Văd tot felul de exaltări şi de exaltaţi pe bloguri, cum aplaudă ei căderea "regimurilor islamiste" din nordul Africii. Şi nu mă pot abţine să nu mă umfle râsul, pentru că actualele "revoluţii" sunt islamiste, iar regimurile, dictatoriale, dar seculare. De asta le-au şi sprijinit occidentalii. Sigur, excepţie face Arabia Saudită, dar cum este rezervorul de petrol al Occidentului, o lapidare, o decapitare, câteva biciuiri, acolo, se pot trece cu vederea. Când ai de ales între a protesta pentru un amărât decapitat pentru nu se ştie ce "blasfemie" şi comenzi de miliarde de dolari pentru industria ta de armament, ce-ai alege? Protestul? Poate în mintea proştilor!
Văd iar că mai nimeni nu-şi pune problema absenţei liderilor revoltelor(ei există, dar sunt ocupaţi să stea cu poponeţul în sus şi să se roage la Mecca!) şi a programelor politice. E doar cu "Jos dictatoru'!" Şi după? Asta explică reticenţa occidentalilor în a se angaja cumva de partea protestatarilor. Pot scăpa de Dracu', şi se trezesc că dau nas în nas cu tătâne-su!
Tinerii ăia care sunt acum pe străzi nu mi se par tocmai educaţi la şcoala democraţiei, ci mai degrabă a fanatismului religios. La fel ca în Iranul anilor 70, la căderea Şahului. Internetul nu formează democraţi, ci doar mişcă diverse informaţii de colo-colo. Şi cum noi nu le avem pe astea cu cârnăciorii, ne e greu să ştim cam ce vehiculează spaţiul virtual islamist. NSA avea, înainte de 9.11.2001, doar un singur traducător de arabă! Or fi mai mulţi acum, dar ce folos!
Metoda similitudinilor este periculoasă. 2011 nu este anul 1989 al lumii arabe. Nu are cum. Acolo sunt probleme specifice, pe care noi, în occidentocentrismul nostru, şi în superficialitatea noastră, nu le percepem corect. Dacă aceste "revoluţii" sunt, de fapt, construite pe refuzul occidentului, dacă pun în pericol interesele noastre? Ce se va întâmpla în comunităţile islamiste, radicalizate şi fanatizate, ca urmare a eşecului integrării sociale, din ţări precum Franţa, Marea Britanie, Germania, Spania, Italia? Aţi citit presa de acolo? Se remarcă vreun entuziasm pe acolo? Sau o îngrijorare bine mascată în spatele blablaului obişnuit despre democraţie şi despre învingerea fricii?
Joe Biden, în tradiţionalul lui stil: "ce-i în guşă, şi-n căpuşă", spunea : " “Mubarak has been an ally of ours in a number of things. And he’s been very responsible on, relative to geopolitical interest in the region, the Middle East peace efforts; the actions Egypt has taken relative to normalizing relationship with – with Israel. … I would not refer to him as a dictator.” Şi-a luat porţia de şuturi în cur de la "jurnalişti" sau "analişti". Dar Casa Albă chiar are probleme, dacă situaţia din Egipt, ţară-cheie în dispozitivul occidental de control în Orientul Mijlociu, ajunge să fie determinată de islamişti.
Poate că cel mai corect intuieşte lucrurile editorialul(nesemnat) din NYT: "All of which leaves Washington in a quandary, trying to balance national security concerns and its moral responsibility to stand with those who have the courage to oppose authoritarian rulers. American officials must already be wondering what will happen to the fight against Al Qaeda if Mr. Saleh is deposed. And what will happen to efforts to counter Iran and promote Arab-Israeli peace if Mr. Mubarak is suddenly gone?
We won’t try to game Yemen’s politics. Even in Egypt, it’s impossible to know who might succeed Mr. Mubarak. He has made sure that there is no loyal opposition and little in the way of democratic institutions.
In the past, Washington has often pulled its punches on human rights and democracy to protect unholy security alliances with dictators, like Ferdinand Marcos of the Philippines. There came a time when it was obvious that the Marcos tie was damaging American security interests and President Ronald Reagan — along with a people power revolution — played a role in easing him peacefully out of power."
Slăbirea aliaţilor occidentului înseamnă întărirea poziţiei Iranului, care se doreşte a fi lider regional, influenţează deja lucrurile în Irak(da, da!), în Liban, în Siria, în Afganistan, şi care a fost contrat şi de Egipt, şi de Iordania, şi mai ales de Arabia Saudită. Dacă saudiţii rămân singuri în faţa Iranului, nu-i e bine vacii noastre!
Mă repet: 1989 în Europa a fost posibil pentru că modelul occidental era aspiraţia popoarelor din estul Europei, ele însele parte a civilizaţiei occidentale. Schimbarea s-a făcut simplu, la nivel politic, a existat perspectiva integrării în NATO şi în UE. Ăştia din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu ce perspective au? Ce model, câtă vreme văd în cel occidental răul absolut? Cel iranian? Mişto!
