luni, 6 iunie 2011

Din ţara proştilor


O lege a fizicii zice că debitul unei conducte depinde de secţiunea sa cea mai mică. S-au prins de asta şi cei de la Administraţia Străzilor. Care văd că se finalizează măgăoaia de la Basarab, dar degeaba, de vreme ce pe Banul Manta se circulă, practic, pe o singură bandă pe sens. Şi s-au repezit să dreagă ce se mai poate. Distrugând spaţiul verde despărţitor dintre cele două sensuri de mers.


Totul este o imensă bătaie de joc. Nu se câştigă mai mult de treizeci de centrimetri de o parte şi de alta, iar pe mijloc rămân ca vreo două palme, cât să aibă unde să stea  stâlpii de iluminare şi vreo câţiva copăcei. Din toată afacerea asta nu câştigă decât veşnicii furnizori de borduri, pentru că, prieteni, în faţa Primăriei este un depozit uriaş de borduri! Şi obişnuiţii asfaltatori ai patriei iubite!


Sigur că prosteala asta o plătim noi. Ăla de-a pus pasajul acolo putea să vadă că ambele artere, şi Banul Manta, şi Titulescu, flancate fiind de blocuri, nu are de unde lua teren pentru lărgirea străzilor. Şi degeaba e măgăoaia cea mai lată din Europa, dacă la ea duc nişte străzi precum paiul de sorbit răcoritoare! Dar pe el îl interesa comisionul de succes, pentru că Pasajul Basarab a demarat cu un împrumut de vreo 60-70 de milioane de euro de la nişte bănci europene. Nea Danele, nu te interesează subiectul? Sau nu e cazul să faci valuri înspre Cotroceni?


Cam în aceeaşi ordine de idei, adică o ţară de proşti, fără speranţă, e şi ce mi s-a întâmplat după ce mi-au spart maşina şi mi-au furat roata de rezervă. M-am dus să văd cât costă o jantă de Logan. Peste tot, pe la atelierele specializate, s-au uitat la mine ca la extraterestru: de Logan? D'aia de tablă? Ce oroare! Nu vrei mata ceva din colecţia aia de jenţi turnate, care fac cam juma' de Logan? Pentru ce vrei mata trebuie să facem comandă, dar nu prea avem cum, că tocmai ne-a picat Internetu', sau n-au ăia de le fac.

Şi uite aşa au ajuns şi ăştia vânzători de nişă!

Niciun comentariu: