sâmbătă, 4 iunie 2011

"Noi vrem normalitate, nu vrem diversitate!"



Azi, pe la prânzişor, aud hăulituri pe uliţa mea. Chiar îmi era dor de ele. Ce vremuri bune, alea în care societatea civilă se mobiliza maxim ca să urle din toţi plămânii "Jos!" Unde sunt marşurile de altă dată, când se cutremura asfaltul sub tălpile demonstranţilor?



Bine, ajunge cu nostalgia! Ies să văd cine sunt hăulitorii. Erau ăia de la "Noua Dreaptă", porniţi împotriva homosexualilor, ca în fiecare an când are loc marşul respectivei minorităţi sexuale. 



Chestia asta mă amuză teribil, deşi la început s-a lăsat cu ochi învineţiţi. Idioţii ăia din "Noua Dreaptă" nu înţeleg că normalitatea este tocmai diversitatea! Anormal ar fi să fim toţi la fel, să gândim la fel, să ne îmbrăcăm la fel, mă rog, totul la fel.  



Idioţii din cealaltă tabără nu înţeleg că n-are nimeni nimic cu ei, şi că şi-o caută singuri cu lumânarea, forţând imitarea unor modele care ţin de societăţi care au avut timp să se împace cu ideea că diversitatea este normalitatea, cum spuneam. Cred că o altă abordare le-ar servi cauzei. Să zicem un marş "Gay şi lesbiene pentru apărarea statului social".  O suna cam ca dracu', dar impactul social ar fi mai mare decât acum, când se fâţâie pe străzi, îmbrăcaţi ca nişte paparude. Dar ce ştiu eu?

Nu mă aştept ca ăia din "Noua Dreaptă" să înţeleagă ce spun. Dar unii din tabăra adversă chiar au mintea bine mobilată. Poate se mai gândesc dacă marşul ăsta anual le foloseşte la ceva...

PS: participarea ambasadorilor SUA, Marii Britanii şi Suediei la marşul "diversităţii" este o probă de imbecilitate, şi o politizare inutilă a unui non-eveniment. Dar mă rog, or fi raţiuni de stat, şi ele nu ni se relevă nouă, barbarilor... 

7 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Noua Dreapta de cite ori se manifesta e de parca ar striga in gura mare "lume, hai sa ne vezi, uita-te la noi, sintem proooosti!". Asa au facut si de data asta.

Nu sint gay, nu sint nici macar simpatizant gay (desi as vedea un film ca "Priscilla, regina desertului" de un milion de ori), dar daca as fi fost in Bucuresti, m-as fi alaturat si eu marsului pentru diversitate, dintr-un motiv simplu: slava Domnului ca nu sintem toti la fel... Plus ca de regula flacaii aia fac show, si mie imi place show-ul...

Am fost insa in Sibiu, unde m-am invirtit pe strazi aproape sapte ore si n-am prea simtit cum trece timpul. Am vazut show-uri, nu putine, dar nici destule (la "setea" mea), si m-a izbit un detaliu: artisti romani nema pe strazi, cu o singura exceptie, dl. Benedict Popescu. Sint multe lucruri pe care eu le-am vazut de-a lungul vremii care s-ar preta la spectacol de strada, de la teatru scurt la pantomima, de la monologuri faimoase pina la pastile de variete, de la stand up comedy pina la jonglerii de tot felul, dar se pare ca asta romanii fie nu stiu, fie nu vor sa faca... Strainii fac din nimic un eveniment, stiu sa creeze atmosfera si sa-si atraga si implice publicul. Artistii romani cam stau departe de public. Sau poate nici ei nu vor diversitate...

incognito spunea...

"Gay si lesbiene pentru apararea statului social!"?
Pai, pe-astia ii doare-n cur si pe aialalti ii doare-n pula de statul social. Pe niciunul nu-l doare capul, mai ales daca au in buzunar un prezervativ. Poate nici daca n-au.

http://jos-cu-basescu.blogspot.com/

Dragos Bora spunea...

@Incognito

=)) =)) =))

cristi spunea...

Experienţa altora arată că mulţi dintre cei mai virulenţi homofobi şi "apărători ai familiei" au câte ceva de ascuns. Mă întreb câţi din ăştia or fi printre cei de la Noua Dreaptă, care ziua manifestează împotriva homosexualilor şi noaptea se duc prin parcuri sau wc-uri publice şi fac avansuri unor necunoscuţi.

Anonim spunea...

De când au ajuns 2 stângişti cu simpatii comuniste trecuţi bine de vârsta mijlocie, care au prins vremurile de la sfârşitul anilor '70 până la sfârşitul anilor '90 şi ura caracteristică a populaţiei faţă de tot ce presupunea calitatea de poponar, bulangiu, homo şi găozar, să le ţină acestora partea?..

Vreţi să se învârtă Ceaşcă în groapă de parcă ar avea un ardei iute acolo unde i-a tras-o Ghiţă Dej? :D

~Nautilus

Adrian Teacă spunea...

Cum spuneam: sînt un învechit, medieval, conservator, naiba să mă ia. Dar NU! http://teaca.wordpress.com/2011/06/05/excelenta-unde-i-rochita/

vgeorgicas spunea...

Parerea mea este ca se face o problema dintr-o imbecilitate. Prostia asta cu pidosnicii si pidoanicile adusa in prim planul vietii politice cu doi imbecili de amabasatori printre bovideele locale...
Parca asta ar fi singurul necaz al Romaniei actuale... Boi, imbecili si mascarada.
"Panem et circenses". Dupa aceea o mie de ani de intuneric...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...