marți, 4 martie 2008

Fragmentarea puterii
"Totul ar fi pierdut dacă aceeaşi persoană sau acelaşi grup de oameni influenţi - nobili sau simpli cetăţeni, ar deţine controlul asupra tuturor celor trei puteri: puterea de a emite legi, de a executa deciziile şi de a da verdicte juridice." Aşa sună paragraful din capitolul şase al cărţii a unsprezecea a lucrării lui Montesquieu „Despre spiritul legilor”, care va fi cunoscut de atunci încolo drept „principiul separării puterilor în stat”, care stă la baza organizării sistemelor politice moderne. Pentru a înţelege ce l-a făcut pe Montesquieu să emită celebrul principiu trebuie să ne reamintim cuvintele regelui Ludovic al XIV lea, care se identifică de atunci cu regimul absolutismului regal, „statul sunt eu!” Născut în 1689, Montesquieu s-a format în ultimii ani ai domniei Regelui Soare, cel care timp de cincizeci şi patru de ani a fost propriul său prim ministru. Pe măsură ce statul a devenit tot mai complex, puterea sa a sporit, dar şi sarcinile care îi revin s-au înmulţit. Politologul german Winfried Steffani a formulat un catalog cuprinzător al acelor factori care joacă astăzi un rol important în vederea realizării ideilor lui Montesquieu — garantarea libertăţii şi demnităţii umane precum şi evitarea abuzurilor statului. Winfried Steffani, politolog german, distinge între următoarele nivele: Nivelul statului de drept, orizontal: acesta se bazează în principiu pe separaţia uzuală a puterii în putere legislativă, putere executivă şi putere juridică, care a fost însă modificat în mod considerabil de introducerea sistemului parlamentar şi de sistemele moderne de partide. Nivelul temporal: în toate democraţiile occidentale, durata mandatului parlamentar şi al celui guvernamental este limitat. Acesta este încheiat sau reînnoit prin alegeri. În timp ce partidele din sistemele parlamentare contribuie parţial, la nivelul statului de drept, la o amalgamare a puterilor, la nivel temporal ele sunt cele care previn abuzurile de putere, punând la dispoziţia electoratului alternative şi împiedicând constituirea unei dictaturi monopartidiste. Nivelul federal: nu interesează cazul României, dar poate fi interesant în cazul în care UE va deveni o federaţie. Şi acum Tratatul Constituţional limitează puterea instituţiilor politice ale statului naţional. Pe de altă parte, statele membre ale Uniunii au puteri diferite de influenţare a întregului. Nivelul constituţional: aici vorbim în primul rând despre Constituţie. Ea limitează în majoritatea democraţiilor de tip occidental competenţele decizionale ale majorităţilor parlamentare, stipulând necesitatea că pentru modificarea Constituţie este nevoie de o majoritate calificată (= două treimi din voturi) care să-şi exprime acordul în acest sens . Nivelul decizional: Procesul decizional şi de formare a voinţei politice nu mai are loc astăzi doar la nivel statal, ne-putând fi astfel descris doar cu ajutorul unor categorii care ţin de statul de drept. La acest nivel trebuie ţinut neapărat cont de capacitatea partidelor, grupurilor de interese şi a opiniei publice de a limita puterile din stat. Nivelul social: în ciuda dizolvării statului fragmentat în clase, societatea de astăzi s-a transformat într-o "clasă mijlocie nivelată" (Helmut Schelsky). Interesele multiple susţinute de diferitele straturi sociale fac ca partidele politice să formuleze oferte şi propuneri diferite în vederea soluţionării problemelor de ordin politic.(Pentru mai multe detalii, vezi www.dadalos.org/rom). Pe noi ne interesează, din perspectiva evoluţiilor de pe scena politică, nivelul decizional şi nivelul social al separaţiei puterilor în stat. Apariţia statelor totalitare, după Primul Război Mondial, dar mai ales perpetuarea lor după cel de-al Doilea Război Mondial a constituit un excelent pretext pentru o fragmentare a puterii statului, în sens larg. Statul, chiar şi în forma sa democratică, după model occidental, a fost privit permanent ca un duşman al cetăţeanului, fiind suspectat de abuzuri şi de intenţia de a limita drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Luând ca model principiul separaţiei puterilor în stat, s-a procedat la o fragmentare a puterii legislative, executive şi administrative a statului, cel mai adesea sub forma „descentralizării”, a apropierii deciziei de cetăţean. S-a spus că acest proces de „devoluţie” a statului este în interesul cetăţeanului. Dar chiar este în interesul său? Statul este, chiar fără să-şi fi propus asta, cel mai mare obstacol în calea generalizării modelului neo-liberal al globalizării, singurul adversar de talie, capabil să oblige marile entităţi economice transnaţionale să respecte regulile şi interesele legitime ale cetăţenilor este statul. Un astfel de adversar trebuie pus la colţ şi puterile lui limitate drastic. De aceea de la mijlocul anilor 70 ai secolului trecut a început un adevărat război mediatic împotriva statului, un proces de demonizare a sa, care a avut drept obiectiv reducerea puterilor sale la un nivel care să asigure doar capacitatea de a menţine un minimum de stabilitate politică şi socială, necesară marilor actori economici ai globalizării să-şi asigure maximizarea profiturilor, fără a mai fi obligaţi la cheltuieli suplimentare cu asigurarea unor standarde de calitate pentru bunurile şi serviciile lor. Prin fragmentarea iraţională a puterii calitatea guvernării s-a deteriorat progresiv peste tot în lume, inclusiv în marile democraţii occidentale. Clasa aceea mijlocie nivelată este o ficţiune. Real este doar procesul de disoluţie a clasei mijlocii, care va fi înlocuită, fără îndoială, de o clasă care are în comun sărăcia. Într-o lume tot mai bogată, sărăcia este criteriul de structurare a noilor clase sociale. Şi cum spuneam nu de mult, săracii nu votează, pentru că nu se mai simt reprezentaţi, dar şi pentru că prin fragmentarea iraţională a puterii, se diluează şi răspunderea aleşilor. Practic, nu au pe cine trage la răspundere pentru eşecurile guvernării. Multiplicarea centrelor de putere naşte o concurenţă nesănătoasă între ele şi transformarea luptei pentru putere în scop în sine. Modificarea legilor electorale şi alegerea directă a preşedinţilor de consilii judeţene este un pas în plus pe drumul fragmentării suplimentare a puterii în Românie. Asta va reproduce războiul dintre palate şi la nivel local. Cu menţiunea că se introduce un actor suplimentar: parlamentarul. Aşadar vom avea conflicte între preşedinţii de consilii judeţene, un soi de preşedinţi de judeţ, consiliile judeţene, deja un soi de parlamente, prefecţi, primari, dar şi parlamentari, care, după introducerea votului uninominal, cer, cum a făcut recent Ioan Oltean de la PD-L, puteri executive, pe motiv că trebuie să aibă instrumentele necesare îndeplinirii promisiunilor electorale. Super primari sau super miniştri? Fragmentarea iraţională a puterii se evidenţiază şi la nivelul altor instituţii politice şi administrative româneşti. Ea a ajuns în acel punct în care practic a paralizat statul şi-l face neputincios. În acest moment statul român este o ficţiune, şi asta se vede. Nu vedem cum, cu o clasă politică inconştientă, nedemnă de acest nume, cu o societate civilă cu nimic mai bună decât ea, cu indivizi, în loc de cetăţeni, se va putea pune punct fragmentării iraţionale a puterii, respectiv golirii de conţinut a statului şi transformării democraţiei într-o formă fără fond. Trist, dar perfect în logica distructivă a demersului nostru post-revoluţionar.

9 comentarii:

Mordechai spunea...

Acum ceva vreme discutam cu un amic american ( am si de astia) despre "sacralitate" dreptului cetatenilor de a purta arme. Drept prevazut in constitutia americana de doua secole si inca.
Amicul, mare amator si colectionar de arme de foc, sustinea ideia cadreptul prevazut de constitutie e sfant. Ca "daca asa au decis parintii fondatori" ... Opinia lui era reflexul unei incremeniri intr-o alta epoca. Desigur, parintii fondatori au prevazut acest al doilea amendament la constitutie. Contextul era altul, totusi. Iar ceea ce aveau in vedere " parintii fondatori" era altceva:
- nevoia de a avea la dispozitie militii gata inarmate in cazul reizbucnirii conflictului cu Anglia;
- nevoia de a le asigura cetatenilor mijloace de aparare pentru intalnirea cu lupul, ursul sau pielea rosie ( de la care tocmai erau pe cale sa ia cu japca o tara) etc.
In aceeasi situatie ne aflam cu Montesquieu. Cum bine ati notat, in epoca, Montesquieu a simtit nevoia enuntarii principiului separatiei puterilor in stat tocmai ca o reactie la " L' etat c'est moi" -ul lui Ludovic XIV. Iar aici discutam despre o reactie de raspuns la absolutismul unui ev mediu tarziu ( desigur, nu strict istoric).
Faptul ca dupa mai bine de trei sute de ani ne aflam in aceeasi situatie ar trebui sa fie mai degraba motiv de ingrijorare.
Am trecut de la "l'etat c'est moi" iute, la statul pseudo-democratic si ne indreptam cu repeziciune spre statul-corporatie. Indiferent cum il vom mai numi si ce fel,acest stat isi va organiza propriul aparat, el ramane in mod fundamental acelasi lucru dintotdeauna: o fictiune complicat formulata juridic prin care o clasa sa isi poata asigura perpetuarea puterii.
P.S. Am mai postat anterior cu celalalt ID, dar comentariile, se pare ca nu au trecut. Raman deci Mordechai.

constantin gheorghe spunea...

Stimate domn,
Prietenii dumneavoastră americani trăiesc acum consecinţele absolutizării unui model. Nu sunt singurii. Modelul lor şi-a pierdut de multă vreme valabilitatea, cam de la sfârşitul războiului de secesiune, cel care a tranşat în privinţa naturii şi formei statului american modern. De atunci încolo a funcţionat strict modelul "interesul poartă fesul!" Adică interesul fabricanţilor de arme. Citeam o statistică drăguţă, vorba vine! Din cele peste 26000 de decese datorate uzului armelor de foc în SUA, în 2005, doar circa 100 au ca motivaţie legitima apărare. Restul, jafuri, crime, accidente stupide, crize de demenţă, sinucideri. Vorba cuiva: eşti mai în siguranţă la Bagdad decât la Chicago!
Aşa şi cu modelul actual al statului. Punctul meu de vedere este puţin mai exotic, să spunem. Văd statul ca pe un mecanism de gestionare colectivă a riscurilor. Natura şi importanţa riscurilor determină natura şi mărimea "statului". Acum în România riscurile vin din subdezvoltare, din degradarea calităţii serviciilor publice, din polarizare socială şi economică, din decuplarea agiculturii de ansamblul economiei naţionale, din slaba calitate a guvernării, din absenţa elitelor administrative. Iar statul este construit încât nu are cum să gestioneze riscuri care nu au reflectare în realităţi. Aşa şi cu transpunerea mecanică a unor principii vechi de sute de ani, care nu mai au nici-o legătură cu prezentul.
În 1999 FMI a organizat o conferinţă despre noua generaţie de reforme, unde, dincolo de ideologia de rigoare la ora aceea, adică deja perimatul Consens de la Washington, s-au emis şi puncte de vedere pertinente, care, toate, duceau spre concluzia că statul trebuie evaluat permanent şi instituţiile adaptate la realităţi într-u ritm mai alert decât până acum. Nu este vorba de tradiţionala dezbatere despre mărimea statului, ci despre eficienţa lui. Pentru că există şi state minimale la fel de neperformante ca şi statele maximale. Totul este să ştii ce vrei de la "stat", să faci o deosebire netă între riscurile care pot fi gestionate individual şi cele care pot fi gestionate colectiv.

Mordechai spunea...

In ce priveste chestiunea armelor suntem de acord. E elementar.
In privinta statului... statul ca mecanism de gestionare colectiva a riscurilor, nici nu suna asa exotic cum spuneti. Suna doar a deziderat.
Practic dincolo de formularile generoase, ma tem ca realitatea se clatina tot in latul de care pomeneam.
La fel de generoasa este si formularea dumneavostra de final: " totul este sa stii ce vrei de la " stat"". Pentru ca stim amandoi foarte bine ca asta chiar nu conteaza. Decat in masura in care faci parte din ... (am spus " clasa" mai devreme, in lipsa de un cuvant mai potrivit il pastrez pe acesta) clasa care conteaza. Adica cei care chiar pot spune ce vor de la stat. Si nu ma folosesc aici argumentul grobian al " lobbystilor" sau altceva asemanator. De fapt stim amandoi despre ce vorbim.
Al dvs. Mordechai
satul de stat
si pus pe umblat.

constantin gheorghe spunea...

Este adevărat că s-a structurat un soi de ocultă care determină anumite decizii pe care le ia statul. Dar ar fi greşit să credem că ea este interesată de TOATE ariile decizionale ale statului. Ceea ce urmăresc "băieţii deştepţi" este, de regulă, un acces privilegiat la banii publici. Statului îi rămân destule domenii în care poate lua decizii autonom, cu condiţia ca nouă tuturor să ne pese. Numai că ideea existenţei acestei oculte vine la pachet cu aceea că este inutil să te opui ei, că nu poţi schimba nimic. Fals!
Când ne va ajunge cuţitul la os, tot sistemul se va reforma violent. Aşa încât şi băieţii deştepţi ar trebui să-şi facă unele de calcule despre costuri şi beneficii şi să o lase mai moale cu spolierea banului public. Ei au mai mult de pierdut. Dar ştiţi cum e cu lăcomia...

Mordechai spunea...

Deja incepem sa cadem prea des de acord si nu e in regula. Inca o data, deci, va dau dreptate. Totusi, nu la "oculta" ma refeream. Desi nici ea nu e de neglijat. Il parafrazam mai degreaba ( stangaci , recunosc) pe Chomsky si teza lui despre statul- corporatie. Iar impotriva "ocultei" , oho, se poate lupta. Si cu succes chiar. Avem suficiente exemple.

constantin gheorghe spunea...

Ruşinat, mărturisesc, nu am citit ce a scris Chomsky despre statul-corporaţie. De aceea nu am recunoscut trimiterea. Dar ceea ce vedem este încercarea de a judeca performanţele statului cu instrumentele şi după criteriile cu care se judecă performanţele unei coeporaţii. Nu este de mirare. În fond, asta a produs neo-liberalismul. E o boală, aceea a absolutizării modelelor, a "închiderii lor", care, mai devreme sau mai târziu, se vindecă. Din păcate, cu o altă "boală", adică, mai simplu spus, ne vom grăbi să absolutizăm alt model, la modă, cum au fost monetarismul şi "politica ofertei", care au luat locul keyneseismului şi intervenţioniosmului statului în economie.
Şi ştiţi că în modă, mai devreme sau mai târziu, revin "clasicii", în forme aduse la zi.

Mordechai spunea...

Ma rusinez. In general evit sa imi las, precum melcul, dara prin blogurile oamenilor. Iar acum ma rusinez ca aproape abuzez de spatiul dumneavoastra. Lucru pentru care cer ingaduinta.
De fapt nici nu cred ca isi avea rostul o noua replica a mea doar pentru a va da ( inca o data! ) dreptate.
Boala absolutizarii nu e noua si nu se opreste la modele. Totusi, ramanand la subiect, absolutizarea -cum bine spuneti- unui anume model, functioneaza, inevitabil, reductionist. Calarea pe un model, pe o solutie -oricare ar fi aceasta- e precum plapuma. Care ( Murphy stie!) e intotdeauna prea scurta. Acoperirea temeinica a urechilor va lasa mereu picioarele dezvelite. Si viceversa.
Repezeala aceasta vine dintr-un motiv teribil de simplu: statul nu se poate marturisi neputincios ori ignorant. Asa ca va propune intotdeauna solutii. Care vor genera efecte secundare. Pentru care va propune noi solutii. Intr-o eterna spirala.
Legat de Chomsky... am adaugat la blogroll link-ul catre pagina sa. Nu am verificar daca textul cu pricina se regaseste acolo. Am sa il caut si poate am sa il postez in blog. Ideea am regasit-o recent si la Pascal Bruckner - evident intr-un enunt teribil de cinic si malevolent. Dar asta nu i-o voi imputa niciodata lui Bruckner.

constantin gheorghe spunea...

Tot de la Murphy citire, cu o tuşă autohtonă: ORICE soluţie naşte noi probleme! Cât despre stat, nu el nu poate mărturisi, ci nevolnicii din fruntea sa nu pot, pentru că nu au bunul simţ să-şi recunoască limitele! De "Zeus" aţi auzit? Poate tătucul zeilor să apară şi să-şi mărturisească ignoranţa? Până peste poate!

SorinPLATON spunea...

Adevarul este mai mult sau mai putin "adevarat" in functie de unghiul de observatie. Similar si cu problema lui nenea Montesquieu... Intr-o societate civic matura nu vad un asa mare pericol in subsumarea unor caracteristici ale puterii in maini mai putine. Diluarea autoritatii prin asa zise necesitati de recurs la democratie duce in subsidiar la haos degringolant. In antiteza cu acesta, pe langa reducerea birocratiei o putere completa (reunita) incumba eficienta sporita in sfera actului guvernamental decizional.

In alta ordine de idei va felicit pentru calitatea formei si fondului blogului dvs.

Cele bune!

1=