Aşa că să şedem şi să privim, că de înţeles e mai greu. Şi om mai vedea peste ce dăm după ce trece iureşul...
PS: e bine şi cu imaginile tip "Bucureşti, 22 decembrie". Dar e bine să vezi ce-i reproşează strada egipteană lui Mubarack: alianţa cu Occidentul şi relaţiile cu Israelul. Cum era aia cu democraţia?
PS: e bine şi cu imaginile tip "Bucureşti, 22 decembrie". Dar e bine să vezi ce-i reproşează strada egipteană lui Mubarack: alianţa cu Occidentul şi relaţiile cu Israelul. Cum era aia cu democraţia?
7 comentarii:
Exact asta am comentat pe twitter azi noapte urmărind Al Jazeera. Nu există lideri, bine, acolo glumeam cumva spunând că nu-l au pe Iliescu, dar substratul era transparent. Am pus şi link la declaraţia lui Binden care mie mi s-a părut concludentă, nu schimbăm o identitate sigură cu nimic. Am ascultat-o pe Hillary Clinton spunând nimic cu o limbă de lemn care l-ar face invidios şi pe Ceauşescu. Nimeni nu vrea să sprijine revolte haotice şi apoi...NIMIC, adică alt haos. Afganistanul, care n-a avut un lider al opoziţiei ci doar şefi locali care se certau între e,i e un bun exemplu.
Exact asa.
Din pacate, nici mass media clasica nu-si indeplineste competent rolul. Tot felul de idioti/idioate cu priviri zambarete comenteaza sumar evenimentele din Orientul Mijlociu de ai impresia ca ce se intampla acolo este o fericire globala. Asta, bineinteles, daca nu sunt mai importante "mondenitatile" cu felinar rosu.
Ce se intampla cu noi, chiar ne-am prostit de tot si in proportii de masa?
Cum vezi, Casandra, chiar ne-am prostit de tot! Vezi tu, ca în toate domeniile, şi aici prea multă informaţie omoară informaţia. Şi atunci ţâţele unei dudui au şi concreteţe, şi le poţi face şi o analiză profesionistă, la obiect. Cu islamismul e mai complicat...
Nici Tunisia, nici Egiptul nu sunt agitate zilele acestea de revolutii islamiste. Mai documentati-va.
O, da! Democraţie, te halim, că ca tine nu găsim! Algeria, FIS şi GIA îţi spun ceva?
Oamenii simplii nu se rascoala din "islamism" sau din dorinta de "democratie", ci de foame, indiferent ca e vorba de Europa de Est, America de Sud sau Africa de Nord. Pana la urma toate regimurile autoritare ajung sa infometeze populatia prin sugrumarea dezvoltarii economice, fie ca e vorba de urmarirea unei ideologii "progresiste" sau pur si simplu de "capitalism de cumetrie" si dirijism economic. Chavez, Ceusescu, Mubarak, Marcos - toti si-au facut-o practic cu mana lor.
Pe strazile marilor orase egipetene au aparut "teroristii" inarmati cu bate, cutite si chiar pistoale. Acestia sunt cei care ataca magazine, obiective de infrastructura si trag la intamplare in multime. Prezenta lor a fost raportata si la trecutele "alegeri", unde rolul lor a fost cel de a asigura rezultatele dorite - "Mubarak reales, la al XIV-lea Congres". Cativa dintre ei au au fost arestati de Armata si s-au dovedit a fi ... membrii ai fortelor de ordine, deci agenti provocatori. Jafurile sunt in mare parte opera lumpenproletariat-uli local, asa cum se intampla intotdeauna cand ordinea se prabuseste.
Revolutia nu este insa una islamista in sine. Fratia Musulmana "tine capul la cutie" datorita incertitudinii asupra rezultatului "revolutiei". Aceasta organizatie a fost intotdeauna reptimata brutal de catre regimuri militare succesive, iar membrii ei stiu foarte bine ca in cazul in care ceva se intampla, si chiar cativa membri sunt implicati, represiunea va fi din nou brutala in cazul in care un astfel de regim se va gasi la putere pana la urma. In consecinta este putin probabil ca rezultatul revolutiei sa fie un regim islamic, dupa model iranian, ci mai degraba un "guvern de uniune nationala", dar cu sprijinul Armatei, si care sa asigure tranzitia catre o formula stabila de guvernare, care sa asigure un nivel mai mare de libertate individuala.
In China se pare ca au fost blocate cautarile continand "Egipt", iar aolo nici macar nu e inca foamete.
Nu sunt atat de sigur ca revolutiile sunt islamiste.
In Tunisia nu a fost islamista, nu au existat niciun fel de revendicari islamiste.
In Egipt islamistii sunt mai organizati dar nu reprezinta o majoritate si nu vor putea ajunge (singuri) la putere.
Trimiteți un comentariu