, dacă nu pentru a înţelege ţara în fruntea căreia te afli, printr-o minune greu de explicat.
Începuşi prost anul, Pulimea Ta! Pentru nervii mei, că altminteri înţeleg că ai petrecut un Revelion de excepţie, cu Nuţica prin preajmă. Şi am aşa un filing că o să-mi toci nervii şi mai abitir ca în anul ce trecu, şi ca în toţii anii de când trăim oroarea de a te avea Preşedinte!
PS: poate meditezi şi la faptul că nici măcar primarii PDL nu mai au curajul să te invite la o baie de mulţime. N-o da pe Oprescu: după cum te-ai purtat cu el, ăla te-ar vrea subiect de disecţie, ca să zic aşa, nu invitat la Revelion. Da' ce face Pulache ăla de la trei, pe care-l numiseşi premier? Ce face şmecherul ăla de primar portocaliu de la Braşov? Era la o azvârlitură de Mercedes de Predeal. Evită, sau e vită?
PPS: pentru cine nu înţelege poanta de la sfârşit, ea face trimitere la Păstorel, care, prin 1950-51, rămas fără mijloace de subzistenţă, trebuie să apeleze la un prieten, ajuns mare pe la comunişti, Mihail Ralea, să-i facă rost de un loc de muncă. Dar nu se duce el la Ralea, ci îşi trimite un amic. Şi ăla se întoarce cam plouat de la întâlnirea cu Ralea. La care Păstorel îi spune: "Evită? Nu ţi-am spun eu că e vită?"
2 comentarii:
Sa n-o dea pe Oprescu ca el chiar l-a protejat neinvitandu-l. I-ar fi convenit sa se afle intr-o piata in care (conform sondajelor) 9 oameni din 10 l-ar fi huiduit?
Stimate domnule Constantin,
Felicitari pentru curajul dvs de a spune ce ganditi.Acum de sarbatori am intalnit diferite rude si cunostinte. Toti spun ca, azi, la orice contract, PDL cere la negru pentru ei 10%. Cica si inainte ei dadeau ceva, dar ce doreau ei, nu li se impunea o suma fixa.
Trimiteți un comentariu