Eu, cum bine ştiţi, sunt inginer, şi tehnofil. Întâmplarea face să fiu contemporan cu istoria IT, ca să zic aşa, adică am crescut odată cu bitul. Şi cum la fel de bine ştiţi, fiul meu asta face: lucrează în minunata industrie a producţiei de soft. Aşadar, am râs cu lacrimi de credinţa cretină a lui băsescu şi a altor papagali ca el în calculatoare şi în misiunea lor de a salva statul român de tirania birocraţilor cu mânecuţe.
Dacă vreţi să ştiţi cum arată un coşmar informatic, întrebaţi-i pe băieţii de la CNAS cum e să-ţi crape sistemul informatic centralizat, pe care tocmai l-a botezat Pulimea Sa, înainte de Crăciun. Care va să zică, pentru 36 de milioane de euro, ne-am ales cu o belea cât casa! Şi asta e doar partea văzută a lucrurilor. În sensul în care se află, fiind vorba de o instituţie publică. Dar sunt sigur că nu e cititor al acestui blog care să nu fi auzit scuze la ghişeul băncii, oricare bancă! pentru faptul că le-a crăpat sistemul informatic. Sau au primit facturi aiurea de la furnizorii de utilităţi, pentru că sistemul lor informatic are toane mai ceva ca o muiere la menopauză!
Nu mai vorbesc despre faptul că proiectarea sistemului ăsta nărăvaş de la CNAS a început în 2002. Le-a luat opt ani proiectanţilor să-l pună pe râşniţe, şi să se joace cu el. Şi după vreo câteva zile de utilizare a dat graţios colţul! Iar munca lui o fac acum nesuferiţii ăia de funcţionari, pe care cineva arde de nerăbdare să-i dea afară, pentru că, nu-i aşa, i-am înlocuit cu calculatoare, care nu iau şpagă. Dar nici nu se repară singure!
Acest episod tragi-comic ridică, cel puţin în viziunea mea, o problemă de fond: aceea a tentaţiei de a elimina oamenii din toate sistemele, şi din producţie de bunuri, şi din servicii, şi din luarea unor decizii. Această furie de a elimina omul, pentru a creşte "productivitatea", "eficienţa" şi "profitul" va avea consecinţe dintre cele mai periculoase pentru viitorul nostru, ca rasă, dacă vreţi.
În principiu, cu ceea ce ştim acum, şi cu tehnologiile de care dispunem, ne putem dispensa de tot mai mulţi oameni în domenii sensibile, cum ar fi sănătatea. Se lucrează la roboţi care vor lua locul infirmierelor în spitale, pe motiv că nu sunt suficiente infirmiere. În loc să plătim sume incomparabil mai mici în formarea de cadre medicale medii şi în plata lor decentă, investim sute de milioane în proiectarea unor astfel de roboţi, care nu au cum costa mai puţin de un milion de euro, la început. Şi care trebuie şi ei întreţinuţi, reglaţi, reparaţi. De cine? Aţi ghicit! De alţi roboţi! Nu mai vorbim de automatizarea diagnosticării şi de tele-medicină.
Ce le va rămâne oamenilor, dacă locurile lor de muncă, cele care presupun cunoştinţe de un anumit gen şi calificare, sunt ocupate de roboţi şi de sisteme informatice? Munci din ce în ce mai penibile şi mai puţin calificate? Şi ce fel de societate rezultă de aici? O rasă de stăpâni ai cunoştinţelor şi ai banilor, care are în subordine armate de roboţi, şi o gloată pauperă şi subcalificată, needucată, care supravieţuieşte cu greu?
Sunt întrebări cât se poate de serioase. Dependenţa noastră de tehnologie ne poate duce într-un mare impas. Şi asta cât de curând. Nimeni nu spune că un sistem nu poate fi raţionalizat, făcut să funcţioneze mai bine. Dar omul trebuie ajutat de tehnologie, nu înlocuit de ea. Aşa cum se pune problema, cel puţin în România, motivele apelului la tehnologie sunt cel puţin eronate. şi nu vor produce efectele scontate. Doar furnizorii de tehnologii se pot declara fericiţi: lor afacerile merg bine, indiferent de situaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu